Un documentar despre răpirea Basarabiei (2)

9 IULIE 1940, DOMNULE MINISTRU,

Am onoarea a Vă depune alăturatul memoriu, prin care descriu cum şi în ce condiţiuni s-a efectuat evacuarea Ţinutului Nistru, în ziua de 28 Iunie a. c.

Primiţi Vă rog, Domnule Ministru, asigurarea deosebitului meu respect.

REZIDENT REGAL al Ţinutului Nistru Grigore Cazacliu

ANIC, F. Ministerul de Interne, d. 203/1940, f. 90.

MEMORIU

În luna Octombrie 1939 mai mulţi ofiţeri din garnizoanele basarabene au început să-şi evacueze familiile şi mobila lor peste Prut, iar peste puţin timp s-au retras şi trupele – lăsând la un moment dat în tot Ţinutul Nistrului numai un Regiment de Grăniceri, complectat ulterior cu o Divizie de Cavalerie.

În mijlocul populaţiei orăşeneşti s-a produs o panică, iar la sate o mare îngrijorare.

Mulţumită însă faptului, că armata retrasă s-a reîntors în curând complectară cu mai multe Divizii şi s-au început lucrările de întărire pe malul Nistrului şi mai cu seamă mulţumită Înaltei vizite făcută de către Maiestatea Sa, în ziua de 6 Ianuarie 1940, liniştea s-a restabilit şi populaţia a căpătat încredere în Statul Român.

Personal şi în ultimul timp împreună cu Domnul Ministru Ciobanu în desele vizite ce făceam în diferite judeţe, căutam să convingem populaţia din Basarabia că nu există niciun pericol pentru ea, iar Domnul Ministru de Interne a dat şi o circulară prin care se pedepsea aspru toţi acei care îşi transportau mobila şi familiile lor peste Prut.

Totul se părea normal şi liniştea domnea, cu toate că organizaţia comunistă camuflată se mişca şi despre care lucru am înştiinţat forurile competente la timp.

În ziua de 27 Iunie a. c., pe la orele 11 dimineaţa, pe cale particulară am aflat despre ultimatumum rus dat ţării noastre. M-am interesat la Domnul Comandant al Corpului de Armată şi am primit răspunsul că nu e nimica grav. Totuşi, m-am informat şi la Ministerul de Interne şi am primit acelaşi răspuns.

Numai la ora 6.50 p.m., am fost chemat la telefon de către Domnul Ministru de Interne şi care mi-a comunicat că Decretul de mobilizare e semnat şi se iau toate măsurile pentru menţinerea ordinei.

Peste o oră am primit şi telegrama cifrată Nr. 133 în care mi se comunica cele spuse verbal de către Domnul Ministru de Interne. În acelaşi timp, s-a prezentat la mine Comandantul Garnizoanei Chişinău şi m-a rugat să convoc pe toţi şefii de autorităţi pentru a le comunica măsurile ce trebuesc luate în cazul unui eventual atac al paraşutiştilor.

La ora 11 noaptea am avut această întrunire şi după ce şefii de autorităţi au primit instrucţiunile necesare, eu am dat ordin şefului Serviciului Drumurilor Naţionale să reţină la el patru camioane pentru orice eventualitate.

Între timp, posturile de radio Sofia şi Belgrad au anunţat că Guvernul Român a fost nevoit să accepte ultimatumul rus şi a cedat Basarabia şi nordul Bucovinei.

La locuinţa mea era un adevărat pelerinaj; toată lumea cu groază mă întreba dacă ştirea e adevărată sau nu. Neavând nicio ştire de la Guvern, eu am dezminţit categoric această informaţie care produsese o puternică panică şi liniştea s-a restabilit în bună parte din nou.

Numai la ora 4 dimineaţa am fost chemat la telefon de către Domnul Ministru de Interne care mi-a comunicat groaznica veste de cedare a Basarabiei şi că la ora 12 rusească sau 11 românească – armata rusă intră în Chişinău.

Peste câteva minute aceeaşi veste mi s-a comunicat şi de către D-l Comandant al Corpului de Armată, însă mi-a spus că ruşii intră în Chişinău la ora 8 seara.

