● Interviu cu domnul Gabriel Ploscă, preşedintele Sindicatului din Învăţământ şi Cercetare Neamţ
– Într-un interviu anterior, vorbeam împreună despre blestemele învăţământului românesc. Parcă-i făcut: din când în când dăm cu oiştea în gard, cu graţie şi nonşalanţă, fără a învăţa nimic din greşelile trecutului, O recidivistă în gingaşul domeniu al învăţământului românesc e doamna Ecaterina Andronescu, din nou ministru, din nou pe capra trăsurii, pocnind sonor din bici, dar trăgând aiurea de hăţuri, ca şi în mandatul trecut. O adresă emisă dintr-un birou al Ministerului Educaţiei Naţionale, la jumătatea lui decembrie trecut, solicita ca în Proiectul planului de şcolarizare pentru anul şcolar 2019-2020 să se asigure cel puţin 35% din totalul locurilor la clasa a IX-a pentru învăţământul profesional (inclusiv dual). Cunoaşteţi problema foarte bine – ca profesor, dar şi ca lider sindical angajat efectiv în dialog cu ministerul, pe această temă – aşa că vă rog să nuanţaţi.
– Ca în fiecare an, pe baza propunerilor făcute de unităţile şcolare, în a doua jumătate a lunii decembrie şi în ianuarie se avizează, în Comitetul Local pentru Dezvoltarea Parteneriatului Social (CLDPS), proiectul Planului de şcolarizare pentru învăţământul profesional şi tehnic. Apoi, după aprobarea în Consiliul de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean, documentul se înaintează Ministerului Educaţiei. Nota trimisă de la Minister pe 12 decembrie – nici măcar semnată de ministru – către inspectoratele judeţene a ajuns la noi după ce Planul de şcolarizare pentru învăţământul profesional şi tehnic în judeţul Neamţ fusese deja avizat. A fost o dispoziţie venită, practic, înaintea termenului limită stabilit pentru finalizarea planului de şcolarizare, iar consecinţa era că trebuia aproape să se dubleze numărul claselor de şcoală profesională, în deficitul claselor de liceu tehnologic.
Eu am susţinut, de câte ori am avut prilejul, ideea de reabilitarea şcolii profesionale, dar nu în acest mod, nu peste noapte, fără nicio legătură cu realitatea din teren. Noi vedeam rezolvarea acestei probleme printr-o creştere graduală, şi cu o anumită pregătire.
– Şi care este realitatea din teren?
– Am identificat trei probleme mari ale şcolii profesionale. Mai întâi este vorba despre numărul mic de copii care ar vrea să opteze pentru acest tip de învăţământ ca urmare a discreditării şcolii profesionale, mai apoi trebuie constatată subfinanţarea ei şi faptul că performanţa formării profesionale în acest tip de şcoală lăsă de dorit, şi trebuie să recunoaştem asta. Agenţii economici aveau dreptate când spuneau că este o calitate precară a pregătirii profesionale, că nu mai există meseriaşii adevăraţi, formaţi de şcoala profesională adevărată, pe care am pus-o pe butuci. Acum trebuie să dregem lucrurile, dar nu aşa, nu prin asemenea note date din birou.
Este o idee falsă aceea că dacă lăsăm poarta semideschisă către liceu, elevii se vor duce buluc spre clasele de şcoală profesională. Este o eroare de care ne vom convinge când vom vedea câte clase de profesională am realizat, şi care este diferenţa dintre numărul de absolvenţi de clasa a opta şi numărul elevilor care se regăsesc în clasa a noua ori la licee teoretice, vocaţionale, şcoală profesională sau licee tehnologice. Ceea ce nu va însemna decât creşterea abandonului şcolar. La mai puţin de o săptămână de la primirea adresei, pe 17 decembrie, m-am adresat Federaţiei şi colegilor din ţară punctând consecinţele perturbatoare grave ale acesteia pentru sistemul de învăţământ, solicitând să acţionăm cu fermitate pentru revocarea prevederilor ei.
– Cu ce consecinţe?
– Consecinţa imediată şi publică a fost o scrisoare adresată pe 18 decembrie de dl. Simion Hăncescu, preşedintele FSLI doamnei ministru Ecaterina Andronescu, din care cităm: „Aplicarea acestei adrese, prin care se impune, fără nici un fel de analiză la nivelul fiecărui judeţ, să se asigure un procent de minimum 35% din numărul total de locuri la clasa a IX-a pentru învăţământul profesional, va avea consecinţe grave asupra întregului sistem de învăţământ preuniversitar de stat. (…)
Din punctul nostru de vedere trebuie să se ia, mai întâi, măsurile necesare pentru asigurarea bazei materiale pentru formarea profesională şi pentru asigurarea resursei umane calificate care să poată desfăşura activităţile instructiv – educative specifice; totodată, trebuie avut în vedere că sunt necesari ani de zile pentru a se putea autoriza şi, ulterior, acredita o anumită calificare – aspect de care nu s-a ţinut cont la emiterea acestei adrese!
Numai prin mărirea numărului de locuri la clasa a IX-a pentru învăţământul profesional, inclusiv dual, nu se va ajunge la o revigorare a învăţământului profesional!
