• Interviu cu domnul Constantin Andrei, Directorul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, Extensia Piatra Neamţ
– Sunteţi Director al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, Extensia Piatra-Neamţ din 2008. De cele mai multe ori munca de management duce la deprofesionalizare. Cum aţi scăpat de acest blestem?
– Cred că încă de la început am avut o altă abordare asupra faptului de a fi Decan sau Director şi anume, am luat această răspundere de management ca un mijloc prin care am încercat să-mi susţin colegii mei profesori cât şi studenţii în toate demersurile lor, didactice sau artistice.
În ceea ce priveşte deprofesionalizarea, aceasta nu a reuşit să mă atingă, deoarece am ştiut să separ aceste două aspecte, managementul şi activitatea artistică, tratându-le cu aceeaşi seriozitate şi implicare.
– În anul 2004 aţi devenit primul chitarist român doctor în muzică. În ce mod continuaţi efortul de cercetare muzicologică?
– Activitatea mea muzicologică a început înaintea susţinerii tezei mele de doctorat „Renaşterea şi Barocul muzical – Epoci ale lăutei şi chitarei; Transcrierea lucrărilor vocale şi de dans de la lăută la chitară”, şi anume prin realizarea Caietului de game care cuprinde Gamele majore şi minore în toate tonalităţile, în două şi trei octave pentru chitară – Cluj-Napoca 2000. Este un caiet foarte important în ceea ce priveşte studiul chitarei, deoarece de atunci este o cerinţă la examenul de admitere la specializarea chitară clasică. Alte aspecte legate de această activitate ar fi şi realizarea Suporturilor de curs la specializarea chitară, muzică de cameră şi ansamblu de chitare la nivel de licenţă, masterat şi învăţământ la distanţă (1996-2001), realizarea celor două cărţi Lăuta – Destinul unui instrument, Editura Media Musica – 2005 şi Chitara – Tradiţie şi Inovaţie, Editura Media Musica 2007, a transcripţiilor pentru chitară, vioară şi chitară, voce şi chitară, trio de chitare, referatele susţinute în cadrul simpozioanelor şi conferinţelor din ţară, cât şi realizarea în anul 2018 la editura Media Musica Cluj-Napoca, a Concertului pentru chitară şi orchestră de Dumitru Capoianu – ediţie revizuită, îngrijită şi digitată. Menţionez că acest Concert l-am interpretat în primă audiţie absolută în anul 1989 la Filarmonica din Târgu Mureş, avându-l ca dirijor pe maestrul Horia Andreescu. De asemenea, pentru învăţământul preuniversitar am realizat în anul 2012 un proiect didactic: Abordări teoretice şi practice în predarea chitarei clasice, o lucrare de 116 pagini care oferă sugestii metodologice despre programa şcolară şi tehnica instrumentală.
– Palmaresul dvs. este ticsit de colaborări în străinătate, printre care o multitudine de Master Class-uri. Cum sunt discipolii chitarişti străini faţă de cei români?
– Odată cu deplasările pe care le-am efectuat în cadrul Programului ERASMUS la universităţi şi instituţii muzicale de prestigiu din ţări precum Austria, Italia, Germania si Spania, am avut posibilitatea de a mă întâlni şi lucra cu studenţi aflaţi la diferite cicluri de învăţământ (licenţă, master sau doctorat). A fost o experienţă foarte interesantă, deoarece întâlneam studenţi din alte culturi, cu alte tradiţii, iar predarea în limba engleză sau spaniolă, a fost ceva deosebit. Referitor la colaborarea din timpul orelor de curs, interesul celor prezenţi a fost unul crescut în ceea ce priveşte informaţia, sugestiile şi rezolvările lucrărilor muzicale propuse, tocmai pentru că aveau în faţă un alt profesor de la care puteau primi alte idei şi cunoştinţe legate de realizarea şi interpretarea lucrărilor prezentate.
– Din bogata dvs. activitate publicistică aleg doar un titlu de carte, care m-a fascinat: „Lăuta – Destinul unui instrument”. De ce aţi ales să trataţi acest subiect?
