Biblioteca din Alexandria. Cine n-a auzit de celebra Bibliotecă din Alexandria Egiptului antic? Ea a fost ctitorită de Alexandru Macedon la anul 332 î. Hr, iar edificiul construit mai târziu, pe la 288 î. Hr de către Ptolemeu I. Ea a strălucit în vreme când Europa dintre Scandinavia şi Mediterana era, din punct de vedere cultural, în beznă totală.
Există mărturii din acele vremi, ajunse până la noi, după care maniera de achiziţionare a scrierilor era abuzivă şi chiar agresivă. Se spune că funcţionarii bibliotecii se urcau la bordul corăbiilor ancorate în port decretând: Dacă aveţi scrieri trebuie să le predaţi imediat! Noi le vom copia şi apoi vă vom înapoia originalele înainte de plecare. În realitate li se înapoiau copiile.
Dacă la începuturi avea cca 400.000 de scrieri, a ajuns spre final să numere aproape un milion de papirusuri, având o armată de funcţionari şi copişti, care au fost în stare să traducă Vechiul Testament în mai puţin de 7o de zile.
Declinul ei a început în vremea războiului civil dintre Cezar şi Pompei (49-45 î. Hr.) când a fost afectată de incendiul care s-a abătut asupra Alexandriei. Lovitura de graţie însă a primit-o din partea creştinilor şi musulmanilor. În anul 391 d.Hr., prin Edictul împăratului Teodosiu s-au distrus toate operele care contraveneau preceptelor biblice. Sfârşitul a survenit la anul 640 d.Hr., când Alexandria a fost ocupată de Califul Omar. Din ordinul lui s-a ars tot ce nu convenea Coranului. Se povesteşte că vreme de şase luni termele oraşului s-au încălzit cu focul alimentat de arderea papirusurilor celebrei biblioteci.
Martin Luther- primul blogger din istorie? Ştie oricine că Martin Luther este părintele Reformei şi a bisericii Evanghelice-Luterane. Pastor şi profesor de exegeză al Universităţii din Wittenberg, el a intrat de tânăr în conflict cu papalitatea. Totul a plecat de la cunoscutele indulgenţe impuse de Papa Leon al X-lea, care avea nevoie de fonduri pentru terminarea bazilicii Sf. Petru din Roma.
Indignat, pastorul s-a opus vehement afişându-şi oponenţa, nu numai faţă de indulgenţe dar şi încă a 95 de abuzuri ale bisericii catolice şi Papei însuşi. Acuzele erau afişate de obicei pe uşa catedralei parohiale, comunicând, şi-n acest fel supunându-şi intervenţiile părerii publice. Somat de Roma să renunţe, a refuzat, încât în 1521 este excomunicat. Ba mai mult s-a căsătorit cu o fostă călugăriţă, gest prin care se declara ostil celibatului, rămas în dispută până în zilele noastre. Disputa cu Roma şi procesele îi transformaseră viaţa într-un coşmar, încât într-un moment de disperare ajunsese să scrie: Dintr-.un cur deznădăjduit nu mai iese nici un pârţ vesel. Un conaţional al pastorului este de părere că sistemul de comunicare a lui Luther îl face să fie primul blogger din istorie. (După Istorie pentru cei care se tem de istorie de S. Schnoy)
Constantin GRASU