ÎN  DEZBATERE: DREPTUL LA SECURITATE AL PERSONALULUI DIDACTIC

Proiectul de lege privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu

 

Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, prevede, la art. 7 alineatul (1): „În unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios. „De asemenea, art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ consacră caracterul de serviciu de interes public al învăţământului.

Legea educaţiei consacră dreptul la securitate al personalului didactic, în Titlul II- Statutul personalului didactic – Capitolul I – Statutul personalului didactic din învăţământul preuniversitar – Secţiunea a 9-a, art. 272, conform căruia:

(1) Cadrele didactice nu pot fi perturbate în timpul desfăşurării activităţii didactice de nicio autoritate şcolară sau publică.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), nu se consideră perturbare a cadrelor didactice în timpul desfăşurării activităţii didactice intervenţia autorităţilor şcolare şi/sau publice în situaţiile în care sănătatea fizică sau psihică a elevilor ori a personalului este pusă în pericol în orice mod, conform constatării personalului de conducere, respectiv în timpul exerciţiilor de alarmare pentru situaţii de urgenţă.

(3) Înregistrarea prin orice procedee a activităţii didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce.

(4) Multiplicarea, sub orice formă, a înregistrărilor activităţii didactice de către elevi sau de către alte persoane este permisă numai cu acordul cadrului didactic respectiv.

(5) Înregistrarea prin orice procedee a activităţilor desfăşurate în spaţiile şcolare este permisă numai cu acordul personalului de conducere, cu excepţia celor de la alin. (3).

 

Realitatea ultimilor ani a demonstrat scăderea tot mai accentuată a respectului acordat corpului profesoral de către elevi şi părinţii sau reprezentanţii legali ai acestora. Nu au fost puţine situaţiile în care personalul didactic a fost supus unor agresiuni fizice şi/sau verbale din partea elevilor, dar şi a părinţilor sau reprezentanţilor legali ai acestora.

Conform unui studiu efectuat anii trecuţi pentru Ministerul Educaţiei, peste 70 de mii de profesori români au fost, cel puţin o dată, jigniţi, ameninţaţi sau chiar loviţi de către elevi sau părinţi. Studiul a fost făcut în 1200 de şcoli, cu un număr total de 586.000 de elevi. Dintre aceştia, 2400 au recunoscut că şi-au insultat sau înjurat profesorii, iar aproape 200 au mărturisit, unii din ei cu mândrie, că au bătut, cel puţin o dată, un cadru didactic. Internetul e plin de articole şi chiar filme în care sunt prezentate asemenea incidente: elevi care îşi umilesc în faţa clasei profesorii, alţii care îi înjură de mama focului sau îi iau de-a dreptul la pumni. Până în 1989, adică în plin regim totalitar, un asemenea incident era de neconceput, iar atunci când, totuşi, aşa ceva se întâmpla într-un oarecare colţ al ţării, urmările erau drastice pentru elevul în cauză. Până şi în anii negri ai dictaturii, dascălul era respectat, iar demnitatea lui era apărată.

În sistemul naţional de învăţământ se constată o lipsă de protecţie juridică a cadrelor didactice faţă de hărţuirea şi agresiunile venite din partea elevilor, părinţilor sau reprezentanţii legali ai acestora; obiceiul de a vedea şcoala ca o instituţie în care predomină drepturile unor elevi faţă de profesorii lor sau faţă de restul elevilor, din cauza concepţiei greşite că şcolile sunt centre de asistenţă; în multe cazuri, profesorii nu sunt protejaţi în cazul luării unei decizii pedagogice faţă de un elev sau al aplicării unei sancţiuni disciplinare; nu se poate asigura prevalenţa dreptului la educaţie al majorităţii elevilor în raport cu cei care au un comportament perturbator etc.

Este obligatorie sensibilizarea societăţii în ansamblul său cu privire la necesitatea de a transforma sistemul de învăţământ, prin consolidarea autorităţii cadrului didactic pentru a se evita eşecul şcolar, abandonul şcolar, cât şi pentru îmbunătăţirea calităţii educaţiei, astfel încât şcoala să asigure formarea unor tineri calificaţi în raport cu cerinţele în continuă schimbare de pe piaţa forţei de muncă.

În acelaşi timp, procesul de predare şi învăţare de calitate se poate desfăşura doar într-un mediu de respect reciproc între corpul profesoral şi beneficiarii primari, secundari şi terţiari ai educaţiei.

