* 1/1788 – n. Gheorghe Asachi, la Herţa (d. 12. 11. 1869, Iaşi), scriitor şi îndrumător cultural. A urmat cursurile colegiului clasic (1796-1803) şi pe cele ale Facultăţii de Filozofie, Litere şi Ştiinţe (1803-1804). A pus bazele învăţământului românesc. Legăturile sale cu Ţinutul Neamţ s-au concretizat în versuri, în proză sau în piese de teatru inspirate de mitologia locurilor; prin înfiinţarea primelor şcoli primare pe teritoriul de astăzi al Judeţului (Roman, Piatra, şi Mănăstirea Neamţ), în timp ce a fost „referendariu al epitropiei şcoalelor” (1820-1849). În primăvara anului 1841, a deschis, la Văleni Fabrica de Hârtie „Petrodava”, cunoscută şi sub numele de „moara lui Asachi”.
* 1/1839, n. Ion Creangă, la Humuleşti (d. 31. 12. 1889, Iaşi).
* n. 03/1967 – Gianina Buruiană (n. Popescu), la Piatra Neamţ, profesor la Liceul Tehnologic Economic Administrativ, Piatra-Neamţ, doctorat în economie în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti cu tema „Politici macroeconomice în turism” (2007). A publicat la Editura Uranus din Bucureşti cărţile: „Politici macroeconomice în turism” (2008) şi „Ghid de bune practici în turism şi hotelărie” (2010). Lector univ. dr. la Facultatea de Economia şi Administrarea Afacerilor Iaşi, Filiala Piatra-Neamţ. Membru permanent în grupul de lucru din cadrul proiectului „Phare TVET” din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Publică articole de specialitate în diverse publicaţii şi, din 2017, membru al Colegiului de redacţie al revistei Apostolul.
* 8. 03. 1928 – d. Valerian Ştefănescu (din botez Vasile), la Roman (n. 1827, la Gârcina, Neamţ), arhiereu, frate cu episcopul Melchisedec; a urmat Seminarul de la Socola-Iaşi. A fost hirotonit preot de mir (1850) şi a funcţionat ca protopop la Bacău şi la Roman, timp de 19 ani; este hirotonit arhiereu vicar pentru Râmnicu-Vâlcea (1879); în anul 1890 se retrage la Episcopia Romanului ca arhiereu vicar, unde rămâne până la sfârşitul vieţii.
* 9/1936 – n. Coralia-Letiţia Bunghez, la Bâra, Neamţ, profesoară, publicistă. După efectuarea studiilor: generale şi liceale la Roman şi Iaşi (1943-1954), a urmat cursurile Facultăţii de Filologie-Istorie-Filozofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (1954-1958). A predat la Şcoala Generală din Stăniţa şi la Şcoala Medie Săbăoani, Judeţul Neamţ, la licee din Bacău şi din Piatra-Neamţ. A debutat editorial, în 2003, cu lucrarea monografică „Colegiul Naţional «Petru Rareş» – File de istorie (1969-1999)”, urmată de „Pasiune şi culoare – Convorbiri cu Iulia Hălăucescu” şi „Muzeul de Artă «Iulia Hălăucescu»“.
* 18/1947, n. Emil Nicolae (pseud. Emanuel Nadler), la Bacău, scriitor, publicist, specialist în probleme de patrimoniu cultural, ziarist, critic de artă, membru al U. S. A absolvit Liceul „Calistrat Hogaş” din Piatra-Neamţ, Facultatea de Filologie din Iaşi. Stabilit la Piatra-Neamţ în 1950. Debut publicistic în „Ceahlăul” (1968), editorial: „Cerul în apă” (1970). Colaborări, cu versuri, studii, cronici literare, eseuri, recenzii şi traduceri, la numeroase publicaţii din ţară şi străinătate. Scrieri: „Poetul adormit în dragoste”, „Rostirea unui fluture-n lumină”, „Studii / Confesiuni / Capricii”, „Psihodrom”, „Femeia şi femela”, trilogia „Omul de hârtie”, „Mortul perfect” şi „Paranoima”. „Victor Brauner – la izvoarele operei”, „Patimile după Victor Brauner”, „Cearcăn – poeme”, „Poezia nu e decât slăbiciunea artei. Cu 6 deSemne şi o copertă de Dinu Huminiuc”, „Autres caprices”, grafică, Dumitru D. Bostan.