Am căutat în primul rând să înştiinţez pe fruntaşii români a căror viaţă putea să fie în pericol dacă rămâneau în mijlocul evreimei comuniste şi pe şefii de autorităţi. Camioanele rezervate pentru Ţinut le-am pus la dispoziţia Băncii Naţionale care nu avea niciun mijloc de transport. Sofeurii bolşevizaţi s-au ascuns şi dacă vreun particular avea maşină sau camion, nu avea cine să-l conducă. Pe la ora 8 dimineaţa nu se mai găsea nicio picătură de benzină sau motorină; birjarii evrei şi cari formau majoritatea în Chişinău, au dispărut, iar pe cei creştini îi luau cu forţa de la civili ofiţerii pentru a-şi transporta micul lor bagaj la gară, aşa că funcţionarii civili rămăsese fără niciun mijloc de transport. Toţi funcţionarii îmi cereau aconturi pe luna Iulie, iar alţii pensiile şi lefurile pe luna Iunie. Am intervenit la Administraţia financiară şi am dispus să le plătească lefurile şi pensiile în monedă metalică pentru ca restul de valori să fie mai uşor de transportat, iar funcţionarilor de la Ţinut le-am dat aconturi din fondul de 200.000 lei pentru concentraţi.

La ora 11 şi jumătate s-a prezentat o delegaţie din trei persoane şi anume: N. Bivol, fost primar sub guvernarea liberală, A. Lupaşcu, fost director al Băncii Chişinău, şi Braşoveanu, fost inspector veterinar şi condamnat pentru comunism, şi într-o formă arogantă mi-au cerut să numesc o comisiune interimară pentru conducerea oraşului Chişinău, deoarece primarul şi ajutorii lui plecase din oraş.

Am refuzat categoric să numesc acest soviet şi i-am dat pur şi simplu afară din birou. Cu toate că Ministerul de Interne şi chiar D-l General Ţenescu, cărora le-am cerut sfatul, au aprobat să numesc o comisie din doi oameni necomunişti, eu am ezitat să fac acest lucru şi aflând că Secretarul General al Ţinutului s-a reîntors din Bucureşti i-am dat delegaţie pentru conducerea oraşului până la intrarea ruşilor.

Am chemat din nou Ministerul de Interne la telefon şi am comunicat Domnului Ministru că dacă îmi va cere să mă împuşc – o fac, însă eu Grigore Cazacliu care am luptat toată viaţa mea şi cu toate rudele mele contra ruşilor şi mai cu seamă contra comuniştilor – nu pot să predau tocmai eu Basarabia şi copiii mei să fie arătaţi cu mâna că tatăl lor a predat Basarabia.

Domnul Ministru de Interne a înţeles tragedia mea şi a dispus să dau delegaţie Domnului Secretar General al Ţinutului pentru a-i întâlni pe ruşi.

Toate instituţiile publice erau supravegheate de către tineretul evreu comunist cu butoniere roşii; poliţia, afară de Inspectorul General, plecase. Am dispus să se ardă toate actele secrete şi a căror copii se află la Direcţia Generală sau la Ministerul de Interne.

Pe la ora 1 şi jumătate p. m., s-a prezentat din nou o delegaţie comunistă împreună cu Secretarul General al Municipiului Chişinău pentru a protesta că autorităţile române evacuează toate bunurile „obşteşti”. Bineînţeles că şi de data aceasta am terminat repede discuţia cu ei şi am căutat să mă îngrijesc mai departe în limita posibilă de evacuarea autorităţilor şi a bunurilor.

Nu s-au putut evacua fermele cari nu aveau legături telefonice şi Inspectoratul şcolar din vina Inspectorului general al învăţământului, I. Macovei, care intenţionat s-a ascuns.

Pe la ora 2 am chemat din nou la telefon pe Domnul Ministru de Interne şi i-am comunicat tot ce s-a făcut până atunci şi despre starea spiritelor din oraş. Am primit sfatul ca eu personal să plec înainte de plecarea Comandamentului Corpului de Armată. La ora 2 1/2 am plecat în judeţ, unde împreună cu Directorul Camerei Agricole am dispus evacuarea oilor karakul şi a inventarului viu şi mort, ceea ce s-a şi făcut şi am trecut Prutul cu ferma convingere că în curând mă voi reîntoarce pe meleagurile strămoşilor mei.

REZIDENT REGAL AL ŢINUTULUI NISTRU,

Grigore Cazacliu

ANIC, F. Ministerul de Interne, d. 203/1940, f. 91-92 v.

Gheorghe COJOCARU,

istoric, director al Institutului de Istorie, Chişinău