Gheorghe ŢIGĂU Profesor În urmă cu aproape 40 de ani, reputatul director al liceului sătesc în care debutam ca profesor-filolog, octogenarul şi strălucitul profesor Alexandru Ţăranu, mi-a încredinţat, ca diriginte, una dintre clasele a IX-a. Era un semn de…
Categorie: 200, Iunie 2017
Puterea ascunsă a cuvântului poate schimba lumea: ZĂPADĂ ŞI FUM de Cătălin Stupcanu
Constantin TOMŞA Critic literar Mă număr printre cei care au avut privilegiul de a se afla în preajma lui Cătălin Stupcanu, în anii ‘70, când eram salariat al Comitetului de Cultură şi Artă al Judeţului Neamţ, şi în perioada…
Similitudini, armonie şi ordine cosmică * Fragment de Poetică
Dumitru Dănuţ URSACHE Profesor Există nenumărate feluri de frumuseţe, căci orice fiinţă, orice fenomen, pot fi frumoase în felul lor. Frumuseţea este uneori şi ignobilă, toată lumea recunoscând că grotescul are ambiţiile sale estetice, existând atâtea şi atâţia ca…
Sfântul nostru învăţător
Dumitriţa VASILCA Învăţător şi profesor Când tremurându-şi jalea şi sfiala, / Un cânt pribeag îmbrăţişează firea, / Şi-un trandafir crescut în umbră moare, / Şi soare nu-i să-i plângă risipirea, / Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare,…
Sărmana limbă română
Mircea ZAHARIA Ziarist A trecut ziua de 31 august, la Piatra-Neamţ şi în ţărişoara noastră, cum trece expresul de Moscova prin gara Răcăciuni, în trăncăneală monotonă, şi nici mecanicul de locomotivă n-a fluierat batâr o dată, chit că e…