De mai mulţi ani, ne aflăm în faţa unei reviste de discuţii serioase pe teme de educaţie şi învăţământ, o proiecţie a diriguitorilor, redactorului-şef, (Mircea Zaharia) şi a colaboratorilor asupra mediului din care fac parte, mediu care are, în mod necesar, nişte vârfuri, din ce în ce mai puţine.
Am ales aceste cuvinte de început, pentru că – uman, didactic şi temperamental – nu sunt interesat de o hartă a nonvalorilor din educaţia nemţeană şi cea naţională.
Am colaborat decenii de-a rândul la APOSTOLUL, înţelegând de la început că trebuie să fiu un promotor al unei democratice subiectivităţi, fără a-mi sta în fire ca, în sfera opiniilor mele pedagogice să mă depărtez de la ceea ce înseamnă – la modul corect, serios, creativ şi inteligent – instrucţia şi educaţia şcolară, de când lumea şi pământul.
Pe de altă parte, o publicaţie nemţeană de prestigiu mi-a refuzat, de la un timp, colaborarea, pentru opiniile mele despre instrucţia şi educaţia şcolară, pentru că, fără a fi rigid excesiv, mă doare întreaga fiinţă de ceea ce văd că se întâmplă în şcoli şi în afara acestora, cu ceea ce se numeşte pompos „generaţia tânără”.
Ce sunt eu de vină că, în învăţământul preuniversitar, cândva, am avut dascăli uriaşi, iar, în cel universitar, profesori mi-au fost, între alţii, academicienii George Călinescu, Al. Rosetti, Iorgu Iordan, Ion Coteanu, Mioara Avram, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Ovidiu Drâmba, Eugen Simion şi atâţia alţii, de la care am învăţat nu numai carte temeinică dar şi că greşelile familiei, ale şcolii, ale prietenilor şi ale societăţii îi pot distruge pe copii?
Ce sunt de vină că şi eu îi consider pe copii un dar al lui Dumnezeu?
În cariera mea didactică de peste 50 de ani, am învăţat de la Aristotel, Seneca, Pestalozzi, Herbarth sau Laura Schlesinger că este un lucru extraordinar să lucrezi cu copiii, că rostul şcolii nu este să-i treacă clasa cu note nemeritate, ci să-i pregătească pentru osteneala creatoare şi viaţa virtuoasă.
Nu mi-am permis niciodată să trimit revistei APOSTOLUL cuvinte şi gânduri negativiste şi necugetate.
Spuneam deja că, profesor fiind vreme îndelungată, am muncit cot la cot cu elevii, în folosul şi pentru progresul ambelor părţi.
Mulţumesc revistei APOSTOLUL că, atâta vreme cât mi-a fost acceptată, cu îngăduinţă şi eleganţă colaborarea, condiţia noastră de lucru a fost numai aceea să revigorăm instrucţia şi educaţia şcolară.
Revista APOSTOLUL a avut şi are o audienţă mare. Îi sunt recunoscător pentru că este extrem de entuziastă, tratând cu echilibru, seriozitate, corectitudine şi inteligenţă problematica instrucţiei şi educaţiei şcolare nemţene şi a celei naţionale, cu echilibru, seriozitate şi responsabilitate .
LA Mulţi ani, trainici şi buni, iubită revistă APOSTOLUL!
Prof. Gh. ŢIGĂU