Dacă nu se va proceda mai întâi la identificarea nevoilor reale de formare profesională, dacă nu se va ţine seama şi de „gradul de inserţie” a absolvenţilor învăţământului profesional pe piaţa forţei de muncă, dacă nu se va îmbunătăţi infrastructura specifică (dotarea cu echipamente şi resurse materiale pentru învăţământul profesional şi tehnic), dacă nu se va ţine seama de resursele materiale şi umane existente la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ care şcolarizează învăţământ tehnic şi profesional, simpla majorare a numărului de locuri la clasa a IX-a pentru învăţământul profesional va conduce la: forţă de muncă slab calificată, în neconcordanţă cu cerinţele de pe piaţa muncii, şomaj pentru anumite categorii de personal didactic de predare (cadrele didactice din învăţământul liceal, de la care se reduce masiv numărul de clase, pentru a se crea clase de învăţământ profesional), creşterea abandonului şcolar, şi, nu în ultimul rând, discreditarea într-o şi mai mare măsură a învăţământului profesional!
În aceste condiţii, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ consideră că se impune revocarea acestei adrese şi discutarea acestei măsuri – de mărire a numărului de locuri la învăţământul profesional – cu toţi factorii interesaţi: reprezentanţi ai unităţilor de învăţământ care organizează învăţământ profesional, ai agenţilor economici parte în contractul-cadru de parteneriat, reprezentanţi ai federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământul preuniversitar, pentru a se adopta soluţiile necesare dezvoltării învăţământului profesional, inclusiv a celui dual, fără însă a se afecta grav buna funcţionare a unităţilor de învăţământ de nivel liceal – filiera teoretică”.
– Dar practic, ce s-a întâmplat?
– Practic l-am rugat pe preşedintele Federaţiei să îmi înlesnească o întâlnire cu doamna ministru, mai ales că aveam în memorie o altă întâlnire cu dumneaei, tot într-un moment de cumpănă, în 2002, când de asemenea era ministru, şi dăduse dispoziţie ca practica – această bază a formării profesionale – să se facă nu pe grupe, ci cu clasa întreagă. La întrevederea de atunci mi-a desenat un cerc care reprezenta tortul bugetar, mi-a decupat o porţiune şi a spus că atâta e bugetul, şi că, datorită constrângerilor bugetare, nu mai sunt bani pentru practică pe grupe. Tot doamna Andronescu fost autorul experimentului nefericit „Şcoala de arte şi meserii”, a susţinut ideea intrării la facultăţi fără bacalaureat, a deturnat sensul iniţiativei legislative a FSLI privitoare la şcoala profesională şi acum plânge cu lacrimi de crocodil pentru situaţia în care a ajuns învăţământul din România.
– Şi aţi ajuns şi de astă dată să vorbiţi faţă în faţă cu doamna ministru?
– Da, şi i-am adus argumente. A încercat de multe ori să deturneze sensul discuţiei pe nişte fleacuri, să mă întrebe punctual, pe şcoli. În Neamţ am trecut de la 29 de şcoli profesionale la 57, aproape dublu! Evident, vom face şcoală profesională cu oameni mai puţin calificaţi, dar problema mai mare va fi acum cu resursa pentru învăţământul profesional.
Copiii ar trebui atraşi spre şcoala profesională cu nişte facilităţi. I-am vorbit despre propunerea FSLI privind cazarea şi masa gratuite pentru elevii acestor şcoli, o iniţiativă pe care domnia sa a deturnat-o în Parlament în calitate de şef al Comisiei de învăţământ. Acum se dau 200 de lei, dar este insuficient. Doamna ministru nu a cedat.
În privinţa procentajului de 35% solicitat în planurile de şcolarizare pentru învăţământul profesional, acceptat în mod diferit în locuri diferite (Neamţ – 35%; Bucureşti – 12%; Botoşani – 23%; Vrancea cu puţin peste 20%) ne-am exprimat îndoiala că la baza proiectului stau cu adevărat solicitările agenţilor economici. Şi am rugat-o pe doamna ministru ca, atunci când judeţele se duc cu planurile, să ceară şi dovezile care arată că într-adevăr acestea au fost solicitările agenţilor economici. Evident, a spus că da, dar a acceptat cu greutate să fim reprezentaţi la depunerea proiectelor planurilor de şcolarizare. I-am mai cerut doamnei ministru ca atunci când sunt video-conferinţe să fim şi noi prezenţi, ca nişte parteneri sociali respectaţi. Proiectul va deveni hotărâre de guvern, dar poate mai „dregem busuiocul”cu acea iniţiativă legislativă care este modificarea Articolului 12 din Legea 1. Solicitam acolo ca elevii care frecventează şcoala profesională să beneficieze – cu finanţare de la bugetul ţării şi nu de la consiliile locale sau judeţene – de transport, cazare şi masă gratuite. Această prevedere este prinsă în Acordul încheiat de noi şi vrem să o trecem şi în noua Lege a Educaţiei care ar urma să fie elaborată până la 31 martie. Poate că atunci lucrurile ar sta altfel. Şi mai trebuie făcut ceva: o campanie pentru şcoala profesională, după ce ani la rând a fost discreditată. Înainte de 1989, noi, inginerii, maiştrii, plecam prin comune. Aşa ar trebui mers şi acum: din poartă-n poartă, cum se face la campania electorală. Poate se vor găsi locuri de muncă şi pentru copiii uitaţi la ţară. Aşa ar fi normal – din moment ce spunem că toate aceste clase au fost făcute pe baza solicitărilor agenţilor economici, înseamnă că toţi aceşti elevi vor avea locuri de muncă. În concluzie, am pierdut o bătălie, nu şi războiul. Statul trebuie să înţeleagă că trebuie să investească dacă vrea să avem forţă de muncă suficientă şi bine pregătită…
A consemnat Mircea ZAHARIA