• 27 martie 2021.

+9foto:05-ap238-Gabriel Plosca, Iacob Baciu, Ghenadie Donos, Gabriela Grigore, Nicolae Enciu, Simion Hancescu, Liviu Rusu, Nadejda Lavric, Angelina Begu.jpg (Fiecare fotografie în dreptul numelui din text)

Uniţi suntem mai puternici!

• 103 ani de la Unirea Basarabiei cu România.

• 3 ani de la sărbătoarea Centenarului Unirii

Basarabiei cu România.

Cu trecerea timpului, această zi devine tot mai valoroasă pentru noi toţi, cei cu inimă română.

Prin intermediul Federaţiei Sindicale a Educaţiei din Republica Moldova şi a Sindicatului din Învăţământ Neamţ, slujitorii şcolii româneşti de pe ambele maluri ale Prutului au sărbătorit această zi de mare importanţă istorică, virtual, pe platforma Zoom.

În deschiderea evenimentului, dl. Gabriel Ploscă, preşedintele Sindicatului din Învăţământ Neamţ, a salutat pe toţi cei prezenţi şi a mulţumit invitaţilor pentru participare, îndemnându-i să urmărească frumoasele momente artistice pregătite de ansamblul Pe-un picior de plai al Gimnaziului Păşcani, Hânceşti, Republica Moldova (coordonator Ecaterina Ursu). Copiii din ansamblu şi-au amintit cu bucurie despre sărbătoarea Centenarului, de la Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi”, unde, tot prin folclor şi poezie şi-au exprimat dragostea de neamul românesc. Fetiţa, care în urmă cu trei ani s-a remarcat prin talentul său, Tatiana Rotaru, a recitat acum, cu maturitate, „Scrisoare din Basarabia”, de Grigore Vieru, reuşind să aducă emoţie în sufletele tuturor.

Dl. Iacob Baciu, preşedintele Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România, a felicitat organizatorii acestui eveniment, apreciind legătura puternică dintre cele două sindicate.

Dl. Ghenadie Donos, preşedinte al FSEŞ din Republica Moldova a mulţumit pentru clipele frumoase petrecute la Târgu Neamţ, pe 24 martie 2018 şi pentru colaborarea lucrativă cu Sindicatul din Învăţământ Neamţ.

.

.

Dna Gabriela Grigore a vorbit despre „importanţa păstrării identităţii naţionale, care reprezintă, de fapt, forţa acestei naţiuni, despre iubirea de ţară, de aproape, despre dragostea de neam pe care trebuie să o sădim neîncetat în sufletele copiilor”.

Dl. prof. univ. Nicolae ENCIU, doctor habilitat în istorie, director adjunct al Institutului de Istorie, mun. Chişinău, cunoscut istoric din Republica Moldova, a transmis un comunicat despre importanţa Unirii Basarabiei cu România, care, într-adevăr, a fost „o cerinţă a istoriei” (I.C. Brătianu) petrecută în 1918 – „ora astrală a neamului românesc”, despre contextul politic şi despre câştigarea unor drepturi fundamentale pentru toţi românii.

Dl. Simion Hancescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, a mulţumit pentru invitaţie, a felicitat ansamblul pentru momentele artistice prezentate şi pentru păstrarea tradiţiilor româneşti şi a vorbit despre faptul că românii au rămas uniţi, chiar dacă „Unirea înfăptuită la 27 martie 1918 a durat doar 22 de ani”. Dl. Preşedinte a făcut referire şi la contextul politic şi economic actual, care generează mari probleme în sistemul de învăţământ, determinându-ne să luptăm chiar şi pentru drepturile rămase, nu doar pentru cele pierdute deja.

Dl. prof. Liviu Rusu a evocat Unirea Basarabiei cu România, în lumina lucrărilor scriitorului, istoricului literar din Republica Moldova, Nicolae Dabija. Îndemnându-şi elevii să citească romanul „Temă pentru acasă”, reuşeşte să le înlesnească înţelegerea durerii neamului românesc, prin suferinţa celor care au ajuns în lagărele sovietice. Tema pentru acasă primită de personajele cărţii, dar şi de cei prezenţi la eveniment, a fost de a reflecta dacă „A fi om în viaţă e o artă sau un destin?!”.

Organizatorii acestei întâlniri de suflet au pregătit, spre vizionare, momente filmate în urmă cu trei ani, la Centenarul Unirii cu Basarabia, clipe ce au adus bucurie, nostalgie şi emoţie în sufletele şi pe chipurile participanţilor. Dna. prof. Ana Cimpoieşu, vizibil emoţionată a mărturisit că „ceea ce s-a întâmplat pe 24 martie 2018, se întâmplă o dată în viaţă. În cei 22 de ani de… unire, poporul şi-a revenit la viaţă. Pentru mine, redobândirea cetăţeniei române a însemnat enorm, am simţit că sunt acasă, cu totul! Sperăm ca Sărutul lui Brâncuşi – (sigla Centenarului Unirii), să ne unească din nou!”

„Unirea se face de la suflet la suflet! Mulţumim că trăim astăzi, aceste momente!”, a mărturisit cu emoţie dna. Nadejda Lavric, vicepreşedinte a FSEŞ.

Dna. Angelina Begu, redactor-şef adjunct al revistei Apostolul, Chişinău, a prezentat un material care a însumat toate momentele importante, întâlnirile, evenimentele organizate şi realizările din cadrul parteneriatului celor două sindicate (FSEŞ şi SLI Neamţ), din martie 2016 şi până în prezent. Astfel, oricine poate înţelege că doar uniţi suntem mai puternici!

Prof. Ramona-Mihaela ROŞU