(3 noiembrie 1939 – 29 iunie 2021)
În actuala degringoladă intelectuală, când ne stâlcim limba română „ca un fagure de miere” lăsată de înaintaşii iubitori de glie, îmbolnăvind iremediabil morala societăţii, plecarea la Domnul a scriitorului Constantin Tomşa, spirit vertical, dar cu vorba blândă, cu rădăcini într-o cultură solidă şi cu o conduită ireproşabilă faţă de cuvântul scris – căci este printre puţinii cititori avizaţi, cu adevărat „împătimit de lectură”, cum şi-a intitulat o parte din opera sa de critică literară – lasă un gol imens. Cu opera sa monumentală, la care a trudit viaţa întreagă prin biblioteci: Un dicţionar al literaturii din judeţul Neamţ, – de la copişti la suprarealişti – (secolul al XV-lea-2012), dar şi cu celelalte cărţi ale sale despre opera literară a contemporanilor, fiind singurul scriitor şi critic literar de valoare, care citind tot ce au scris contemporanii săi din judeţul Neamţ, şi nu numai, punând diagnostice precise, fără ierarhizări perisabile, jignitoare la adresa adevărului literar, poate exclama cu mândrie, acolo SUS, asemeni lui Horaţiu: „Exegi monumentun aere perenius (lat.) Am desăvârşit un monument mai trainic decât bronzul”.
Şi mulţi, dragul nostru confrate Constantin Tomşa, cu Doamna Viorica alături, mai de folos ţie decât Paraschiva lui Arghezi, ori Profira lui Sadoveanu, mulţi de acum încolo se vor apleca asupra monumentului lăsat de tine, spre a cunoaşte sufletul adevărat al judeţului Neamţ – pentru că doar literatura unui ţinut poate da seamă despre sufletul oamenilor acelui ţinut.
Somn lin, împătimit al lecturii şi mare prinţ al prieteniei literare!
Constantin MUNTEANU