• Interviu cu dl. Gabriel Ploscă – preşedintele Sindicatului din Învăţământ Neamţ
– Domnule Gabriel Ploscă, am traversat o perioadă foarte încrâncenată în lupta sindicală, care a culminat cu greva din învăţamânt. Aşadar, ce subiect ne propuneţi pentru început în acest număr al revistei Apostolul?
– În primul rând voi face anumite consideraţii asupra Legii învăţământului preuniversitar, care a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 5 iulie 2023, şi care se va aplica începând din 3 septembrie (la 60 de zile după publicarea în Monitorul Oficial). Îmi doresc să trecem peste împăunările politice – şi mă refer în primul rând la preşedintele ţării, care şi-a asumat această lege ca pe o realizare personală, spunând că a fost proiectul său de suflet, la care s-a chinuit şapte ani până să apară, fiind urmare a proiectului România Educată – şi să facem o apreciere obiectivă a acestei legi. Eu am mari reţineri în a face apropieri între această lege şi România Educată. Dar ca orice lege este apreciată de unii, contestată de alţii şi se pot vedea cu uşurinţă şi influenţele politice – puterea spune într-un fel, opoziţia în alt fel… Eu cred că adevărul este undeva la mijloc, dar dacă tot s-a lucrat şapte ani la ea, ar fi putut ieşi o lege mai bună. Este foarte important ca în perioada următoare să se elaboreze acele acte normative subsecvente care să-i asigure aplicarea practică. Ştim că cealaltă încercare – Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 – avea nevoie de foarte multe metodologii (unele nu au mai apărut niciodată) şi de aceea nu s-a mai putut aplica în integralitatea ei. Foarte important este şi să avem puţină răbdare în aplicarea ei şi să nu ne repezim, pentru că deja am auzit că se vorbeşte despre anumite modificări. Trebuie să aşteptăm, să vedem mai întâi efectele aplicării şi apoi să luăm în discuţie modificări, pentru că altfel va lipsi predictibilitatea şi stabilitatea în sistemul de învăţământ. Cred că în doi-trei ani putem observa lucrurile bune care trebuie lăsate să continue şi cele care trebuie schimbate.
– În ceea ce priveşte conţinutul legii puteţi preciza aspecte care merită apreciate?
– Aş vrea în primul rând să subliniez că, legat de finanţarea învăţământului preuniversitar, nu mai vorbim de 6% din PIB ci de minim 15% din cheltuielile bugetului naţional consolidat. Este un lucru bun, cu condiţia să fie şi respectat, dar noi suntem reţinuţi, având experienţa prorogărilor fără sfârşit a prevederilor legale. Apoi, consider că este un lucru foarte bun faptul că admiterea în unele unităţi şcolare poate fi organizată într-un anumit fel, adică să se dea concurs pe un număr de locuri. Spre exemplu, eu aş fi introdus examen de admitere pentru toate clasele de liceu, fie teoretic, fie vocaţional sau tehnologic.
– Regăsim reuşite sindicale în actuala Lege a învăţământului preuniversitar?
– Fără discuţie, şi aş începe precizând că personalul nedidactic, care intra în categoria mare a bugetarilor, vine alături de noi ceilalţi, fiind denumit personal administrativ. Deci vom avea în învăţământul preuniversitar următoarele categorii: personal didactic de predare, personal didactic auxiliar, personal didactic de conducere şi control şi personal administrativ. Pentru această ultimă categorie s-a rezolvat şi problema decontării navetei, revendicare sindicală foarte veche, dat fiind faptul că salariile lor sunt foarte mici.
