Mesaj către Şedinţa Solemnă a Parlamentului Republicii Moldova de consemnare a Zilei de 27 martie 1918

Dragii mei,

Mulţi dintre noi credem că Unirea cea Mare va veni singură, iar noi vom aştepta (cât timp?) semnarea protocoalelor sau acordurilor şi vom dormi liniştiţi.

Nu, dragilor, nu este chiar aşa.

Unirea se face zi de zi: cartea, muzica, editată sau scrisă la Chişinău sau Bucureşti să se asculte şi să se cânte pe ambele maluri ale Prutului şi pe tot întinsul spaţiului românesc. Spectacolele, concertele, filmele, emisiunile radio şi TV să poată fi privite şi ascultate pe ambele maluri ale Prutului şi pe tot întinsul românesc.

Curgerea unui râu se face între două maluri. Nu poate fi un râu cu un singur mal, fie din stânga sau din dreapta.

Mă întreb şi vă întreb:

– Ce sau cine a încurcat şi mai încurcă ca „Hora prieteniei” pe care am scris-o încă în anii ʹ60 ai secolului XX să ajungă în România sau să fie cunoscută măcar aici, pe malul stâng?

– Unde se cântă Imnul lui Ştefan cel Mare, Imnul lui Mihai Viteazul, Imnul lui Alexandru Ioan Cuza pe care le-am consacrat domnitorilor noştri de glorie?

– De ce nu se mai joacă spectacolul „UNIREA CEA MARE” de la Opera Română Craiova?

– De ce continuăm să cântăm şi să dansăm horele dezbinării şi nu ale Unirii?

Cărţile, ziarele, filmele în limba română nu se vând şi nici nu se citesc.

Chiar şi în timpul regimului sovietic, pe strada Puşkin erau magazine de carte românească şi nu numai carte, ci şi discuri cu muzică românească, dicţionare, picturi, hărţi… Acum însă privim cum „bravii” patrihoţi rup hărţile în Parlamentul de la Chişinău.

De mult cercetătorii români în acelaşi domeniu ar trebui să lucreze împreună. De mult e timpul să vorbim despre lucrurile care ne unesc nu doar despre cele care ne despart.

Avem aceeaşi greblă şi în Basarabia şi în Maramureş pentru a curăţa terenul de buruieni, noi însă călcăm grebla a câta oară?

Două-trei persoane vor fi împuternicite să semneze Protocolul sau acordul în câteva clipe, iar pregătirea Sfintei Uniri o fac milioane de oameni, de-a lungul timpului.

Noi suntem chemaţi să accelerăm timpul pentru ReUnire, să-i dăm acestui proces o haină mai de-a noastră, mai aproape de trupul nostru şi să aducem fiecare din noi câte o floare în marea cunună a Neamului Unit.

De la Hora Unirii din secolul XIX şi Hora Prieteniei din secolul XX să trecem la Imnul Marii Uniri al mult pătimitului neam de la Nistru până la Tisa, de la Dunăre la Carpaţi, măcinat, chiar dacă inconştient, de acelaşi SINGUR MARE DOR.

Eugen DOGA

Chişinău, 27 martie 2021