Antologia revistei Apostolul

DORIN PLOSCARU s-a născut la 21 iulie 1959, în comuna Podoleni, judeţul Neamţ. Absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Iaşi.

Autor al volumelor de poezie: Să mori primăvara (ed. Panteon, 1995, Piatra-Neamţ); Sâmbăta lui Lazăr (ed. Helicon, 1997, Timişoara), premiul I la Cărţile anului – autori maramureşeni, Baia Mare, 1998; Flaşneta (ed. Libra, 2000, Bucureşti), Premiul pentru Poezie la Festivalul Internaţional de Poezie „Serile de Poezie Nichita Stănescu”, Deseşti, Maramureş (decernat de Radio Cluj, în persoana regretatului poet Radu Săplăcan); Peştele pe uscat (ed. Dacia, 2000, Cluj-Napoca), cu o prefaţă semnată de Al. Cistelecan; Peştele albastru (ed. Axa, 2005, Botoşani, seria Poeţi optzecişti); Aurora Dreams (ed. Brumar, Timişoara, 2011); Nordul Extatic (ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011), Aurora Dreams/ Antologie de autor / Opera Omnia / Iaşi, Tipo-Moldova, 2011, Artă şi rafinament. Florăria romantic (ed. Brumar, Timişoara, 2012), Peştele pe uscat (antologie, Ed. Doxologia, Iaşi, 2012), „Poeţii oraşului Piatra-Neamţ” (antologie, Piatra-Neamţ, 2014), „Sâmbăta lui Lazăr” – ediţia a II – a (Ed. Doxologia, Iaşi, 2014), „Nordul Extatic” – ediţia a II-a (Ed. Doxologia, Iaşi, 2016), „Cinci­zeci de ierni pe muntele Fuji” (ed. Doxologia, Iaşi, 2017).

Prezent în antologia Adânc pe adânc – Sacerdoţiu liric din creaţia poetică a clerului român de azi, Brumar, Timişoara, 2006. Prezent în antologii de poezie din Italia, Germania, SUA, în O istorie a literaturii române, de Ion Rotaru, vol. V, ed. Niculescu, Bucureşti, 2000 şi în Istoria Literaturii Române Contemporane, de Ioan Holban, ed. Tipo-Moldova, Iaşi, 2006 ş.a. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. (Red.)

 

 

SÂNGELE ACESTEI ZILE…

 

Sângele acestei „ca o clisă,

amestecată cu visele ce nu se mai

sfârşesc

sau jocul cuvintelor pe ram

ca nişte vrăbii în toamna aceasta

îmi intră pe geam

nu mai am

nu mai am nici un gând negru

toate au devenit cenuşii, udate

uscate de vânt”

precum dorul de pământ

de pământul de-unde sunt

şi aud plouând, plouând, peste

casa mea de vânt, o moldovă

sângerând, o moldovă lăcrimând!

 

PEŞTERA SFÂNTULUI IOAN I

 

Vinul negru străbătea sufletul

alb, lăsând în urmă

 

o dâră roşie-neagră

îi pătrundea fiecare celulă

tăria strugurilor, soarele podgoriei

 

porumbeii au gurgurit cu guşele lor

apoi au zburat din faţa peşterii sfântului

Ioan Iacob,

vinul negru se prelinge peste nămeţii

de alb, fiecare celulă, fagur de miere

ţese la un război nevăzut o pânză de aur.

 

ALUNECÂNDU-MI DIN BRAŢE CA O PĂSTRUGĂ

 

Alunecându-mi din braţe ca o păstrugă,

ani în şir, zile şi nopţi mi-am întors

pietroaiele şlefuite în loc de pernă, mâncând

din pâinea lor şi înghiţind apa, cum bei

mustul zăpezii din urma copitei de bou

 

tot boală de oase şi reumatisme,

cardiopatii ischemice şi stenoze mitrale,

insuficienţe respiratorii, stări depresive, nici degetul

mare de la picior, nici îndoirea arătătorului nu

mai poate salva aşezarea tălpii, pe pământul

nins cu omăt proaspăt astă-noapte

 

tic-racul de ceas deşteptător şi roşul

incandescent al jăratecului, apoi prelungirea mâinii

în prelungirea corzii de harpă, stropul de moarte

ca o boabă de strugure îngheţat pe ramurile

ghitarei reci.

