Preţuirea lui Ion Creangă şi a operei sale în judeţul Neamţ

 

Acum, în 2017, când se împlinesc 180 de ani de la naşterea Marelui Humuleştean şi peste 120 de ani de la moarte, consider că Ion Creangă rămâne în top-ul personalităţilor culturii române păstrate în conştiinţa locuitorilor din ţinutul Neamţ. Cât priveşte pe humuleşteni, nu cred că există vreo-unul care să nu fi „descoperit” un cât de mic grad de rudenie cu cel care s-a născut în localitatea de pe malul Ozanei.

Propunându-ne să aducem un modest omagiu celui pe care G. Călinescu îl considera ca fiind unul din cei patru mari clasici ai literaturii române, alături de Mihai Eminescu, I. L. Caragiale şi Ioan Slavici, ne-am gândit să realizăm o trecere în revistă a faptelor care ar putea alcătui o imagine a preţuirii de care s-a bucurat ilustrul scriitor din partea locuitorilor de pe aceste locuri şi mai ales a oamenilor de cultură.

Dar nu mare ne-a fost surpriza când am constatat că prea puţine au fost faptele prin care urmaşii scriitorului şi-au arătat preţuirea. Prea puţine sunt gesturile de remarcat din partea celor care sau ocupat de localităţile ce într-un fel sau altul au legături cu scriitorul. Câteva străzi, unele chiar de mici dimensiuni şi periferice, câteva instituţii de cultură şi o localitate poartă astăzi numele celui pe care îl aniversăm.

Înainte de 1989, s-a realizat, prin grija Comitetului de Cultură şi Artă al Judeţului Neamţ, o statuie ce poartă semnătura sculptorului Ion Vlasiu, amplasată din anii ̕ 70 ai secolului trecut în Piatra-Neamţ şi tot în acea perioadă s-a renovat şi reamenajat Casa memorială Ion Creangă, la Humuleşti (înfiinţată în 1954), o vreme s-a organizat festivalul de film pentru copii „Punguţa cu doi bani”, la care s-a prezentat în premieră şi filmul Elisabetei Bostan (născută în Neamţ), iar manifestarea anuală Şezătoare la Humuleşti a devenit cunoscută în întreaga ţară, de-a lungul mai multor ediţii fiind prezente numeroase personalităţi ale culturii române. După evenimentele din decembrie 1989, putem spune că în prezent, omagierea lui Creangă se limitează la un spectacol al elevilor cu urături tradiţionale, spectacol pe care, apoi, în aceeaşi zi îl reproduc şi în faţa primăriei din oraşul Târgu Neamţ. Uneori, se mai organizează şi câte un simpozion cu participarea unor intelectuali locali.

Mai mult, tot după 1989 au fost câteva „iniţiative” de care iniţiatorii lor ar trebui să se ruşineze. Despre ce este vorba?

Un „mare” intelectual s-a gândit că n-ar fi rău să realizeze „oarece profit” prin publicarea şi difuzarea celor două poveşti corozive ale scriitorului, lucru pe care l-a şi făcut în condiţii grafice execrabile fără nici o explicaţie. Acelaşi ins a mai avut o iniţiativă, aceea de a realiza o traducere actuală a primei monografii ce poartă numele „La vie et l’oeuvre de Ion Creangă” (teză de doctorat a autorului) de Jean Boutière (filolog francez, specialist în filologia romanică), deşi exista încă din 1976 o excelentă traducere realizată de academicianul prof. univ. dr. doc. Constantin Ciopraga. De altfel, specialiştii au amendat imediat iniţiativa noului traducător, acuzându-l de plagiat.

În aceeaşi categorie a iniţiativelor nejustificate se înscrie şi cea a unui profesor de limba şi literatura română care, împreună cu un alt coleg, profesor de educaţie fizică, au alcătuit o culegere din texte ale scriitorului pe care au difuzat-o contra-cost în şcolile din judeţ ca material auxiliar pentru activităţi extraşcolare.

Ar mai fi de amintit şi unele versificaţii şi dramatizări „inspirate” din opera „Amintiri din copilărie”, dar istoria literaturii nu a reţinut decât o lucrare dintre acestea, pe care o amintim şi noi: „Catiheţii de la Humuleşti” (1938) de scriitorul-medic I. I. Mironescu (n. Tazlău, Neamţ).

De-a lungul anilor, după moartea scriitorului şi până în prezent au fost realizate sute de ediţii în ţară şi în străinătate, multe dintre acestea menţionate iniţial de Jean Boutière. Despre Ion Creangă, cel caracterizat în diverse feluri şi, se pare, niciodată îndeajuns, s-a scris mult, subiectul fiind abordat din diverse perspective: de la simple articole (cu prilejul aniversărilor sau comemorărilor, când, de regulă, sunt transcrise sintagme care, de atâta folosire, s-au tocit), la prefeţe ataşate unor ediţii şi studii compartimentale privind viaţa, numai o parte sau opera în întregime, până la abordarea aproape exhaustivă a subiectului (Vezi G. Călinescu.), dar, de fiecare dată, mai rămânând câte ceva de spus.

