O societate unită şi un sistem de educaţie performant sunt cheia unui viitor mai bun în România!

O  Românie întreagă, cu mic cu mare, de aici, dar şi de peste hotare, îşi strânge astăzi mâinile în Hora Unirii. Ziua Naţională a României, sărbătorită astăzi, 1 Decembrie, este ziua în care ne amintim cine suntem şi ce zestre purtăm din trecutul nostru, dar este şi ziua în care ar trebui să ne gândim cine vrem să devenim, ca oameni, ca popor, în viitor.

Purtăm în suflet recunoştinţa celor care au îndeplinit marele ideal al acestui popor – reîntregirea statului. La mai bine de un secol de la Marea Unire, ne aflăm din nou şi în acest an, în faţa unei retrospective a efortului colectiv, din partea societăţii. Patriotismul nu stă doar în vorbe mari spuse cu ocazia acestei zile, ci mai ales în ceea ce alegem să construim pentru această ţară, indiferent cine suntem, unde trăim, unde muncim, cum gândim.

Ce alegem, dragi români de pretutindeni, să lăsăm zilei de mâine şi generaţiilor viitoare? O moştenire fără educaţie, fără dragoste de carte, fără respectul pentru munca cinstită, fără empatia faţă de semenii noştri, fără respectarea legilor, nu rămâne a fi decât un sac gol cu amăgiri.

România are nevoie de o societate care să nu-şi mai uite valorile şi cultura şi în care principiile unui stat democrat să se aplice tuturor cetăţenilor săi. Această ţară trebuie să se îngrijească mai mult de bătrânii săi, de bolnavii săi, de săracii săi, dar mai ales de copiii săi!

Nu mai e loc de dezbinare, orgolii deşarte şi ură! Avem nevoie să fim uniţi şi să reînvăţăm cum să ne dăm mâinile pentru a construi împreună destinul acestei ţări, pentru un viitor mai bun.

Sistemul de educaţie din România este una dintre cheile prin care putem acorda şanse mai multe fiecărui copil din aceasta ţară pentru propria dezvoltare! O şcoală mai bună înseamnă un viitor mai sigur pentru fiecare tânăr. În prezent funcţionăm după tipare învechite, iar vremurile ne obligă să ne modelizăm. Totul începe, însă cu schimbarea mentalităţii, iar acest proces trebuie să aibă loc în sânul fiecărei familii.

Unirea începe de acasă, apoi continuă la şcoală, unde un parteneriat solid între părinţi-elevi şi personalul din învăţământ poate să pună pe roţi un sistem de învăţământ care, prin performanţa sa, poate să devină motorul unei ţări dezvoltate.

Tinerii sunt cei care au şansa să rescrie harta dezvoltării acestei ţări, dar ei au nevoie de sprijinul întregii societăţi. Doar prin efort comun vom reuşi să recăpătăm ceea ce am pierdut pe multe fronturi – în cultură, în sport, în economie!

Să fii român e o mândrie, pentru că românii ştiu cum să renască chiar dacă trec prin vremuri grele, pentru că România este locul binecuvântat de Dumnezeu!

La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!

Preşedinte FSLI, Simion HANCESCU

1 Decembrie 2022