* 19/1958 – n. Gheorghe Cuciureanu, la Piatra-Neamţ, cadru didactic, artist plastic, absolvent al Institutului „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, predă la Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ. Debut expoziţional (1975). În 1998, emigrează în Canada. Burse în Germania şi S. U. A elaborat studiul „Interferenţele spaţiului folclorico-bizantin românesc cu spaţiul ritualo-magic al indienilor din Vestul S. U. A.”. A participat la: Expoziţia Naţională de Design (mai 1990), Expoziţii personale, în ţară: Galeriile de Artă din Râmnicu-Vâlcea (1992), Galeriile de Artă „Lascăr Vorel” (1994) şi în străinătate (Personal Ar Exhibition -Youth Center, 1975; Flers, Atelier 7, Franţa, 1993; Saint Georges, Franţa, 1993; Primăria din Almere, Olanda, 1996; Los Angeles, 1997; Torrance, California, 1997 ş. a.). Decoraţiuni murale la Capela „Saint Georges” (Franţa) şi designul interior la Banca „Cozla” din Piatra-Neamţ.
* 23/1943 – n. Valentin Ciucă, la Vălenii de Munte, Prahova, scriitor, critic de artă, absolvent al Institutului Pedagogic de 3 Ani din Bacău, al Facultăţii de Drept din Iaşi. A locuit la Piatra-Neamţ (trei decenii), unde a lucrat la: Biblioteca Documentară „G. T. Kirileanu”, Muzeul „Calistrat Hogaş”, Şcoala Populară de Artă (director) şi la Muzeul de Artă. Scrieri: „Colocvii pentru mai târziu”, „Pe urmele lui Calistrat Hogaş”, „Lascăr Vorel”, „C. D. Stahi”, „Vernisaje elective”, „Ştefan Luchian”, „Petru Petrescu”, „Val Gheorghiu”, „Pe urmele lui N. N. Tonitza”, „Urme sub cupola lumii”, „Pe urmele lui Nicolae Grigorescu”, „Pe urmele lui Ştefan Luchian”, „Impresii europene”, „Un secol de arte frumoase în Moldova”, „Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova, 1800-2010” ş. a.
*24/1938, n. Mihai Agape, la Sălăgeni-Grozeşti, Iaşi, artist plastic, prozator. Studii: Şcoala Medie Tehnică de Energie Electrică Iaşi, Şcoala Populară de Artă, Facultatea de Arte Plastice, Iaşi; debutează cu o expoziţia la Casa Universitarilor (1969). Se transferă la Piatra-Neamţ, deschide prima expoziţie personală la Casa de Cultură (1970), participă la toate expoziţiile organizate de Filiala U. A. P. Predă desenul la şcolile din Zăneşti, la Casa Pionierilor din Piatra-Neamţ, arta fotografică, la Şcoala Populară de Artă. A fost director al Clubului Copiilor (1990-1994). Este membru U. A. P. (2001). Debut în literatură cu un volum de proză (2012). Numeroase expoziţii în Piatra-Neamţ şi în ţară. Participă la taberele de creaţie organizate în Judeţul Neamţ şi la expoziţiile şi saloanele de artă fotografică naţionale şi internaţionale. Premii la: Expoziţia Interjudeţeană Botoşani (1975) şi la Bienala „Lascăr Vorel” (1999).
* 25/1925, n. Gheorghe A. M. Ciobanu, la Roman, profesor, scriitor, autor a numeroase studii, eseuri şi cronici muzicale, literare şi de artă, monografii. A absolvit Liceul „Roman-Vodă” şi Facultatea de Drept (1949) şi a predat în învăţământ până în 2002. A început pe la 10-11 ani să scrie versuri, pe la 14-15 ani să scrie proză. Preocupat de „Problema biologică pe Marte” (un mic studiu, la 17 ani), a elaborat planuri pentru lucrări ştiinţifice: „Noţiuni de astrofilosofie”, „Structura fundamentală a Universului” ş. a. A publicat peste 1000 de eseuri în reviste de cultură, eseuri adunate ulterior în volum.). Cărţi: „Monografia Liceului «Roman-Vod㻓, „Locul şi spiritul – Valori artistice din Roman”, „Irimescu, între statornicie şi zbor”, „Scrieri”, I-V, „Primii fiori (scrieri din adolescenţă)”, „Mileniul Trei pe portativ”, „Normativul juridic”, „«Mioriţa» – mit triadic”, „Modelarea”, „Portrete printre rame”, „Mecena, medic, misionar, Teodorescu”.
* 28/1908 – n. Mihai C. Băcescu, la Broşteni, Neamţ (d. 6. 08. 1999, Bucureşti) profesor universitar, doctor docent, membru al Academiei Române. Gimnaziul si Liceul „Nicu Gane”, Fălticeni, Facultatea de Ştiinţe Naturale din Iaşi, doctor (1938), o bursă de studii în Franţa. Întors în tară, devine şef de secţie la Muzeul de Istorie Naturală, Bucureşti şi şef de laborator, apoi director (1954) la Institutul de Cercetări Piscicole, cu gradul de profesor universitar; în 1958, şef al secţiei de Oceanologie a Academiei şi director al Muzeului National de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Timp de trei decenii, cercetează, publică articole ştiinţifice, predă şi reprezintă instituţiile pe care le conduce în numeroase conferinţe şi simpozioane internaţionale. Pensionat la vârsta de 80 de ani (1988), a rămas activ şi apropiat de Muzeu până la ultima suflare. Volume: „Muzeele de ştiinţe naturale din lume” (colab.); „Bibliographie roumaine de la Mer Noire” ş. a.
