Jocurile Olimpice de Iarnă 2018 din Pyeongchang – Coreea de Sud, cu tot alaiul lor de performeri care concurează vajnic pentru locurile fruntaşe, mi-au adus o dulce nostalgie a iernilor copilăriei mele, când făceam parte din lotul de schiori ai judeţului Neamţ (perioada 1973-1981), fiind ucenica antrenorului Dumitru Terbescu.
Dincolo de dragostea neostoită pentru sport, pentru cine nu îl cunoaşte pe profesorul Dumitru Terbescu, trebuie să spun că este un meşter neîntrecut al umorului de limbaj şi de situaţie şi un mare îndrăgostit de muzică, aşa cum şade bine oricărui spirit tânăr, înalt şi nobil.
Născut în 26 octombrie 1942 la Piatra Neamţ, este fiul lui Petru Terbescu, cunoscutul fost secretar al Liceului „Petru Rareş”, considerat la vremea sa „un cap electronic fără calculator, care mânuia dosarele şi lucrările de secretariat fără pic de bâlbâială”. Dumitru Terbescu a absolvit în anul 1965 Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti iar ceea ce a devenit mai târziu datorează în bună măsură celor doi maeştri ai săi – profesorului Vladimir Laşcu de la Liceul „Petru Rareş” şi directorului Clubului Sportiv Şcolar Piatra Neamţ, Constantin Săvinescu. În perioada 1965-1980 a fost antrenor de schi la Clubul Sportiv Şcolar Piatra-Neamţ (împreună cu regretatul antrenor Gheorghe Laşcu) şi profesor de educaţie fizică la Liceul „Petru Rareş”, pentru ca apoi să activeze la Şcoala generală nr. 3 (1980-1985) şi la actuala şcoală „Daniela Cuciuc”, până la pensionarea din 1999 (iată, se împlinesc la anul 20 de ani!). De remarcat că şi după pensionare a profesat la mai multe şcoli, printre care „Elena Cuza” şi Şcoala nr. 3.
Vorbind despre cariera sa, antrenorul Dumitru Terbescu povesteşte că şi-a canalizat activitatea sportivă pe trei direcţii. Prima a constat într-un efort permanent pentru dezvoltarea şi promovarea schiului alpin în judeţul Neamţ dar şi a altor sporturi de iarnă. În calitate de preşedinte al Comisiei Judeţene de Schi a înfiinţat o serie de centre sportive pe valea Bistriţei, cum ar fi cele de la Ceahlău, Grinţieş, Borca, Hangu, Dămuc. A doua orientare a fost cea spre perfecţionarea profesională, cu accent pe îmbunătăţirea predării disciplinei, obţinerea gradelor didactice, punerea la punct cu ultimele noutăţi în domeniu dar şi editarea de materiale pentru învăţarea schiului alpin, pe care le-a difuzat în centrele sportive. Cea de-a treia preocupare majoră a fost legată de identificarea în timpul perioadei de profesorat la şcoli, a copiilor cu aptitudini sportive deosebite şi îndrumarea lor spre cluburile sportive pentru a obţine performanţe (fotbal, handbal, atletism etc).
Urmarea firească a aplecării permanente spre desăvârşirea profesională au constituit-o numeroasele performanţe la nivel naţional de-a lungul anilor. Cel mai bun rezultat a fost obţinut cu Cristian Olteanu – dublu campion naţional la schi alpin (1970 şi 1971). Au urmat o serie de vicecampioni naţionali: Doina Laşcu – vicecampioană naţională de două ori şi componentă a lotului naţional, Marina Olteanu şi Rudolf Schmidt. Marius Cristali a obţinut medalia de bronz la Campionatul Naţional. Clasări bune la competiţiile naţionale au mai obţinut şi: Octav Rotundu, Dan Dascălu, Cristi Blagovici, Florin Gruiţă, Andrei Bocancea, Cristea Cristinel, Daniel Cioloca, Mihai Clement, Dan Forman iar dintre fete Gianina Popescu (actuala Buruiană), Ingrid Patriche şi Antoanela Terbescu. L-au avut ca antrenor de schi pe Dumitru Terbescu şi celebrii Paul Chiribuţă şi Mihaela Rădulescu…
De remarcat că, pe lângă faptul că a adus glorie schiului nemţeam a iubit sportul şi în cuvinte, având şi activitate de corespondent la ziarul „Ceahlăul” sub directa îndrumare a lui Constantin Bostan şi Cristian Livescu. Iată ce putem citi, spre exemplu, în numărul din 30 noiembrie 1972, în articolul „Pledoarie pentru schi”, publicat de profesorul Dumitru Terbescu: „Prin condiţiile în care se desfăşoară, schiul cere din partea celor care îl practică rezistenţă la intemperii, dârzenie, perseverenţă, voinţă, curaj, spirit de echipă, calităţi pe care le şi educă din plin.”
Mi-am permis să-l întreb pe fostul meu antrenor ce părere are despre atitudinea actuală a copiilor faţă de sport şi am primit următorul răspuns: „Cred că există un anumit dezinteres şi asta din mai multe direcţii. Copiii sunt preocupaţi mai mult cu calculatorul şi telefonul, sportul este înlocuit de jocuri pe calculator… astfel ei nu trebuie să se mai îmbrace în echipament sportiv şi să se deplaseze pe teren. Apoi, şcolile nu mai sunt interesate de desfăşurarea campionatelor interne, pentru că ar trebui s-o facă după orele de curs, fără ca profesorii să fie plătiţi. Spre exemplu, eu, mai ales în perioada profesoratului de după pensionare, am finalizat mai multe proiecte prin competiţii inter – clase la baschet, volei, tenis de masă, şah. Am pornit de la etapele pe şcoală şi am obţinut apoi rezultate şi la etapele municipale şi judeţene. O altă piedică este factorul economic, lipsa bazei materiale în şcoli… nu există mingi şi toate echipamentele necesare pentru desfăşurarea unor ore de educaţie fizică la standarde europene. Regret enorm aceste aspecte deoarece credinţa mea e că sportul este mişcare, iar mişcarea este viaţă…”
Un alt regret al antrenorului de schi Dumitru Terbescu este că înainte totul era gratuit pentru sportivii de performanţă, începând de la echipamentele sportive personale, până la participarea la concursuri, cantonamente, tabere… în timp ce acum trebuie ca părinţii să plătească totul. Într-adevăr îmi aduc aminte cu deosebită plăcere de cantonamentele noastre gratuite de la Sinaia, Predeal, Poiana Braşov, Păltiniş, Semenic, Lacu Roşu, Durău… după care intram în febra competiţiilor naţionale. Mais ou sont les neiges d’antan?
Gianina BURUIANĂ