Tipuri de ataşament la copil şi adult
Carmen Ciofu
Termenul de „ataşament” ar putea fi definit ca „o relaţie emoţională creată între doi indivizi, în care fiecare investeşte energia emoţională unul în folosul celuilalt şi se manifestă prin nevoia reciprocă de apropiere.” Cercetările recente privind raportul dintre părinţi şi copii poartă amprenta teoriei ataşamentului, în special în lucrările lui J. Bowlby. Acesta a fost influenţat de gândirea analitică şi acordă o importanţă majoră primelor relaţii ce se stabilesc între mamă şi copil, precum şi conceptelor evoluţioniste şi etologice.
Legătura afectivă este definită de psihologul american Mary Dinsmore Salter Ainsworth ca fiind „legătura relativ durabilă care acordă o mare importanţă partenerului datorită caracterului său unic şi de neînlocuit”.
Ataşamentul şi legăturile afective nu pot fi observate direct pentru că sunt stări inerte. Existenţa lor poate fi dedusă prin aşa numitele comportamente de ataşament, adică ale manifestărilor care permit copilului sau adultului să menţină o anumită proximitate cu persoanele de care este ataşat.
Nu există o legătură directă între intensitatea ataşamentului şi numărul de comportamente de ataşament. Acestea sunt observate în special când persoana respectivă are nevoie de îngrijire, de sprijin. Copilul mai mare sau adultul îşi manifestă astfel de comportamente de ataşament atunci când sunt speriaţi, obosiţi, anxioşi. Pentru a măsura intensitatea şi calitatea ataşamentului ceea ce contează sunt caracteristicile acestor comportamente şi nu frecvenţa lor.
Marry Ainsworth a descris trei modele de ataşament care pot fi prezentate în grade diferite:
1. Copilul ataşat sigur. Copilul are încredere că părinţii vor fi disponibili, receptivi şi îşi vor acorda ajutor dacă se află în situaţii dificile sau de teamă. Cu această convingere copilul are curajul să exploreze lumea. Acest model este menţinut şi dezvoltat de părinţi, ei fiind în primii ani disponibili şi atenţi la semnalele copilului şi capabili să-i ofere linişte, alinare ori de câte ori are nevoie.
Stilul sigur este stilul ideal, îl găsim la cei care pot trata oamenii şi situaţiile cu niveluri adecvate de încredere şi autoreglare emoţională. Sunt conştienţi de modul în care acţionează şi de modul în care reacţionează ceilalţi. Managerii cu acest stil sunt cei mai eficienţi, deoarece creează un sentiment de încredere şi siguranţă.
2. Copilul cu ataşament nesigur. Copilul este nesigur dacă părinţii vor fi disponibili, receptivi şi gata să-i ofere ajutorul când sunt solicitaţi. Din cauza incertitudinii, copilul trece prin anxietate, teama de separare şi tinde să fie torturat în manifestarea de exploatare a comportamentului său. Acest model este menţinut de părinţi, care uneori sunt disponibili şi dispuşi să acorde ajutor. Ameninţările cu bătaia sau abandonul sunt folosite în creşterea şi educarea copilului. Acest model de ataşament îl observăm adesea la copilul iubitor care sacrifică propriile nevoi pentru a le satisface adulţilor.
Stilul nesigur sau neliniştit. Cei cu un astfel de stil îşi fac griji şi sunt dominaţi de îndoială şi de neîncredere, concentrându-se prea mult asupra aprobării celor din jur. Managerii cu un astfel de stil le comunică şi celorlalţi frica şi anxietatea şi nu pot reprezenta o bază sigură pentru echipă.
3. Copilul cu ataşament dezorganizat. Copilul nu are încredere că părinţii vor reacţiona în mod pozitiv şi gata de a-şi oferi ajutorul. Dimpotrivă, el se aşteaptă la respingere, copilul încearcă să se descurce fără dragostea şi ajutorul celorlalţi, el luptă pentru a deveni independent emoţional. Acest model de ataşament este văzut în relaţiile părinţi-copii în care copiii au devenit independenţi.
Ataşamentul este procesul social diferit de cunoaştere, a cărui natură este probabil înnăscută la fiinţa umană. Anxietatea, boala, oboseala cresc ataşamentul şi el se dezvoltă selectiv către persoanele care oferă siguranţă şi confort în situaţii de stres. (Conform Carmen Ciofu, Interacţiunea Părinţi – copii, p. 39).
Ataşamentul selectiv are o stabilitate şi o dezvoltare maximă între 12-18 luni. Orice schimbare a acestuia exprimă alterarea circumstanţelor familiale, având drept consecinţă alterarea relaţiei părinţi – copii.
Ataşamentul selectiv trebuie deosebit de dependenţă „el exprimă o relaţie şi nu caracterul individual a unui copil. Ataşamentul selectiv exprimă securitatea emoţională şi autonomie socială spre deosebire de dependenţa care este caracteristică copiilor fără autonomie socială. Ataşamentul selectiv este întâlnit la toate vârstele nu numai în copilărie, căci sentimentul de dragoste este caracteristic fiinţei umane”.
Prof. înv. primar Mihaela Alina ATOMEI
Şcoala Gimnazială „Vasile Conta”
Ghindăoani