Categorie: 264, septembrie 2023

Aniversare: ION DRUŢĂ – 95

Scriitorul Ion Druţă s-a născut la 3 septembrie 1928, în satul Horodişte, judeţul Soroca, Regatul României (în prezent, raionul Donduşeni), în familia lui Pantelei, zugrav de biserici, şi a Soficăi, ţărancă de origine ucraineană. A făcut şapte clase de şcoală…

Preocupări didactice: Abordarea diferenţiată a elevilor prin utilizarea strategiilor didactice adecvate – Diferenţierea instruirii – imperativ al învăţământului primar

Tratarea diferenţiată = adaptarea învăţământului la particularităţile individuale psiho-fizice ale copilului, influenţarea ins­tructiv-educativă a elevilor potrivit particularităţilor lor, înlesnind prin aceasta descoperirea şi cultivarea aptitudinilor, înclinaţiilor, intereselor lor, pregătirea lor la nivelul posibilităţilor de care dispun, crearea unui cadru favorabil…

Semnal editorial: Adrian G. Romila – Acasă, departe

Romanul lui Adrian G. Romila dezvoltă într-un triptic interconectat teme precum exilul, călătoria, întoarcerea acasă, speranţa, periferia. Ca-ntr-un panoptic cu oglinzi paralele, părţile trimit unele la altele şi se reflectă reciproc prin numeroase analogii şi corespondenţe. Trei timpuri şi trei…