– Având în vedere că în România până în anul 2005, nu existau cărţi de specialitate despre Lăută sau Chitară, în urma susţinerii tezei mele de doctorat a trebuit să realizez cele două cărţi: Lăuta – Destinul unui instrument şi Chitara – Tradiţie şi Inovaţie. Acestea sunt lucrări esenţiale în peisajul de specialitate şi au venit în întâmpinarea celor interesaţi de cunoaşterea celor două instrumente în ceea ce priveşte istoricul, evoluţia, reprezentanţii şi lucrările lor. Într-adevăr Lăuta a avut un destin destul de interesant, fiind unul dintre cele mai vechi instrumente muzicale ale omenirii folosite în practica muzicală. Primele semnalări ale unui instrument asemănător lăutei au fost făcute în Mesopotamia, cu circa 2000 de ani înainte de era noastră. Înflorirea maximă a lăutei în Europa se produce în perioada cuprinsă între secolele XVI şi XVII. Începând cu secolul al XVIII-lea, lăuta intră într-un con de umbră datorită instrumentelor mai puternice ca vioara şi pianul. Totuşi, trezirea la viaţă a lăutei începe mai întâi în Germania, mai precis în anul 1900, prin eforturile tinerilor de a reînvia acest nobil instrument. De atunci şi până astăzi, lăuta a avut o ascensiune continuă, fiind prezentă în sălile de concerte, festivaluri şi concursuri de gen, totodată fiind înfiinţate numeroase societăţi de lăută în mai toate ţările lumii.
– Care ar fi motivaţia care v-a condus atât de des în poziţia de preşedinte sau membru al juriilor concursurilor şi festivalurilor de chitară?
– Cred că la baza situării mele în poziţia de preşedinte şi membru în juriile din cadrul concursurilor şi festivalurilor de chitară a stat bogata mea activitate concertistică şi didactică. Pe lângă acestea, s-a adăugat şi experienţa mea de iniţiator şi organizator al Festivalului Internaţional de Chitară Transilvania de la Cluj-Napoca. Rămânând în acelaşi registru, pot spune că o serie de festivaluri şi concursuri de chitară precum cele de la Alba Iulia, Satu Mare sau Sibiu, încă de la debut, au beneficiat de întregul meu sprijin atât din punct de vedere logistic cât şi artistic.
– Cum se împacă la dvs. tehnologia cu muzica?
– Astăzi, tehnologia a devenit „prietenul” nostru în ceea ce priveşte relaţia cu muzica clasică. Spun aceasta deoarece în cazul chitarei clasice, care este un instrument cu un sunet nobil, cald, delicat, dar cu un volum sonor foarte discret, avem posibilitatea de a ne amplifica atunci când căntăm în săli cu o capacitate de 700-1.000 de locuri, dar şi în spaţii deschise unde pot fi prezenţi până la 3.000 de spectatori. Printr-o amplificare de calitate, chitara poate dialoga de la egal la egal cu instrumente mai puternice din punct de vedere sonor cum ar fi: vioara, pianul, vocea şi să cânte în ansambluri instrumentale de duo, trio, cvartet, cvintet, octet sau solist cu orchestra. Totodată să nu uităm faptul că înregistrările care se fac astăzi pentru CD sau DVD, sunt unele de calitate în ceea ce priveşte sunetul şi imaginea, datorită înaltei tehnologii de care ne bucurăm în prezent.
– Dintre numeroasele albume audio realizate care vă vin în minte acum şi de ce?
– Îmi este greu să aleg unul dintre albumele audio realizate până acum, pentru că fiecare dintre ele au însemnat foarte mult la momentul elaborării lor. Fiecare are muzica şi mesajul său şi sunt legate de contextul şi starea sufletească în care au fost realizate. Unele au fost înregistrate din concert, altele din cadrul unor festivaluri. Dar dacă mă întrebaţi care-mi vin mai repede în minte v-aş spune: LP „Classical Guitar Recital” – Electrecord, 1990; Trio Andrei şi orchestra „Liutaria” Bach Weiss Vivaldi – Electrecord, 2005; „Histoire Du Tango”, Titus Flueraş – vioară, Constantin Andrei-chitară, Cluj-Napoca, 2009; „Selecţiuni din concerte”, Ansamblul de chitare al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, conducerea muzicală: Constantin Andrei, Cluj-Napoca, 2015.
– Aţi obţinut peste 25 de premii naţionale şi internaţionale. Pe de altă parte, studenţii pe care i-aţi pregătit la facultate s-au întrecut şi ei în premii obţinute. Consideraţi că merită efortul imens depus pentru performanţă în schimbul a câteva clipe de glorie?
– Categoric DA! Tot ce am făcut până acum din punct de vedere concertistic, didactic sau ştiinţific a fost pentru a pune în valoare acest instrument minunat, care este chitara, şi de a o aşeza alături de celelalte instrumente cu tradiţie. În ceea ce mă priveşte, performanţa a jucat şi joacă un rol important în activitatea mea. În urma efortului depus în slujba muzicii, a chitarei, este minunat să poţi constata cu bucurie că ai contribuit la înfiinţarea clasei de chitară din România, iar ca pionier în acest domeniu să laşi în urma ta o clasă de chitară bine consolidată, care se bucură de aprecieri naţionale şi internaţionale şi de asemenea face cinste instituţiei pe care o reprezintă.