Exegezele au umplut rafturi întregi de bibliotecă. De la o ediţie la alta, s-au adus îmbunătăţiri conţinutului, dar de fiecare dată s-au strecurat şi suficiente erori. Pentru o asemenea întreprindere, se impunea o muncă deosebită de cercetare, aceasta fiind făcută cu o insistenţă aparte de G.T. Kirileanu. Nu ne vom opri asupra ediţiilor semnate de el, în colaborare sau în nume propriu, deoarece activitatea sa de cercetător şi editor al operei lui Creangă a făcut obiectul unei analize pertinente desfăşurate de Constantin Bostan de-a lungul a peste patru decenii, dacă avem în vedere semnătura acestuia pusă pe prima carte publicată despre cărturar. La împlinirea a cinci decenii de la trecerea la cele veşnice, a celui numit „omul, cărturarul, editorul, bibliotecarul, autorul de discursuri regale, sfătuitorul de taină şi folcloristul”, şi considerat „un destin sub semnul lui Creangă şi Eminescu la Palatul Regal”, Constantin Bostan a publicat o carte în care un capitol este dedicat operei lui Creangă şi o bibliografie („G.T. Kirileanu şi opera lui Ion Creangă”), în trei compartimente: ediţii, scrieri din volume şi periodice, referinţe critice. Considerăm această listă a ediţiilor ca fiind completă şi academic redactată, pe care am văzut-o până acum. Depăşeşte chiar şi alcătuirea din capitolul „Scrieri” anexat articolului destinat lui Ion Creangă în „Dicţionarul general al literaturii române”, C/D, 2004.

Aşadar, ne vom opri asupra ediţiei considerate de întreaga critică literară cea mai completă din câte s-au alcătuit până la acea dată: Ion Creangă, „Opere, ediţie note şi glosar de G. T. Kirileanu”, Bucureşti, Editura Fundaţia pentru Literatură şi Artă „Regele Carol II” (Colecţia „Scriitori români moderni”), 1939, 353 p., cu toate că, nu se ştie din ce motive, glosarul acestei ediţii, în loc să fie cel realizat cu ani în urmă de editorul de acum şi încredinţat, în 1936, lui C. Botez, este „Cuvinte din «Amintiri» explicate de însuşi Creangă”, glosar luat din cele patru pagini încredinţate lui, în 1906, de către Titu Maiorescu, acestea dovedindu-se până la urmă că nu aparţin humuleşteanului. Eroarea va fi regretată de Kirileanu până la sfârşitul vieţii. Demn de menţionat este şi faptul că această ediţie conţine cele două poveşti corozive, editorul având grijă să le includă doar într-un număr limitat de exemplare, ce au fost difuzate controlat. După această dată, s-au publicat numeroase ediţii ale operei lui Creangă, de uz şcolar şi critice, ultimele fiind, în general, alcătuite după modelul Kirileanu, citat în treacăt sau nefiind amintit. Toate acestea se găsesc, de asemenea în bibliografia alcătuită de Constantin Bostan.

Cea mai recentă Ediţie „Creangă” – Ion Creangă, „Opere, ediţie critică cu note, variante şi glosar de G. T. Kirileanu”, (Ed. Crigarux, Colec. Patrimoniu, Piatra-Neamţ, 2004) a realizat-o criticul şi editorul Cristian Livescu, care, în prefaţă („G.T. Kirileanu – o viaţă dedicată editării lui Creangă”), pe baza unei argumentaţii ample şi pertinente, apreciază că „G.T. Kirileanu rămâne cel mai important şi cel mai competent editor al operei lui Ion Creangă”.

Tot Cristian Livescu este cel care în cadrul editurii pe care o conduce a iniţiat seria „Biblioteca Ion Creangă” în care a publicat în ultimii ani câteva volume deosebit de interesante şi utile în cercetarea vieţii şi operei lui Ion Creangă: „Gânditorul de la Humuleşti”, „Ion Creangă” de Al. Piru, „Despre Creangă” de Nicolae Iorga, „Ion Creangă” de Vladimir Streinu, „Ion Creangă în viziunea contemporanilor. De la imagine la mit” de Cristian Livescu.

Tot printre exegeţii ce aparţin prin naştere spaţiului actual al judeţului Neamţ îl menţionăm şi pe Savin Bratu (n. Roman) cu monografia „Ion Creangă”, Bucureşti, 1967.

În încheierea acestor rânduri supunem atenţiei celor care în momentul de faţă conduc destinele Judeţului Neamţ, inclusiv în domeniul cultural, două aspecte pe care le considerăm ca făcând parte tot din aria preocupărilor de preţuire a lui Ion Creangă.

În cazul în care se va iniţia o renovare a casei memoriale din Humuleşti, sugerăm să se aibă în vedere urmărirea cu atenţie a lucrărilor ce se vor executa ca să nu ne trezim cu „îmbunătăţiri” cu termopane ca la Cetatea Neamţ, cu „surprize” ca la Teatrul Tineretului sau cu „zidiri” precum cazemata dintre Colegiul Naţional „Petru Rareş” şi Biserica Domnească „Sfântul Ioan” din Piatra-Neamţ.

Cred că a venit timpul ca preţuirea marelui scriitor să se materializeze într-o instituţie de documentare şi cercetare aşezate în preajma casei memoriale precum cea de la Ipoteşti destinată poetului naţional. Aceasta ar trebui să găzduiască o sală de conferinţe, simpozioane şi alte manifestări literare, o bibliotecă documentară care să conţină ediţii ale operei scriitorului publicate în cei peste 127 de ani de la moartea acestuia şi, desigur, întregul complex, inclusiv casa memorială ar trebui să dispună de personal calificat care să aibă în „fişa postului” atribuţiuni de documentare şi cercetare aşa cum se obişnuieşte la instituţiile de acest fel.

Din păcate până acum în cei peste 60 de ani de când fiinţează Casa Memorială Ion Creangă, toţi cei care s-au perindat pe aici, s-au limitat la difuzarea biletelor de intrare şi la un ghidaj stereotip, rareori publicând în presă, la date aniversare unele articole.

Numai aducându-ne aminte mereu de cel care a fost şi care rămâne unul din cei mai mari clasici ai literaturii române şi iniţiind anumite manifestări pe măsura Marelui Humuleştean, vom putea să spunem că îl omagiem aşa cum se cuvine.

 

Constantin TOMŞA