Elogiu tinereţii

 

Desfăşurat sub titulatura Narativ şi Descriptiv, recitalul de pian susţinut în data de 21 noiembrie 2018, la Sala Calistrat Hogaş a Consiliului Judeţean Neamţ de Ioana Veţean şi Luca Pulbere a însemnat un dublu debut: prima dată când cei doi artişti au concertat împreună şi primă oară pe o scenă din Piatra-Neamţ. Făcând parte din generaţia foarte tânără a muzicienilor români, ambii sunt absolvenţi ai Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, actualmente fiind doctoranzi ai aceleiaşi instituţii şi asistenţi universiari la Extensia Piatra-Neamţ. Cu o bogată activitate muzicală în spate, constând în premii la concursuri, cursuri de măiestrie susţinute cu profesori români şi străini, recitaluri în ţară şi străinătate, Ioana şi Luca au făcut o demonstraţie de virtuozitate, fiind sensibili până la gingăşie când a fost cazul sau tumultuoşi şi dramatici când partitura o cerea.

– Care este povestea proiectului muzical Narativ şi Descriptiv?

Luca Pulbere: Noi am aşteptat destul de mult să împărţim scena; practic nu am făcut lucrul acesta nici la Cluj, deşi am avut ocazia, dar Ioana avea şi are în continuare o parteneră de muzică de cameră cu care cântă la două piane, iar eu aveam un trio cu pian şi eram prins în multe alte planuri. Proiectul s-a născut din hotărârea noastră de a ne uni destinele atât în viaţa personală cât şi în cea profesională.

Ioana Veţean: Cel mai probabil vom încerca la un moment dat şi varianta de a cânta la patru mâini, dar asta în timp. Deocamdată vom continua cu structura pe care aţi întâlnit-o în această seară şi vom susţine recitaluri în mai multe oraşe, dar îmbogăţind repertoriul.

– Desigur, destinul vostru artistic a fost marcat de anumite personalităţi muzicale…

Ioana Veţean: Fără doar şi poate, de profesorii noştri… Profesoara mea din facultate este Silvia Sbârciu, care îmi este foarte aproape şi personal, care m-a ajutat foarte mult să îmi descopăr personalitatea muzicală şi este în continuare alături de mine. Cu siguranţă este cea mai importantă personalitate muzicală care mi-a marcat traseul profesional. Dacă vorbim despre inspiraţie… cine ne inspiră la nivel internaţional – în fiecare etapă suntem mai aproape ca viziune de unul sau altul dintre interpreţi. La momentul actual preferinţele mele se opresc asupra lui Christian Zimmernann, pe care îl apreciez foarte mult ca pianist şi muzician.

Luca Pulbere: În primul rând sunt recunoscător tuturor profesorilor şi muzicienilor cu care am colaborat, pentru că de-a lungul timpului au fost multe personalităţi care m-au susţinut să continui pe drumul acesta şi să descopăr mereu lucruri noi. Mă opresc în special la domnul profesor Daniel Goiţi din facultate, cu care am studiat mai bine de 6 ani, iar înainte, doamna profesoară Cipriana Gavrişiu, cu care am lucrat în liceu. Am avut ocazia să fac parte şi dintr-un proiect de muzică de cameră, Festivalul SoNoRo, în cadrul căruia muzicieni din ţară şi din străinătate oferă burse pentru tineri români, şi acolo am aflat de fapt ce înseamnă colaborarea pe scenă şi muzica de cameră făcută la un nivel foarte înalt. Pe plan internaţional sunt mereu fascinat să ascult pianiştii din generaţia tânără, dintre care îl prefer pe Daniil Trifonov.

– Aţi fost vreodată tentaţi de mirajul străinătăţii în sensul unei stabiliri definitive?

Ioana Veţean: Amândoi am locuit în străinătate; eu am studiat în Belgia timp de un an, Luca a studiat în Germania şi sunt foarte multe oportunităţi acolo, dar acestea nu lipsesc nici acasă. Noi dorim să profităm de acest teren, să dezvoltăm percepţia publicului român asupra muzicii clasice, să reînviem acest spirit. Aspectul unei stabiliri definitive în străinătate nu este în planurile noastre actuale. Ca generaţie nouă avem datoria de a profita de ocazia de a merge în străinătate, de a învăţă multe acolo aducând acasă această experienţă. Să fim oamenii de legătură cu Occidentul, să dezvoltăm lucrurile…

 

Gianina BURUIANĂ