De-a lungul timpurilor, numărul cărţilor de eseuri valoroase şi care şi-au justificat apartenenţa la această categorie de studii au fost puţine. Cele mai multe erau culegeri alcătuite din texte compuse din compilaţii a căror provenienţă era menţionată sau nu şi cărora li se aplica eticheta respectivă.
Cartea la care vom face referiri în cele ce urmează (Dincolo de literatură, Eseuri, Editura Crigarux, 2017) aparţine Anei C. Vârlan, profesoară de limba şi literatura română la Liceul cu Program Sportiv Piatra-Neamţ, cu studii solide de filologie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi şi deţinătoare a unui bagaj consistent de lecturi de specialitate şi nu numai. Afirmaţia noastră se justifică prin activitatea pe care autoarea a desfăşurat-o şi o desfăşoară la catedră, în domeniul publicisticii (colaborări la diverse publicaţii; conduce revista şcolară „AD ASTRA”), precum şi prin valoarea cărţilor publicate până în prezent (Anotimpul din noi, 2003; Durerea somnului, 2007; Din drag, cu dor…numai pe jumătate folclor, 2009; Chipuri monahale de ieri şi de azi-istoricul Mânăstirii Brădiţel, Neamţ, 2009).
Cartea aceasta este alcătuită din 13 eseuri grupate tematic sub titlul „Dincolo de literatură” ceea ce ne dă dreptul să afirmăm, de la început, că volumul poate fi considerat un studiu de sine stătător, o incursiune succintă, dar consistentă în evoluţia milenară a literaturii din mai multe locuri şi din epoci diferite, de la textul biblic „Cântarea cântărilor” atribuit lui Solomon, la epoca modernă şi contemporană, autoarea selectând cu o pricepere aparte şi comentând operele respective. Şi apoi rezultatele analizei sale sunt aşezate într-o ordine deloc întâmplătoare: 1. Cântarea Cântărilor – Simboluri şi semnificaţii (perspectivă poetică – repere de analiză); 2. Paradigma literară a utopiei – Thomas Morus, Utopia; 3. De la nihilism la creştinism – Feodor Mihailovici Dostoievski, Adolescentul; 4. Prelungirea imaginarului cavaleresc în romanul secolului al XIX-lea – Idiotul de Feodor Mihailovici Dostoievski (Prinţul Mişkin- „Cavalerul sărman”); 5. Popa Duhu de Ion Creangă – Încadrarea în canonul povestirii; 6. Dimensiuni ale poeticii moderne – Ulise de Lucian Blaga; 7. Din Iataca la Dublin – Dimensiunea modernă a mitului lui Ulise la James Joyce; 8. Viktor E. Frankl – Omul în căutarea sensului vieţii – literatură şi interpretare; 9. Suferinţa şi „bucuria de a trăi” în Jurnalul fericirii de Nicolae Steinhardt; 10. Yukio Mishima – Templul de aur; 11. Vorbele bătrânilor şi murmurul tobelor – O lume se destramă de Chinua Achebe; 12. Salman Rushdie, Orient, Occident – universul povestirilor; 13. Colaj de poezie românească – sugestii de interpretare.
Fără a avea pretenţia unei analize aprofundate – deoarece scopul acestor rânduri este doar semnalarea unei cărţi importante pentru mai multe categorii de cititori, de la simpli „învăţăcei” la cei ce emit pretenţii, justificate sau nu, de cunoscători în materie – ne limităm la câteva aprecieri pe care le considerăm drept argumente care să determine căutarea şi citirea cărţii Anei C. Vârlan.
De la început se poate constata că autoarea demonstrează o înţelegere specială a textului, lucru deloc de neglijat mai ales când cineva îşi propune să comenteze texte deja comentate, veritabile valori ale culturii universale. Un exemplu, poate fi şi felul în care sunt descoperite sensurile multiple şi ascunse ale operelor lui Dostoievski („Idiotul” şi „Adolescentul”), dar şi modul în care sunt citate analize ale unor critici de valoare cu ale căror păreri autoarea este de acord sau intră în contradicţie. În acest sens remarcăm însoţirea fiecărui eseu de o bibliografie a comentariilor, în care descoperim nume precum: Ion Ianoşi, Valeriu Cristea, Silviu Man, George Călinescu ş.a.
Textele eseurilor Anei C. Vârlan din această carte pot fi utilizate atât în instrucţia viitorilor filologi, şi de ce nu, în acelaşi timp exemple pentru mulţi dintre cei care în prezent chinuie hârtia fără să deţină un aparat critic asumat. În acest sens, recomandăm celor interesaţi să zăbovească cu atenţie sporită, mai ales, asupra analizei exemplare făcută povestirii „Popa Duhu” de Ion Creangă.
Demnă de reţinut este interesanta lecţie de analiză a literaturii universale, prin cele trei texte care aduc în discuţie la modul comparativ tema călătorului în căutarea destinului, aşa cum a fost tratată de-a lungul mileniilor de la Homer la Dante şi James Joyce şi, nu în ultimul rând de Lucian Blaga.
După interesantul eseu în care autoarea se opreşte asupra unei cărţi de excepţie despre ororile din închisorile Holocaustului, carte semnată de Viktor E. Frankl („Omul în căutarea sensului vieţii”), deloc întâmplătoare este aşezarea celei mai originale interpretări citite de noi despre „Jurnalul fericirii” de Nicolae Steinhardt: „…nu o reconstituire a unei experienţe de viaţă, ci o trăire cu mult mai adâncă (aşadar spre interior!) a conştiinţei, o mărturie despre drumul sinuos pe care intelectul, pe de o parte şi simţirea lăuntrică, pe de altă parte, îl parcurg cu dorinţa de a înţelege sensul suferinţei…” Aşadar, cartea „părintelui de la Rohia” poate fi socotită în concepţia analizei făcute de autoarea noastră tot o „căutare a sensului vieţii”, dar a omului pătruns de credinţa creştină.
Nici cea de-a treisprezecea parte care încheie volumul, nu este de neglijat. Aceasta, deşi la o lectură fugară ar putea fi socotită ca nefiind parte a întregului de care vorbeam mai sus, este importantă în economia scrierii deoarece aduce în atenţie câteva opere poetice, ce marchează evoluţia poeziei româneşti de la Eminescu, la Arghezi. Mai mult, analiza din aceste ultime pagini ale cărţii este din nou un model de abordare a unei opere literare, renunţându-se la banala modalitate prin care, de cele mai multe ori se răspunde la fel, banalei întrebări: „ce a vrut să spună autorul în această operă?”.
Nu ştim cât de uşor va fi găsită această carte de către cei interesaţi, dar considerăm că merită căutarea.
Constantin TOMŞA