Concursul Internaţional de Interpretare Muzicală „Emanuel Elenescu”, ediţia a XXXI-a, şi-a desemnat, sâmbătă, 26 noiembrie, câştigătorii Marelui Premiu. Pentru cei peste 500 de participanţi de la liceele de specialitate, dintre care 170 din Republica Moldova, concursul a reprezentat un excelent prilej de afirmare scenică, mai ales că, după pandemie, a fost prima ediţie organizată în totalitate în format fizic.
La secţiunea Muzică Tradiţională a câştigat Cătălin Guşevatâi (clasa a XII-a acordeon, prof. îndrumător, Petru Ştiucă), de la Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Chişinău. „Este primul Mare Premiu pe care-l obţin. Mă bucur enorm, de mic copil visez la acest trofeu. Dedic multe ore studiului şi mă bucur că am reuşit”, a spus Cătălin Guşevatâi.
Între finaliştii secţiunii Muzică Tradiţională s-a aflat şi Bianca-Maria Ţupu (clasa a XII-a, canto tradiţional românesc, prof. îndrumător, Mihaela Mancaş), de la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ.
La secţiunea Muzică Clasică s-a impus Sofia Smărăndescu (clasa a XII-a, vioară clasică, prof. îndrumător, Magdalena Ursu, prof. corepetitor, Cătălin Răducanu) de la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti” din Capitală. „Acest premiu reprezintă toată munca depusă de mine în cei 13 ani de când am început să studiez vioara. Este un moment de mare importanţă pentru mine, dar ce faci după este la fel de important. Îmi doresc să ajung cât mai departe”, a menţionat Sofia Smărăndescu.
Ca element de noutate, în programul actualei ediţii a fost inclusă şi Conferinţa „Pregătirea apariţiei scenice a elevilor din liceele vocaţionale”. Întâlnirea a fost moderată de Claudia Robu, fostă elevă a Liceului „Victor Brauner” şi realizator de emisiuni culturale la Televiziunea Română. „Este o mare bucurie revenirea acasă şi reîntâlnirea cu profesorii mei dragi. Şi eu am participat la acest concurs, pe atunci încă nu primise numele marelui dirijor Emanuel Elenescu, această titulatură a fost atribuită mai târziu. Consider că viitorul sună bine, pentru că este vorba despre muzică şi despre lumină dar, mai ales, pentru că viitorul sună bine de la Piatra-Neamţ”, a afirmat Claudia Robu.
Ca la fiecare ediţie, repertoriul a fost eterogen, iar componenţa juriului a inclus specialişti de marcă din lumea muzicală. „Datorită renumelui dobândit, concursul atrage în fiecare an participanţi de mare valoare. Ne bucurăm că reuşim să creăm o atmosferă benefică, în care ei prind curajul de a se autodepăşi. Succesul fiecărei ediţii se datorează echipei organizatorice, membrilor juriului, sponsorilor şi partenerilor noştri. Le mulţumim tuturor pentru implicare, disponibilitate şi profesionalism”, a declarat prof. Carmen Corlăţeanu, directorul Liceului de Arte „Victor Brauner”.
Preşedintele juriului a fost profesorul Mihăiţă Albu, fostul director al Liceului de Arte „Victor Brauner”, iniţiatorul acestui veritabil eveniment cultural-artistic. „Este un concurs viu, un concurs care atrage foarte mulţi participanţi. Astfel de concursuri formează adevăratele valori. Bucuria mea, la această a XXXI-a ediţie, este că, printre organizatori, se află foşti elevi din primele generaţii ale Liceului de Arte «Victor Brauner», acum profesori ai acestei instituţii de învăţământ”.
Violeta MOŞU