Ca urmare a tuturor celor menţionate considerăm de asemenea că, autorităţile publice din România trebuie să se asigure că profesorii vor primi tratamentul, consideraţia şi respectul conform cu importanţa socială a sarcinii încredinţate de societate, trebuie să acorde o atenţie prioritară pentru a îmbunătăţi condiţiile în care corpul profesoral îşi realizează munca şi vor încuraja acordarea unei consideraţii crescute şi a recunoaşterii sociale a profesiei didactice.

Această lege contribuie la recunoaşterea socială, a autorităţii, precum şi a standardelor profesionale ale corpului profesoral, promovând formarea şi evaluarea sa şi recunoaşte autoritatea publică a directorilor, membrilor de conducere şi profesorilor din şcolile publice şi private, aceştia bucurându-se de toate principiile prezumţiei de veridicitate în declaraţiile lor scrise cu privire la evenimentele cu semnificaţie disciplinară şi de protecţia acordată de lege.

Această lege recunoaşte ca autoritate instituţională figura profesorului şi o converteşte în sprijinul primordial pentru un proces de predare -învăţare de calitate, având în vedere faptul că învăţarea poate fi dobândită doar într-un climat de muncă respectos faţă de cadrele didactice şi faţă de restul elevilor, într-un mediu de convieţuire pozitivă. (FSLI)

 

Lege privind învestirea personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi de control cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu

 

Art. 1.

(1) Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar este învestit cu exerciţiul autorităţii publice pe timpul şi în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu,în limita competenţelor stabilite prin Statutul personalului din învăţământ.

(2) Autoritatea funcţiei nu poate fi exercitată în interes personal.

(3) Personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar beneficiază, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, de protecţia acordată similar funcţiilor de autoritate publică.

 

Art. 2. În aplicarea prevederilor art. 1, personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control se bucură de:

  1. a) respect şi consideraţie faţă de persoana sa şi faţă de profesie din partea beneficiarilor primari, secundari şi terţiari ai educaţiei, precum şi din partea celorlalte cadre didactice;
  2. b) un climat de ordine, disciplină şi respect, în timpul desfăşurării actului educaţional în contexte formale, nonformale şi informale;
  3. c) autoritatea de a lua decizii oportune, care să îi permită să menţină un mediu adecvat în timpul procesului de predare-învăţare-evaluare, dar şi pe parcursul desfăşurării de activităţi extraşcolare;
  4. d) susţinerea părinţilor sau reprezentanţilor legali ai beneficiarilor primari ai educaţiei, în realizarea actului educaţional;
  5. e) dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare beneficiarilor primari, conform regulamentului de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ;
  6. f) protecţie juridică adecvată pentru îndeplinirea sarcinilor;
  7. g) sprijin şi implicare din partea autorităţilor, inclusiv a celor care au atribuţii în domeniul învăţământului, pentru asigurarea tratamentului, consideraţiei şi respectului cuvenit funcţiei, în raport cu importanţa socială şi sarcinile specifice;
  8. h) beneficiul campaniilor desfăşurate la nivel naţional şi local, de către autorităţile administraţiei publice, pentru creşterea consideraţiei şi prestigiului social.

 

Art. 3. În vederea asigurării dreptului instituit prin art. 1, instituţiile şi autorităţile publice colaborează cu personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control.

 

Art. 4. În cursul procedurii legale aplicabile, faptele sesizate, în scris, de personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, se prezumă a fi reale, până la momentul demonstrării situaţiei contrare.

 

Art. 5.

(1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui persoane care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui persoane care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control ori asupra bunurilor acesteia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al persoanei care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control.

 

Art. 6.

(1) În cazul săvârşirii de infracţiuni împotriva unui persoane care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror, în conformitate cu dispoziţiile art. 56 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Directorii unităţilor /instituţiilor de învăţământ precum şi orice persoană ce exercită o funcţie de conducere, de îndrumare şi control care, în exercitarea atribuţiilor lor, au luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni împotriva personalului didactic de predare, a personalului didactic de conducere, de îndrumare şi control, sunt obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală şi să ia măsuri pentru ca urmele infracţiunii, corpurile delicte şi orice alte mijloace de probă să nu dispară.

(3) Procurorul se sesizează din oficiu dacă află, pe orice altă cale decât cea prevăzută alin. (2), că s-a săvârşit o infracţiune împotriva unui persoane care ocupă o funcţie didactică de predare, de conducere sau de îndrumare şi control şi încheie un proces-verbal în acest sens.