Concursul naţional „Humanitas în licee”
Sâmbătă, 25 noiembrie a avut loc prima etapă a celei dea VII-a ediţii a competiţiei naţionale de cultură generală „Humanitas în licee”, la care Piatra-Neamţ a participat cu două colegii – „Petru Rareş” şi „Calistrat Hogaş”. În cadrul acestei etape, echipa Colegiului „Petru Rareş”, alcătuită din elevii Alis Ungureanu, Mălina-Maria Rândaşu, Elena Dumitru şi George Ciangu (PR), coordonată de prof.dr. Lucian Iordăchescu a obţinut un total de 18 puncte, clasându-se pe locul III la nivel naţional. Pe locul IV, la diferenţă de un singur punct, s-a clasat Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”. Întrebările au fost formulate de filologul Cosmin Ciotlos pe baza unei bibliografii alcătuită din doua volume: „Istoria vieţii mele” de Teodor Vârnav, editura Vremea şi „Jurnalul unei fete greu de mulţumit” de Jeni Acterian, editura Humanitas. La concurs participă 38 de licee din 11 oraşe în care există librării Humanitas. Competiţia se desfăşoară în trei etape, după care urmează finala, pentru care se califică numai primele două clasate la nivel naţional.
În unire stă puterea…
Cei mai mici elevi ai Liceului de Arte „Victor Brauner”, coordonaţi de prof. Mihăiţă Albu, directorul instituţiei, au sărbătorit Ziua Naţională a României, miercuri, 29 noiembrie, printr-un spectacol de muzică şi poezie. „Momentele artistice, pregătite de şcolari, au avut darul de a emoţiona auditoriul până la lacrimi. Înaintea spectacolului, elevii au confecţionat steguleţe, cocarde şi ecusoane în culorile drapelului patriei, pe care le-au dăruit cu drag spectatorilor. Unii dintre ei au început deja studiul unui instrument muzical şi participă la recitaluri şi concursuri. Violonista Krista-Anne Timofte, elevă în clasa a II-a, prof. coordonator Maricica Gheorghieş, a obţinut premiu întâi la cea de-a XXVII-a ediţie a Concursului Internaţional «Emanuel Elenescu»“, a declarat prof. înv. primar Daniela Anisiei.
„Copiii şi-au etalat costumele populare, iar drapelul a fost purtat cu mândrie”, a afirmat şi prof. înv. primar Cătălina Şulea. „Talentul artistic al elevului Dimitrie Ţepeş-Bobescu, din clasa I, s-a făcut remarcat printr-un acompaniament la chitară al corului de copii. Pasiunea pentru muzică s-a împletit armonios cu dorinţa de a-şi depăşi limitele. Din program nu putea lipsi Hora Unirii care le-a arătat elevilor că „în unire stă puterea…”. (sursa: Dor de Neamţ)
Zestre bogată de medalii pentru gimnaştii de la CSEI Alexandru Roşca”
„Suntem mândri de rezultatele copiilor noştri, antrenaţi de către minunata şi inimoasa doamnă profesoară Georgeta Tanasă. Ne-au copleşit cu premii şi medalii, în număr de 48. Subliniem că suntem singurul centru din Moldova participant la Campionatul Naţional de gimnastică artistică Special Olympics. În pauză, când juriul de specialitate a deliberat şi a realizat clasamentul, echipele noastre de majorete şi gimnastică ritmică au oferit un program prin care au încântat publicul spectator. Felicitări, dragilor noştri copii! Mulţumim pentru implicare şi deosebita coordonare a echipei, doamnei profesor Georgeta Tanasă. Mulţumim, de asemenea, şi domnului profesor Mircea Anton şi doamnei intructor de educaţie Liliana Văideanu”, a declarat prof. Irina Bălţătescu, directoarea Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Alexandru Roşca” Piatra-Neamţ. Cei 20 de elevi ai CSEI „Alexandru Roşca” au obţinut 14 medalii de aur, 10 de argint şi 24 de bronz, la sol, bârnă şi sărituri.
„75 de sportivi Special Olympics, din întreaga ţară, şi-au depăşit limitele şi au demonstrat că, prin determinare, antrenament şi multă muncă, pot avea performanţe deosebite”, a spus şi Viorel Mocanu, director sportiv Special Olympics. Campionatul Naţional de gimnastică artistică s-a desfăşurat joi, 23 noiembrie, la Buzău. (V. MOŞU)
Să ştii mai multe, să fii mai bun
În zilele de 21 şi 22 noiembrie, în cadrul proiectului „Şcoala Altfel – Să ştii mai multe, să fii mai bun”, ofiţerii de prevenire au susţinut informări în faţa elevilor din clasele a V-a şi a VIII-a din cadrul Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Piatra-Neamţ.
Prima zi a debutat cu tema „Drepturile şi îndatoririle copiilor”, pentru a marca data de 20 noiembrie, Ziua Universală a Drepturilor Copiilor şi totodată pentru a-i responsabiliza pe cei mici asupra obligaţiilor pe care le au la şcoală, pe stradă, în comunitate. Sub sloganul „un copil prevenit este un copil salvat” ofiţerii de prevenire şi-au continuat sesiunea de informare şi dialogul cu elevii prezenţi. Materialele informative, spoturile audio-video şi filmuleţele educativ-preventive au fost vizionate de copii, activitatea devenind una interactivă şi plină de surprize plăcute. Cu elevii de clasa a VIII-a poliţiştii au dezbătut tema „Delincvenţa juvenilă – Cauze – Consecinţe – Recomandări”.
Pornind de la prezentarea filmului educativ „Libertate versus Delincvenţă”, ofiţerii de prevenire au subliniat faptul că şi minorii răspund în faţa legii atunci când greşesc, iar o faptă antisocial comisă, mai devreme sau mai târziu, atrage repercusiuni în viitor.
La mulţi ani, România! La mulţi ani, români!
Ca în fiecare an, elevii Şcolii Gimnaziale nr. 8 Piatra-Neamţ, împreună cu cadrele didactice, au sărbătorit Ziua Naţională a României. Cu acest prilej, s-a lansat şi Proiectul educaţional „Centenarul Marii Uniri, simţit de-o parte şi de alta a Prutului”, realizat în parteneriat cu două şcoli din Republica Moldova.
„Proiectul are o perioadă de desfăşurare de un an. Ne bucură şi suntem onoraţi să avem parteneri două şcoli din Republica Moldova, Ansamblul folcloric «Nae Rotaru», ISJ Neamţ, Primăria Piatra Neamţ, Liceul Teologic Ortodox «Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena»“, a declarat prof. Teodora Simionel, directoarea Şcolii Nr. 8 Piatra-Neamţ.
Profesoara Svetlana Ursachi, directorul adjunct al Instituţiei Publice Gimnaziul Izvoare, din Republica Moldova, a exprimat următorul mesaj: „Ia-mă-n braţe, dorule /Şi mă treci malurile,/ Pân-la Ştefan la cetate, /Să-mi văd neamurile toate, /Să urc Carpaţii pe culme, /Ca să-mi strig fraţii pe nume, /Să le spun cântând în horă:, «Basarabia vi-i soră!» Să fie într-un ceas bun! LA MULŢI ANI, ROMÂNIA! LA MULŢI ANI, ROMÂNI!”. (V. MOŞU)
Rep.