DIMITRIE CANTEMIR ÎN CARTEA HIEROGLIFELOR (I)
325 de ani de la publicarea lucrării
Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea
sau Giudeţul sufletului cu trupul
Personalitate complexă a culturii, literaturii şi istoriei noastre vechi, scriitor şi om de ştiinţă de reputaţie europeană, Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, într-o familie de boieri (tatăl său, Constantin, era mare clucer, fără drept de a participa la divan, iar mama, Ana Bantaş, se trăgea dintr-o familie de boiernaşi, proveniţi din negustori). Deşi tatăl său nu era învăţat, a dorit să dea copiilor săi o educaţie aleasă, situaţie de care profită mai ales tânărul Dimitrie; astfel, acesta a învăţat cu dascăli celebri în epocă (Ieremia Cacavelas), iar, când a stat la Constantinopol (1688-1691), a urmat cursurile academice.
Întors în ţară, după moartea tatălui său, devine – pentru scurtă vreme – domnitor. Însă, vârsta fragedă (avea numai 19 ani) şi uneltirile boierilor îl vor determina să renunţe la tron după numai 3 săptămâni. O a doua revenire pe tronul Moldovei, pe 14 octombrie 1710, se va sfârşi după mai puţin de un an, în urma luptei de la Stănileşti, pe Prut. Ofiţerul francez Moreau de Brassey, în memoriile sale, îi face următorul portret: „Acest domnitor era un om mic de statură, cu trupul şlefuit în chip delicat, bărbat frumos, grav şi cu înfăţişare aşa de plăcută, cum n-am văzut niciodată în viaţa mea. Era om politicos, afabil, cu conversaţie blândă, politicoasă, curgătoare, vorbind latineşte în chip ales, ceea ce era foarte plăcut pentru cei care vorbesc această limbă şi care aveau bucuria de a se întreţine cu acest principe.” Reputaţia sa devine, treptat, europeană iar, în 1714, Academia din Berlin îl alege ca membru de onoare.
Vasta operă a lui Dimitrie Cantemir – filosofică, literară, ştiinţifică, scrisă în mai multe limbi – este revelatoare de idei şi de imagini, creaţia unui veritabil gânditor, poet, romancier, cercetător dornic de a fi la curent cu toată ştiinţa lumii, din toate timpurile şi de pretutindeni.
Faima lui Dimitrie Cantemir a crescut îndată după moartea sa, survenită la 21 august 1723, când acesta avea numai 50 de ani. Fiul său, Antioh, ministru la Paris şi Londra, a avut o contribuţie hotărâtoare la răspândirea acestei recunoaşteri internaţionale. Voltaire însuşi aprecia că prinţul Dimitrie „unea talentul vechilor greci şi ştiinţa literelor şi aceea a armelor”. Contemporanii săi au vorbit în termeni elogioşi despre domnitorul moldovean: „A fost un om învăţat, cu deosebită plăcere se ocupa el cu istoria, era iscusit în filosofie şi matematică şi avea multe cunoştinţe în arhitectură… vorbea turceşte, limba persană, greceşte, ştia destul de bine limba franceză…”
Publicată în 1698, Divanul sau gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul este prima carte în limba română care se constituie în primul tratat de etică (ceea ce numim astăzi eseu), întâiul eseu din literatura română, compus după modelul dialogurilor platoniciene. Exerciţiile de retorică de la începutul cărţii (închinarea către fratele său Antioh Cantemir) se continuă în toate cele trei părţi ale lucrării.
Prima parte a cărţii este o ceartă de idei între Înţelept şi Lume; Înţeleptul, scrutând sensul existenţei, ajunge la concluzia că totul în Lume este supus destinului orb, nimicniciei, iar Lumea îi pune înainte gloria şi nemurirea numelui, deşi renumele nu recompensează grozăvia morţii şi a putrezirii trupului. Cu toate că Lumea este frumoasă, gâlceava continuă, deoarece Înţeleptul nu se pătrunde de frumuseţea ce-l înconjoară.
Partea a doua a lucrării este o încercare a lui Cantemir de a concilia principiile creştine cu cele necreştine, prin promovarea ideii de retragere din viaţă, de renunţare la luptă împotriva fatalităţii.
În ceea ce priveşte partea a treia, aceasta exprimă o poziţie mai liberă faţă de dogmele moralei creştine; de altfel, această parte se încheie cu cele zece porunci ale filosofilor antici, care promovează ideea că în viaţă trebuie să te conduci numai după raţiune: „Sfătuieşte-te pe tine cine să fii!” sau „Gândeşte-te pururea la moarte, dar de dânsa să nu te temi!”
Exemplificăm cu câteva dintre sfaturile care răzbat din paginile cărţii: „Curate îţi varsă rugile. Cu cele puţintele te slujeşte. De cele multe fugi. Multe ascultă. Grăieşte puţintele. Taci cele tăinuite. Învaţă-te celor mai mici. Facă-ţi-se milă. Celui mai mare urmează. Poartă-te cu cei deopotrivă. Nu fi leneş. Nimica nu te miră. Ceartă pe cel mândru. Leapădă cele rele.” Valabile şi astăzi, aceste sentinţe ale lui Cantemir pot fi considerate un cod de reguli pentru omul obişnuit, aspect care nu face altceva decât să sporească valoarea cărţii şi să o aducă în actualitate.
Anul acesta se împlinesc 325 de ani de la publicarea acestei lucrări a lui Dimitrie Cantemir, iar vârsta pe care şi-o rotunjeşte cartea, acum, este un motiv în plus pentru a reconsidera personalitatea celui care a elaborat-o.
(Va urma)
Prof. dr. Gheorghe BRÂNZEI