Suntem un popor minunat, vesel şi pus pe şotii. Ne plac sărbătorile, atât cele laice, cât şi cele religioase. Suntem morţi după ele. Exemplificăm: Paştele, Crăciunul, Anul Nou, 1 Mai, 9 Mai, 10 Mai şi… Bine că s-a scos sărbătoarea aia de la 8 mai că erau prea multe în luna când rozele înfloresc. De aproape trei decenii, de când cu democraţia, una-două ieşim pe scenă şi tropăim cu rost şi fără rost. Culmea, şi în ţară şi peste hotare. Ne găsim în treabă.
Admirabilul cântăreţ Fuego una-două trece Prutul, la basarabence să le facă ochi dulci. Întotdeauna le aduce un paner cu ouă roşii mari, frumoase din România. Cum ajunge în sala de spectacol, coboară între ele şi le cântă pe versurile lui Vieru. Cam aşa: „Ţi-am adus un măr de la noi de-acasă⁄ Ţi-am adus un măr fiindcă eşti frumoasă…” După aceste versuri urmează prăpădul: pupături, bocete, suspinuri, sughiţuri. Cel mai şifonat iese Fuego, dar pentru patrie se sacrifică. Săracul!
În ţară, semenii noştri îl ascultă de sărbători pe bardul Tudor Gheorghe. Când aud: „Aceasta este ţara mea⁄ Şi neamul meu cel românesc⁄ Aici aş vrea eu ca să mor⁄ Aici aş vrea eu să trăiesc.” li se face pielea de găină, apucă câmpii, fluieră, devin patrioţi. Nu patrioţi de vitrină de care vezi la toate ocaziile politice, în Piaţa Independenţei.
În zilele de sărbătoare pe toate posturile de televiziune lumea râde, cântă şi dansează de parcă am trăi la Rio. Festivalurile şi concertele de la Mamaia, Mangalia sau Braşov ţin atmosfera încinsă. La Ştrandul Tineretului din Piatra-Neamţ, când vine câte o trupă-trupă zici că e cutremur. Fug bietele veveriţe de pe Cernegura de rup pământul, nu se întorc acasă cu lunile.
Ce face românul de sărbători? O face de oaie, chefuieşte acasă sau pe coclauri. Disponibilizatul, amărâtul care nu ştie dimineaţa încotro s-o apuce, ar lua şi el o tărie dimineaţa, dar de unde bani? Merge în piaţa Bistriţa şi îi aşteaptă pe samsari să le descarce marfa. Românii cu bani, de sărbătorile pascale ies la iarbă verde. Peste Vale, Cârloman, Bâtca Doamnei, malurile Bistriţei poluate. Părinţii cu copii buni, silitori, harnici, care obţin la finele anului premiul I cu coroniţă, pleacă cu ei în excursie pe meleaguri străine, să vadă cum e „afară”.
La sărbători, indiferent de natura lor, se bea „industrial”. Şi ţuică şi bere şi vin şi tot ce apare sub nas. Paradoxal, de sărbători gustă şi simandicoşii patroni, domnii cu nas subţire şi studii puţine. Asta-i piesa. Chefurile de chefuri fac parte din peisaj.
Paradoxal sau nu, şi elevilor le plac sărbătorile din bătătură, indiferent de sorginte, numai mate şi chimie să nu se facă. Ce pozne pun la cale elevii de sărbătorile pascale? Merg la Înviere, la scrânciob, la horă, la… căci aşa e în vacanţă. Dureros e faptul că populaţia şcolară scade de la an la an. E un eveniment deosebit când vezi pe uliţele satului românesc roind grupuri de copii gălăgioşi. Într-o gazetă de Piatra, de dată recentă, se preciza că în comuna Bârgăuani-Neamţ, din 11 şcoli existente cândva, mai funcţionează una singură, cea de centru. Restul au fost transformate în secţii de votare pentru alegeri, dependinţe, praznicar pentru credincioşi… Dacă ştirile sunt adevărate ne pasc necazuri mari. Un profesor din Botoşani a fost bătut în clasă de doi elevi, în faţa copiilor. Pe ce lume trăim Doamne? Poftim?
Dumitru RUSU