DORIN PLOSCARU s-a născut la 21 iulie 1959, în comuna Podoleni, judeţul Neamţ. Absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Iaşi.
Autor al volumelor de poezie: Să mori primăvara (ed. Panteon, 1995, Piatra-Neamţ); Sâmbăta lui Lazăr (ed. Helicon, 1997, Timişoara), premiul I la Cărţile anului – autori maramureşeni, Baia Mare, 1998; Flaşneta (ed. Libra, 2000, Bucureşti), Premiul pentru Poezie la Festivalul Internaţional de Poezie „Serile de Poezie Nichita Stănescu”, Deseşti, Maramureş (decernat de Radio Cluj, în persoana regretatului poet Radu Săplăcan); Peştele pe uscat (ed. Dacia, 2000, Cluj-Napoca), cu o prefaţă semnată de Al. Cistelecan; Peştele albastru (ed. Axa, 2005, Botoşani, seria Poeţi optzecişti); Aurora Dreams (ed. Brumar, Timişoara, 2011); Nordul Extatic (ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011), Aurora Dreams/ Antologie de autor / Opera Omnia / Iaşi, Tipo-Moldova, 2011, Artă şi rafinament. Florăria romantic (ed. Brumar, Timişoara, 2012), Peştele pe uscat (antologie, Ed. Doxologia, Iaşi, 2012), „Poeţii oraşului Piatra-Neamţ” (antologie, Piatra-Neamţ, 2014), „Sâmbăta lui Lazăr” – ediţia a II – a (Ed. Doxologia, Iaşi, 2014), „Nordul Extatic” – ediţia a II-a (Ed. Doxologia, Iaşi, 2016), „Cincizeci de ierni pe muntele Fuji” (ed. Doxologia, Iaşi, 2017).
Prezent în antologia Adânc pe adânc – Sacerdoţiu liric din creaţia poetică a clerului român de azi, Brumar, Timişoara, 2006. Prezent în antologii de poezie din Italia, Germania, SUA, în O istorie a literaturii române, de Ion Rotaru, vol. V, ed. Niculescu, Bucureşti, 2000 şi în Istoria Literaturii Române Contemporane, de Ioan Holban, ed. Tipo-Moldova, Iaşi, 2006 ş.a. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. (Red.)
SÂNGELE ACESTEI ZILE…
Sângele acestei „ca o clisă,
amestecată cu visele ce nu se mai
sfârşesc
sau jocul cuvintelor pe ram
ca nişte vrăbii în toamna aceasta
îmi intră pe geam
nu mai am
nu mai am nici un gând negru
toate au devenit cenuşii, udate
uscate de vânt”
precum dorul de pământ
de pământul de-unde sunt
şi aud plouând, plouând, peste
casa mea de vânt, o moldovă
sângerând, o moldovă lăcrimând!
PEŞTERA SFÂNTULUI IOAN I
Vinul negru străbătea sufletul
alb, lăsând în urmă
o dâră roşie-neagră
îi pătrundea fiecare celulă
tăria strugurilor, soarele podgoriei
porumbeii au gurgurit cu guşele lor
apoi au zburat din faţa peşterii sfântului
Ioan Iacob,
vinul negru se prelinge peste nămeţii
de alb, fiecare celulă, fagur de miere
ţese la un război nevăzut o pânză de aur.
ALUNECÂNDU-MI DIN BRAŢE CA O PĂSTRUGĂ
Alunecându-mi din braţe ca o păstrugă,
ani în şir, zile şi nopţi mi-am întors
pietroaiele şlefuite în loc de pernă, mâncând
din pâinea lor şi înghiţind apa, cum bei
mustul zăpezii din urma copitei de bou
tot boală de oase şi reumatisme,
cardiopatii ischemice şi stenoze mitrale,
insuficienţe respiratorii, stări depresive, nici degetul
mare de la picior, nici îndoirea arătătorului nu
mai poate salva aşezarea tălpii, pe pământul
nins cu omăt proaspăt astă-noapte
tic-racul de ceas deşteptător şi roşul
incandescent al jăratecului, apoi prelungirea mâinii
în prelungirea corzii de harpă, stropul de moarte
ca o boabă de strugure îngheţat pe ramurile
ghitarei reci.