– Poate nu multă lume ştie că sunteţi creator de şcoală de chitară, de festivaluri, de asociaţii muzicale… Chitara vă datorează foarte mult sau dvs. datoraţi chitarei?
– Prin tot ceea ce fac încerc să aduc un tribut acestui minunat instrument, care până la urmă mi-a schimbat destinul. Încă mai am foarte multe de făcut pe tărâmul chitarei clasice şi sper să am timpul şi puterea să le realizez. Mi-ar trebui două vieţi numai ca să pot citi literatura de specialitate ca mai apoi să mi-o însuşesc şi să o redau publicului prin recitaluri şi concerte. Cu siguranţă mai am multe de datorat Chitarei!
– În anul 2000, fraţii chitarişti Constantin, Aurelian şi Adrian au înfiinţat Trio Andrei, care se bucură şi astăzi de succes. Muzica este în gena familiei sau „aţi tras piciorul”?
– Familia mea a fost una talentată din punct de vedere muzical, atât mama cât şi tata cântau frumos cu vocea. De aici şi înclinarea mea către muzică. Prin anii 1980 studiam deja chitara clasică iar acesta pot spune că a fost momentul în care l-am influenţat mai întâi pe fratele meu Aurelian în a studia şi el chitara, iar câţiva ani mai târziu, fratele nostru mai mic Adrian s-a alăturat demersului nostru. Anul 2000 rămâne unul important pentru familia Andrei, deoarece atunci ne-am înfrăţit în formula camerală Trio Andrei, care astăzi este considerată reper pentru formaţiile camerale de acest gen de la noi din ţară şi nu numai.
– Violonistul Titus Flueraş vă este coleg din 2004 în Duo Melos. Cum a început această colaborare?
– Prietenul şi colegul meu Titus Flueraş este unul dintre cei mai apreciaţi violonişti din ţară cât şi din străinătate. În luna martie a anului 2004 i-am propus să cântăm un recital de vioară şi chitară, recital care s-a bucurat de un succes răsunător, fapt care ne-a determinat să alcătuim formaţia camerală Duo Melos. De atunci am fost solicitaţi să susţinem recitaluri şi concerte în cadrul unor prestigioase festivaluri şi concursuri din ţară şi străinătate. Numeroase critici au elogiat maniera de interpretare a duo-ului, multe din lucrările care sunt prezente pe CD, DVD sau pe Youtube, reprezentând un important reper interpretativ. Duo Melos reprezintă astăzi una din cele mai importante şi apreciate formaţii camerale impunându-se în arealul muzicii culte prin eleganţă, rafinament, căldură şi maturitate artistică.
– Nu demult, Extensia Piatra Neamţ a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” a împlinit 20 de ani de la înfiinţare. Cum aţi caracteriza colectivul de profesori de aici?
– Corpul profesoral al Extensiei Piatra-Neamţ a fost selecţionat cu exigenţă încă de la începuturi (1998) şi este menit să asigure un învăţământ de înalt nivel academic, cu un real ataşament faţă de valorile culturii, toate acestea realizându-se până astăzi prin conştiinţa lucrului bine făcut. Colegii mei profesori sunt personalităţi în domeniul în care activează atât ca artişti, interpreţi, muzicologi cât şi în plan didactic.
Dincolo de împlinirea misiunii sale didactice, Extensia Piatra-Neamţ a fost şi rămâne un spaţiu al cercetării şi creaţiei artistice, profesori şi studenţi contribuind prin munca lor susţinută la câştigarea unui binemeritat loc în rândul instituţiilor de învăţământ şi cultură nemţene şi nu numai.
– Muzica poate schimba destine?
– Vorbind din experienţa proprie, vă spun că da. Nu poate fi ceva mai minunat pe această lume decât să-ţi transformi pasiunea în meserie. Acest lucru mi s-a întâmplat şi mie, iar bucuria mea este şi mai mare atunci când văd că absolvenţii instituţiei noastre, sunt angajaţi în domeniu şi profesează astăzi ca profesori de muzică, interpreţi, membri în formaţii camerale sau în marile orchestre din ţară şi străinătate.
– Dacă ar fi să daţi timpul înapoi aţi schimba ceva?
– Nu! Nu aş schimba nimic. Nimic din ce am trăit, din ce am visat, din ce am iubit. Pentru că îmi place cine sunt astăzi. Nu aş schimba nici greşelile pe care le-am făcut poate din naivitate, pentru că mi-au oferit lecţii importante de care aveam mare nevoie. Astăzi sunt cine sunt nu doar datorită lucrurilor bune care mi s-au întâmplat, deciziilor corecte sau oamenilor potriviţi pe care i-am întâlnit când trebuia, sunt cine sunt şi datorită alegerilor greşite şi a problemelor pe care le-am avut. Nu aş schimba nimic!
A consemnat Gianina BURUIANĂ