Lucrarea Filosofie cognitivă şi etică fenomenologică, semnată de Nela Mircică, apărută la Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2017, a fost elaborată cu scopul de a realiza o perspectivă epistemică asupra substanţialismului ca parte integrantă a fenomenologiei universale, constituită în şi prin ceea ce se poate numi filosofia cognitivă.
Structurată în trei capitole (Logica filosofică, Gnoseologie substanţialistă şi etică fenomenologică, Deschidere spre o etică fenomenologică), cartea oferă cititorului o perspectivă flexibilă în ceea ce priveşte abordarea lumii şi a omului. Aspecte precum: Atribute fenomenologice ale spaţiului kantian, Prolegomene la „Cercetări logice” ale filosofului Edmund Husserl, Stringenţa logicii pure, Sarcinile logicii pure, Logica pură şi ştiinţa în genere, Paralelisme cu sarcini specifice matematicianului şi filosofului, Specificul interpretării husserliene asupra semnificaţiei, Atemporalitatea adevărului, Coexistenţa contrariilor în logici neeuropene, Sensul cunoaşterii şi explicitarea, Eul şi unitatea, Filosofie cognitivă şi etică fenomenologică, Cunoştinţe logice, Problema cunoaşterii, „Criza ştiinţelor europene” etc., constituie perspective originale asupra tematicii abordate, printr-o metodologie ce ţine cont de dinamica societăţii actuale.
În cele 163 de pagini, autoarea propune o atentă analiză a consecinţelor acţiunilor omului asupra naturii, asupra funcţiilor sociale şi asupra modificărilor din scara valorilor morale. Doar liantul dintre cunoaştere şi morală poate oferi justificări logice acţiunilor umane individuale şi colective. Astfel, o reconsiderare a valorilor umane reprezintă o necesitate stringentă astăzi, în contextul în care omul însuşi este, şi trebuie să fie, valoarea supremă.
În câteva zeci de pagini ne sunt explicate noţiunile de „spaţiu” şi „timp” pornind de la filosofia kantiană şi oferindu-ne o interpretare a acestora în zilele noastre.
După cum autoarea însăşi observă, Edmund Husserl nu este primul filosof care a pus problema raportului dintre fiinţă şi fenomen, fiind precedat în această privinţă de Kant şi Hegel. Continuându-l pe Immanuel Kant, Husserl a subliniat şi a accentuat ideea că filosofia este în esenţă cunoaştere bazată pe judecăţi universal valabile şi necesare, rezultate printr-un examen critic al capacităţii cognitive umane, examen care nu produce soluţii definitive, ci doar trasează posibile căi de acces spre adevăr. Părând a fi inspirat din teoria lui Platon, Immanuel Kant identifică două moduri distincte de intuire a obiectului: un mod sensibil şi un mod intelectual (inteligibil). Modul intelectual de intuire a obiectului cunoaşterii aparţine fiinţei prime numindu-se şi modul „originar” de intuire, în timp ce modul sensibil de intuire a obiectului cunoaşterii aparţine fiinţei umane. De aici rezultă că există două moduri de conştiinţă într-un act cognitiv de transcendenţă sui-generis, ce înfăţişează o dublă atitudine (naturală şi fenomenologică) în care trăirea psihologică transcendentă este relativă şi contingentă, pe când cea transcendentală e necesară şi absolută.
Un interes cognitiv aparte este reactivat de distincţia dintre adevărul material şi adevărul formal, distincţie asupra căreia au insistat Edmund Husserl şi Camil Petrescu, despre care autoarea ne vorbeşte în studiul de faţă. Nu orice adevăr purifică esenţa, ci numai un anumit adevăr, numai adevărul de un anumit gen: adevărul esenţei pure. Ajungem, în felul acesta, să facem o distincţie riguroasă între adevărurile despre fapte şi adevărurile despre esenţele pure. De aici nu mai este decât un pas spre Adevărul Absolut.
Diferenţierea şi specializarea disciplinelor ştiinţifice constituie o realitate durabilă, dar şi o reintegrare continuă a acestora concomitent cu specializările, aşa încât subscriem la concluzia că vom avea o singură ştiinţă: ştiinţa istoriei, alături de filosofia ştiinţifică. Ştiinţa istoriei (ca ştiinţă unică a viitorului) şi filosofia ştiinţifică (în calitatea ei de unică filosofie veritabilă şi socialmente utilă pentru comunitatea umană a viitorului) vor atrage toate resursele capabile să le susţină în constituirea şi dezvoltarea lor progresivă.
Viitorul umanităţii depinde, esenţialmente, de anvergura deschiderii morale a omului total către omul privit în contextul existenţei sale concrete, reale şi vii, aşa cum ne propun cunoaşterea şi etica într-un echilibru dintre teoretic şi practic, dintre esenţă şi fenomen.
Deşi, la prima lectură, cartea pare să abordeze strict filosofic temele propuse, cu siguranţă că în cuprinsul acesteia veţi afla răspunsuri la numeroase întrebări ale existenţei şi cunoaşterii umane.
Prof. dr. Mihai FLOROAIA