*28/1933 – n. Gheorghe Amaicei, pe Valea Cracăului, profesor, preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor din Judeţul Neamţ (din 1995). Absolvent al Şcolii Normale de Băieţi „Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamţ, al Facultăţii de Matematică din Iaşi. Cariera didactică: la Şcoala Medie Bicaz şi Şcoala Nr. 3, Piatra-Neamţ, i-a fost încununată de succese profesionale: grade didactice (II şi I), titlul de profesor evidenţiat, preşedinte al Comisiei Judeţene pentru Organizarea Olimpiadelor Şcolare. A lucrat ca metodist la Casa Corpului Didactic, colaborator al revistelor „Gazeta de matematică”, „Preocupări didactice”, „Cărţi matematice”, „Apostolul”. Alături de dr. Gheorghe Iacomi, a înfiinţat Asociaţia „Prietenii Ceahlăului” (1980). După 1989, împreună cu alţi învăţători, a căutat prin arhive, a adunat acte, a întocmit dosare şi a reînviat Asociaţia Învăţătorilor din Judeţul Neamţ şi, odată cu ea şi prin ea, au redobândit cele două imobile ale dascălilor din Piatra-Neamţ.
* 30/1938 – n. Tudor Ghideanu, la Cordun, Roman, Neamţ, profesor universitar doctor (1972), filosof, publicist, absolvent al Facultăţii de Filozofie, Iaşi (1963), devine cadru didactic urcând toate treptele ierarhice până la cea de profesor. Debut în „Iaşul literar” (1966), apoi editorial cu „Percepţie şi morală în fenomenologia franceză” (1979). Premiul „Vasile Conta” al Academiei Române, pentru contribuţia sa la elaborarea şi coordonarea mai multor volume colective printre care şi „Istoria filosofiei româneşti” (1985). Membru al Institutului Mondial de Fenomenologie (SUA). Alte volume: „Filosofia lui Eminescu”; „Melchisedec, lumina ortodoxiei”; „Filosofia criteriului şi timpul funciar”, „Existenţialismul – Comedia umanistă a secolului XX”, „Sensul teandric al iubirii” ş. a.
* 30/1942 – n. Eugen Tureschi, la Roman (d. 8. 12. 1988, la Piatra-Neamţ), profesor, ziarist, eseist, absolvent al Liceului „Roman-Vodă” din Roman şi al Facultăţii de Filozofie (secţia ziaristică) a Universităţii din Bucureşti (1966). Ziarist la „Steagul Roşu” (Bacău) şi „Ceahlăul” (Piatra-Neamţ. A colaborat la: „Ateneu”, „Cronica”, „Luceafărul”, „România literară”, „Flacăra” ş. a.
* 30/1943 – n. Corneliu-Dan Borcia, la Sibiu (d. 16/17. 08. 2014, Piatra-Neamţ), actor, absolvent al I. A. T. C. (1966). Din anul absolvirii a fost actor la T. T. din Piatra-Neamţ, unde a debutat în spectacolul „Răzvan şi Vidra”. Director al instituţiei (1995). Peste 50 de roluri în: „Act veneţian”, „Tristan şi Isolda”, „Omul cel bun din Sâciuan”, „Woyzeck”, „Harap-Alb”, „Zigger-Zagger”. „Trei surori”, „O noapte furtunoasă”, „Zât, moarte, zât”, „Vicleniile lui Scapin” ş. a. Continuator al sintezei „40 de ani de tinereţe” (repertoriul T. T., până la acea dată).
* 31/1953 – n. Violeta Dinu, la Urziceni, Ialomiţa, artist plastic, a absolvit Liceul de Artă „Octav Băncilă” (1972), Facultatea de Arte Plastice, Iaşi (1975), apoi Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, Bucureşti (1983). Este muzeograf la Muzeul de Artă din Piatra-Neamţ (din 1992) şi membră a U. A. P. (1996). A debutat cu o expoziţie la Sala „Victoria”, Iaşi (1975), prezentă la expoziţiile colective ale Filialei Piatra-Neamţ a U. A. P., la expoziţiile de grup, la Saloanele Moldovei, Bacău-Chişinău (1997, 2001, 2003, 2005), la Sala Radio (2000) şi „Artis” Bucureşti (2004), în Olanda (1998). Participă la taberele de creaţie din judeţ. Distinsă cu Premiul „Constantin Matasă” (1998), Premiul Juriului (1999) la Bienala „Lascăr Vorel”.
Constantin TOMŞA