S-AU APRINS
S-au aprins luminile autoturismelor
strălucitoare peste şoselele lucitoare. cutia de
scrisori o găseşti dinamitată. picătura de vin
este egală cu lacrima sau scrisoarea pe care
o trimiţi maestrului graţian. urci pe nişte
scări ce se sfarmă sub bocancii cu care
vii din siberii. a murit graţian, în douăzecişi-
unuiulie anul trecut. concertul de Johann Sebastian
Bach dat la amximum şi pletele în vânt
voi veni cât mai des pe aici cărând
genţile mele cu cărţi. geamantane roase cu
mânerele înnădite în care-am îngrămădit
toate cămăşile purtate atunci de demult în
copilărie. voi veni cât mai des pe aici să-mi
pot scrie cu ochi proaspăt şi inimă tânără
cântecul zilelor arşiţei ori ploaia ce bate
darabana mereu pe acoperişul casei.
GREAŢA
Am purtat un secol cu mine răul de
mare, răul de înălţime, răul
de maşină, starea de greaţă. acum în martie
mai ales când trecem munţii în altă ţară,
casele sunt la fel de absente, şterse imagini
pe retina crâncenă a uitării, trenurile ne
duc în gări cosmopolite, populate de
seminţii barbare, fumătoare de pipă, cu
mâini înmănuşate legănându-se în hamacuri
sau balansoare în sordide săli de aşteptare.
starea de greaţă urmărit de umbra bolii.
serpentinele îmi urcau în vacanţe sufletul
la gât. degeaba ţipau megafoanele cântece
vesele. ajungeam acolo livid, aproape
mort. apoi au venit drumurile cu tata
făcute în zi de probajeni, în zi de bâlci,
într-un automobil marca gaz servieta lui
desigur îşi aminteşte starea de greaţă. văd
tot mai des, mai mereu şefi echipaţi cu
galoane, chipie aurite şi feţe mânjite de ipocrizie
o ţară întreagă infestată de cancer. tot
mai des oameni trişti purtându-şi prin gări
genţile înstrăinării. roşia montană îmi
spală în şteampurile de aur minereul steril.
în bodegi întunecate berea mi-a potolit setea
flămândă de doinire. nu am nici un motiv
să mă îngrop de viu în biblioteci. mai bine
în groapa comună la marginea satului unde tot
timpul anului înfloresc duzii
Ai pierdut totul. eşti un „uomo
finitto”. toţi ochii lacomi privesc la plimbările
tale solitare. doar lampa verde a semaforului
te avertizează că trebuie să transgresezi
dincolo, aşa cum ai trece canalul mânecii.
somnul puştiului meu e învelit în
puloverul tatălui, în legănarea înmiresmată
de parfumul portocalilor înfloriţi din nesfârşitele
livezi ale greciei. sângele serii spaniole se
scurge domol lângă râul căii ferate
unde trenul ne-a abandonat în gara unei
metropole neştiute, necunoscute. cum stau
căţelele în jurul tomberoanelor la margine
de oraş. prostituatele bete îşi leagănă viaţa-ntre
noapte şi zi.
ASEMENI NĂVOADELOR PĂRĂRSITE
Bolovanii drumului
spălaţi de ploile nopţii păreau oasele
bătrânilor noştri soldaţi, spălate cu mir şi cu
vin peste care păşim ca pe
luciul apei, peştii zburători pe
deasupra şi dedesubt ţes o întinsă pânză
asemeni năvoadelor părăsite de
petru şi iacov întâi chemaţi, cu care
vor deveni pescari de oameni.
Dorin PLOSCARU