Aş mai sublinia faptul că nu s-a umblat la norma de predare şi s-a păstrat titularizarea în sistemul de învăţământ, după ce au fost încercări de a se trece la titularizarea pe unitate şcolară, ceea ce pentru colegii noştri care intrau în restrângere de activitate ar fi fost un dezavantaj, deoarece nu mai exista un cadru organizat la nivelul judeţului prin care să-şi găsească o catedră. Noi vedem asta ca pe o măsură de protecţie, deoarece considerăm inacceptabil ca după o perioadă îndelungată lucrată ca dascăl, dacă eşti în postura descrisă mai sus, sistemul să considere că nu îţi mai datorează nimic şi să devii şomer. Noi vom ţine în continuare la acest principiu.
– Avem noutăţi despre salarizare?
– În ceea ce priveşte salarizarea, noi suntem acum în perioada post-grevă, şi ne amintim că una dintre principalele revendicări a fost, ca pe nouă grilă să avem locul care se cuvine unui domeniu atât de important, recunoscut din păcate mai mult în declaraţii. Nu aş vrea să devin patetic dar se ştie că „fără educaţie, moare orice naţie”… Ne dorim să regăsim importanţa educaţiei şi pe grila de salarizare, pornind de la principiul ca salariul debutantului să fie egal cu salariul mediu brut pe economie, principiu care a fost prins şi în corpul Ordonanţei de Urgenţă – şi a fost o mare bătălie până când am rezolvat acest lucru. Apoi, pe baza funcţiei îndeplinite, vechimii, gradelor didactice – coeficienţii de ierarhizare să crească; în acelaşi timp trebuie să fim foarte atenţi la ce se întâmplă în celelalte domenii bugetare, fiindcă dacă acum se vorbeşte despre un coeficient de 2,72 pentru debutant şi 4,65 pentru cel aflat la sfârşitul carierei, dacă rămânem plasaţi tot în coada grilei, atunci nu este în ordine. Dar noi sperăm că vom avea o salarizare cât de cât echitabilă, ideal ar fi să ne regăsim în partea superioară a grilei de salarizare. Ca sindicate am demonstrat că suntem o forţă de care trebuie să se ţină seama, şi ca dovadă sunt cele aproape trei săptămâni de grevă care ar fi putut continua dacă revendicările nu s-ar fi soluţionat, dar asta cu preţul că se dădea peste cap tot anul şcolar şi se amânau examenele. Nu ne-am dorit lucrul acesta, ci doar să ne atingem scopurile noastre, revendicările propuse, nu să demolăm un sistem de învăţământ sau un guvern. Numai că oamenii care au decizia în mână nu credeau în forţa şi în determinarea noastră. Într-o lume normală lucrurile trebuiau rezolvate fără să avem grevă, dacă se ţinea seama de nenumăratele semnale pe care le-am transmis: pichetări peste pichetări, mitinguri, marşuri de protest, discuţii la guvern, am solicitat şi intervenţia preşedintelui ţării ca moderator (care a trimis la întâlnirea cu noi o consilieră şi abia când s-a îngroşat gluma a binevoit să stea la discuţii cu noi).
– În a doua parte a interviului nostru v-aş invita să discutăm despre Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învăţământ Preuniversitar. Ce capitole cuprinde acesta?
– Pentru a nu exista discuţii acesta a fost înregistrat şi la Ministerul Muncii şi are următorul cuprins: dispoziţii generale şi încetarea contractului colectiv de muncă (condiţiile în care se întâmplă acest lucru); timpul de muncă şi timpul de odihnă; salarizare şi alte drepturi salariale; sănătatea şi securitatea în muncă (aspecte foarte importante apărute dintr-o necesitate, dar şi în urma unor proiecte cu finanţare norvegiană pe această temă, prin care s-a înţeles mai bine nevoia unui astfel de capitol, deoarece contrar unor păreri, şi în învăţământ există condiţii grele de muncă, periculoase şi au apărut boli profesionale); se vorbeşte apoi despre contractul individual de muncă, în ce condiţii se încheie, ce prevede; foarte important este capitolul referitor la formarea profesională, sindicatele recunoscând nevoia unei formări continue nu numai a personalului didactic ci şi a celorlate categorii (şi aici ajungem din nou la finanţare, pentru ca perfecţionarea să nu fie de formă şi pentru ca profesorii să nu-şi plătească din buzunar acele cursuri); mai avem un capitol referitor la drepturile şi obligaţiile părţilor, unde sunt lucruri bune pentru noi, dar trebuie să fim vigilenţi ca acestea să se aplice; există şi anexe referitoare la lista unităţilor la care se aplică contractul colectiv, apoi este ilustrat contractul individual de muncă şi, foarte important – regulamentul cadru privind organizarea şi funcţionarea comisiilor paritare.