 

S-AU APRINS

 

S-au aprins luminile autoturismelor

strălucitoare peste şoselele lucitoare. cutia de

scrisori o găseşti dinamitată. picătura de vin

este egală cu lacrima sau scrisoarea pe care

o trimiţi maestrului graţian. urci pe nişte

scări ce se sfarmă sub bocancii cu care

vii din siberii. a murit graţian, în douăzecişi-

unuiulie anul trecut. concertul de Johann Sebastian

Bach dat la amximum şi pletele în vânt

 

voi veni cât mai des pe aici cărând

genţile mele cu cărţi. geamantane roase cu

mânerele înnădite în care-am îngrămădit

toate cămăşile purtate atunci de demult în

copilărie. voi veni cât mai des pe aici să-mi

pot scrie cu ochi proaspăt şi inimă tânără

cântecul zilelor arşiţei ori ploaia ce bate

darabana mereu pe acoperişul casei.

 

GREAŢA

 

Am purtat un secol cu mine răul de

mare, răul de înălţime, răul

de maşină, starea de greaţă. acum în martie

mai ales când trecem munţii în altă ţară,

casele sunt la fel de absente, şterse imagini

pe retina crâncenă a uitării, trenurile ne

duc în gări cosmopolite, populate de

seminţii barbare, fumătoare de pipă, cu

mâini înmănuşate legănându-se în hamacuri

sau balansoare în sordide săli de aşteptare.

starea de greaţă urmărit de umbra bolii.

serpentinele îmi urcau în vacanţe sufletul

la gât. degeaba ţipau megafoanele cântece

vesele. ajungeam acolo livid, aproape

mort. apoi au venit drumurile cu tata

făcute în zi de probajeni, în zi de bâlci,

într-un automobil marca gaz servieta lui

desigur îşi aminteşte starea de greaţă. văd

tot mai des, mai mereu şefi echipaţi cu

galoane, chipie aurite şi feţe mânjite de ipocrizie

o ţară întreagă infestată de cancer. tot

mai des oameni trişti purtându-şi prin gări

genţile înstrăinării. roşia montană îmi

spală în şteampurile de aur minereul steril.

în bodegi întunecate berea mi-a potolit setea

flămândă de doinire. nu am nici un motiv

să mă îngrop de viu în biblioteci. mai bine

în groapa comună la marginea satului unde tot

timpul anului înfloresc duzii

 

Ai pierdut totul. eşti un „uomo

finitto”. toţi ochii lacomi privesc la plimbările

tale solitare. doar lampa verde a semaforului

te avertizează că trebuie să transgresezi

dincolo, aşa cum ai trece canalul mânecii.

somnul puştiului meu e învelit în

puloverul tatălui, în legănarea înmiresmată

de parfumul portocalilor înfloriţi din nesfârşitele

livezi ale greciei. sângele serii spaniole se

scurge domol lângă râul căii ferate

unde trenul ne-a abandonat în gara unei

metropole neştiute, necunoscute. cum stau

căţelele în jurul tomberoanelor la margine

de oraş. prostituatele bete îşi leagănă viaţa-ntre

noapte şi zi.

 

ASEMENI NĂVOADELOR PĂRĂRSITE

 

Bolovanii drumului

spălaţi de ploile nopţii păreau oasele

bătrânilor noştri soldaţi, spălate cu mir şi cu

vin peste care păşim ca pe

luciul apei, peştii zburători pe

deasupra şi dedesubt ţes o întinsă pânză

asemeni năvoadelor părăsite de

petru şi iacov întâi chemaţi, cu care

vor deveni pescari de oameni.

 

Dorin PLOSCARU