L-am cunoscut pe Bunicul Gheorghe prin vara lui 2017, în timpul unei călătorii în stânga Prutului, cu mai mulţi locuitori din Piatra-Neamţ. În acest oraş înconjurat de munţi şi cu peisaje de poveste, am locuit o scurtă perioadă, activând ca şi corespondentă pentru filiala Radio România în Republica Moldova, scriind articole pentru rubrica de cultură „Maluri de Prut”.
Un mare îndrăgostit de neam şi ţară, profesorul Gheorghe Amaicei, plămădit din esenţele tari ale Munţilor din zona Neamţului, cum adesea era caracterizat de cei care l-au cunoscut, şi-a închinat o viaţă întreagă şcolii. Visa să ajungă să vadă ReUnirea.
Avea nouă la puterea a doua plus trei ani când l-am cunoscut. Aşa îi plăcea să îşi prezinte anii pe care îi acumulase în tolbă.
Îndrăgostit de munţi şi de natură, de prisaca de care a îngrijit cu dăruire până la sfârşitul vieţii, Bunicul Gheorghe a dedicat aproape jumătate de secol copiilor, cărora a încercat să le cultive pasiunea pentru cifre.
Nu este meserie mai frumoasă decât să fii grădinar de suflete umane. Să stai între cei mici şi să îi vezi cum se ridică şi cum vor să meargă în viaţă. De ar şti ce-i aşteaptă…, îmi povestea, cu emoţie în voce Bunicul Gheorghe, după o scurtă plimbare prin centrul oraşului Piatra-Neamţ, ajunşi în faţa şcolii în care a predat.
Caracterizat de o eleganţă specială, cu ochi sclipitori şi chip blajin, peste care zâmbetul larg nu te lăsa să rămâi fixat pe ridurile adunate în cei aproape 85 de ani, Bunicul Gheorghe era un tânăr încremenit în timp. Doar părul cărunt şi mersul puţin încetinit îl trădau.
Îmi plac toate anotimpurile. Iarna stau mai mult acasă, îmi pun hârtiile la punct. Primăvara, un anotimp extraordinar când se trezeşte la viaţă şi natura şi atunci parcă întineresc şi eu. Vara mă ţin mai mult de apicultură, un hobby al meu. O viaţă mai organizată ca la albine nu am mai văzut nicăieri. Acolo este perfecţiune, când merg şi deschid un stup uit de absolut toate. Toamna este cel mai frumos, când urci pe munte. Chiar dacă îţi dă o anumită nostalgie, e un anotimp foarte frumos, spunea el.
Cea mai mare inspiraţie pentru Bunicul Gheorghe era însă dragostea de neam şi ţară.
De la tatăl său, care a luptat în al doilea Război Mondial şi a ajuns până la Nistru, a auzit mult vorbindu-se despre Basarabia unde şi-a dorit mult să ajungă.
După revoluţie, în calitate de preşedinte de onoare al Asociaţiei Învăţătorilor din Neamţ, a trecut de nenumărate ori Prutul.
Tatăl meu a fost în Basarabia pe front. El îmi povestea de Nistru, de cetăţile Hotin, Cetatea Albă, Cetatea Orheiului. E un trecut care nu trebuie să-l uităm. Şi noi, care suntem trecători ca frunza pe ape, cum se spune, nu trebuie să ne dăm bătuţi, m-a încredinţat el, în una din multe întâlniri pe care le-am avut în frumosul oraş Piatra-Neamţ.
Tare l-ar fi întristat vremurile acestea dramatice pe care le trăim acum: cu rachetele ruseşti care omoară, de mai bine de un an, mii de oameni nevinovaţi în Ucraina şi încercările Moscovei de a schimba cursul istoriei românilor basarabeni, pentru a nu ştiu câta oară…
Îmi lipseşte mult Bunicul Gheorghe, cu sfaturile sale părinteşti, îmbrăţişările calde şi chipu-i blajin.
Lumea se schimbă şi ne schimbă în frumos cu oameni ca Bunicul Gheorghe!
Ina GUŢU