– De ce consideraţi rolul comisiilor paritare atât de însemnat?
– Sunt foarte importante aceste comisii paritare. Dacă la Ministerul Educaţiei nu prea a funcţionat o astfel de comisie paritară, fiind cumva suplinită de Comisia de dialog social, acestea sunt extrem de importante la nivelul inspectoratului şcolar şi al unităţilor de învăţământ, deoarece pot rezolva foarte multe probleme legate de interpretarea clauzelor prevăzute în contractul de muncă. Noi am atras atenţia frecvent şi liderilor de sindicat din şcoli despre importanţa acestor comisii, care deşi se constituie prin decizie a directorului unităţii şcolare sau a inspectorului şcolar general, reprezentarea părţii sindicale se face de către membrii biroului de sindicat din unitatea şcolară. Am mai întâlnit şi situaţii când directorul a numit toţi membrii, dar este total eronat, directorul având dreptul să-şi numească membrii din administraţie iar reprezentanţii sindicatului să fie desemnaţi de către organizaţia sindicală din unitatea şcolară. Într-o şcoală mai mare comisia paritară poate ajunge şi la 10 membri.
– Consideraţi o necesitate faptul de a avea încheiat un contract colectiv de muncă?
– Contractul colectiv de muncă se impune pentru că în absenţa acestuia salariaţii din învăţământ nu mai beneficiază de o serie de drepturi reglementate exclusiv de acesta de ani de zile, cum ar fi:
– zilele libere plătite în cazul unor evenimente familiale deosebite sau în alte situaţii;
– concediul de odihnă suplimentar pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic;
– învoirea colegială;
– recunoaşterea ca vechime în învăţământ a perioadei în care angajaţii se află în concediu fără plată pentru rezolvarea unor situaţii personale (nu mai mult de 30 de zile);
– posibilitatea cadrelor didactice de a beneficia de 1 an şcolar concediu fără plată, o dată la 10 ani;
– organizarea şi funcţionarea comisiilor paritare de la nivelul inspectoratelor şcolare şi a unităţilor de învăţământ.
– Pentru clarificare v-aş ruga să precizaţi câteva dintre cele mai importante clauze favorabile pentru salariaţii din învăţământ şi unele drepturi obţinute în plus faţă de cele din contractul anterior.
– Desigur, enumăr câteva dintre acestea:
– plata salariului şi a indemnizaţiei de hrană pentru angajaţii care lucrează şi în zilele libere prevăzute de lege, indiferent de numărul de ore/zile acumulate în perioada lucrată;
– instituirea zilei de 5 iunie ca zi nelucrătoare;
– calcularea indemnizaţiei de concediu cu luarea în calcul a indemnizaţiei de hrană;
– acordarea concediului de odihnă suplimentar şi personalului didactic de conducere, de îndrumare şi control;
– instituirea dreptului la concediu fără plată de 1 an o data la 10 ani şi pentru personalul didactic auxiliar şi nedidactic/contractual încadrat cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată (nu doar pentru cadrele didactice), cu aprobarea consiliului de administraţie;
– decontarea contravalorii dispozitivelor vizuale de corecţie (ochelari/lentile) pentru angajaţii care lucrează cu un monitor, pe baza prescripţiei medicale şi a facturii privind costul ochelarilor etc.
A consemnat Gianina BURUIANĂ