Nu pot sărbători

Nu o pot face, nu pentru că sunt eu ursuz de vreo 4-5 ani încoace, ci pentru că valorile mele, pe care le cred şi valorile acestui neam, sunt atacate, terfelite şi în mare primejdie.

Cred cu tot sufletul meu în Dumnezeu, în Patrie (cu tot ce ţin de aceasta: glie, popor, istorie, limbă) şi în Familie (ca grup social de creaţie divină şi loc în care de mii de ani se transmit valori atestate ca atare de timp).

Iubesc această trinitate şi pentru ea sunt gata oricând de orice.

Unii, inclusiv mama mea, cred că sunt prea radical. Cei care mă cunosc îndeaproape ştiu, că atât cât mi-a stat în putinţă i-am ajutat pe toţi şi am încercat să nu fac rău nimănui. Dar, când lumea se radicalizează în sensul subjugării omului de către om, radicalizarea noastră, a celor buni, devine o necesitate, un modus vivendi, compromis între felul tău de a gândi şi cel de a fi. Nu poţi gândi sau simţi într-un fel şi a accepta să fii cum vor vrăjmaşii.

Aşa că, iată cum gândesc:

1. Trăim zile în care numele lui Dumnezeu şi tradiţia creştină, specifică europenilor (printre care întotdeauna ne-am numărat), sunt atacate: catedrale şi biserici ard sau sunt transformate în locuri ale gurilor căscate de turişti ori beţivi, nu ale rugăciunii. Ca să nu jignim orgolii, acceptăm cu braţele deschise sărbători păgâne care ne transformă copiii în monştri însângeraţi, dar refuzăm să mai pomenim numele Crăciunului, o sărbătoare a frumosului, a dăruirii, familiei…?

Oameni buni, înţelegeţi până unde merge înşelătoria?

2. Trăim zile în care binele Patriei înseamnă, conform celor ce ne conduc, să-ţi distrugi industria, chiar şi necompetitivă (nu să o reformezi!), să pui la pământ agricultura şi să vinzi pământul străinilor, să rescrii istoria în derâdere, să blamezi tot ce era odată sfânt şi valoros, să blasfemiezi, pocind limba cu puhoaie de neologisme şi scrieri neglijente, fără diacritice şi semne de punctuaţie… Aţi văzut câţi patrioţi au răsărit azi, din pământ? Toţi cu mesaje de tipul „1 decembrie La multi ani Romania la multi ani romani”? Romanii erau locuitorii Italiei acum 2000 de ani! Noi suntem ROMÂNI! Să-ţi poceşti numele e mai grav decât să lauzi frumuseţea şi curăţenia din Germania, afirmând că avem o ţară de r***t, în timp ce arunci pe geamul bemveului chiştocul nestins.

Oameni buni, înţelegeţi până unde merge înşelătoria?

3. Trăim zile în care Familia e atacată din toate părţile, pentru că e singurul bastion (statul a abdicat de mult!) în faţa celor ce vor înrobirea celor puri. Spălarea pe creier a celor mici prin internet şi TV, prin distrugerea şcolii, prin hrană şi medicamentaţie cu efecte adverse, a ajuns la un maxim fără precedent. Diferenţe între generaţii au fost întotdeauna, dar parcă niciodată ca acum! Droguri, modele fantomă de reuşită (vlogeri, miss-uri, fotbalişti, vulpiţe, columbence etc.), netflics moca, horror, porn…

Se vehiculează din ce în ce mai mult ideea unei autorităţi superstatale care să ia copiii acelor părinţi care nu calcă pe calea spoită a noii ordini mondiale. Doamne, fereşte(!), să te reclame copilul că-l duci la biserică!

Oameni buni, înţelegeţi până unde merge înşelătoria?

Ce e de făcut?

Să nu ne mai mulţumim cu gânditul, simţitul şi spusul.

Să facem ceva care să dovedească faptul că iubim Binele, iubim această Ţară udată cu sudoarea şi sângele înaintaşilor, că ne iubim Familia şi Copiii, viitorul României.

Zilele astea am încercat să fac asta: am fost la ţară să-mi ajut mama, să lucrez pământul, că nu mai are cine. Am fost la socri să-i ajut şi pe ei, că-s bătrâni…

Înainte, familiile numeroase aveau un rost: generaţiile se creşteau şi îngrijeau unele pe altele iar pământul îl sărutai pentru că era hrana şi legătura cu divinul: din pământ ne tragem şi acolo ne întoarcem.

Astăzi, pe Dumnezeu îl hulim (e mai trendy să faci yoga), boşorogii sunt învechiţi, iar pământul nu mai e bun la nimic. Nici să-l dai în arendă nu mai e rentabil…

Acum, poate înţelegeţi de ce dispoziţia mea de azi nu e de sărbătoare!

Nu pot sărbători pentru că valorile mele (Dumnezeu, Patrie, Familie), pe care le cred şi valorile acestui neam, sunt atacate, terfelite şi în mare primejdie.

La mulţi ani, români!

La mulţi ani, România!

sau, cum îi plăcea lui Eminescu să salute:

– Trăiască Naţia!

– Sus cu ea!

Hai să ne trezim! Somnul naţiunii naşte monştri!

Ionel-Cătălin DIACONU

(N. R. – Text preluat de pe Facebook din 1 decembrie 2021. Nu am solicitat acordul semnatarului pentru publicare, considerând că aceste gânduri, împărtăşite deja spaţiului public, pot fi preluate în format print, într-o revistă care li se adresează în special destinatarilor acestui mesaj)