Intrarea în muncile din primăvară… Interviu cu domnul Gabriel Ploscă, preşedintele Sindicatului din Învăţământ Neamţ

Domnule Gabriel Ploscă, deşi comparaţia pare puţin forţată, aş zice că în România, problema salarizării în educaţie seamănă cu bolovanul lui Sisif. Abia se aşează lucrurile cât de cât, că ele trebuie luate de la capăt. Sau cârpite. Coşi într-o parte şi se destramă în alta. Aprobă Parlamentul, se supără Cotroceniul. Aprobă Preşedintele se supără Curtea Constituţională. Sau invers.

– Mai întâi trebuie să vă informez că, indiferent de haosul de pe scena politică, în centrul preocupărilor Federaţiei Sindicale Libere din Învăţământ, pe lângă alte obiective prioritare, a stat şi stă în mod firesc problema salarizării în educaţie. Ca să limpezim puţin contururile prezente ale chestiunii, aş porni de la faptul că majorările promise de actualul guvern au fost aplicate începând cu 1 ianuarie, în medie cu 15% pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, şi apoi, în medie cu 20%, pentru personalul nedidactic, începând cu data de 1 februarie. În aplicarea acestor măriri există din păcate dificultăţi de ordin birocratic, administratorii celebrului EduSal, program care controlează tot ce mişcă în salarizarea din Educaţie, neţinând pasul cu modificările din salarizare. Iar această lipsă de sincronizare dintre realităţile vieţii şi un program de calculator creează confuzie şi disfuncţionalităţi. În fond e vorba de o simplă problemă de tehnică şi nu ştim dacă nu se rezolvă din nepricepere sau din alte pricini. Este cert însă că această situaţie creează tensiuni regretabile.

Mergând mai departe însă, ajungem din nou la negocierile pentru acea lege a salarizării unitare în sectorul bugetar. Ni s-a prezentat viitoarea grilă pentru salarizarea în Educaţie şi nu am fost deloc încântaţi. Nici de inadvertenţele din ea, nici de modul în care este privită, şi situată, Educaţia în grila propusă. Motiv pentru care urmează alte întâlniri ale Federaţiilor sindicale cu reprezentanţii ministerului pentru a încerca să se realizeze un oarecare echilibru în interior, pentru a se elimina diferenţele prea mari dintre diferite categorii de bugetari, pentru a încerca să situăm salariile dascălilor pe o treaptă cât mai apropiată de prestigiul teoretic şi de locul care i se atribuie în declaraţiile oficiale. Dacă zici că de Educaţie depinde viitorul naţiei, nu-ţi baţi joc de acest viitor. Deocamdată, din informaţiile pe care le deţinem, în ierarhia bugetarilor, pe o scară socotită în momentul de faţă de la 1 (salariul minim pe economie, 1450 de lei) la 13 (salariul preşedintelui), Educaţia s-ar situa cam între treptele patru şi cinci, adică tot în partea inferioară a acestei grile. E un lucru care ne nemulţumeşte profund şi pe care vom încerca să-l remediem în următoarele runde de negocieri.

– Şi când se vor termina, totuşi, aceste negocieri?

– Greu de precizat. Deocamdată se spune că legea ar trebui să fie gata până la sfârşitul lui martie. Ca idee, noi cei din învăţământ ar trebui să avem un salariu maxim care ar reprezenta aproximativ 30% din salariul preşedintelui. Undeva până la un maxim de aproximativ 6.000 de lei brut, în care sunt înscrise toate sporurile, iar atingerea acestei sume se va face gradual, până în anul 2021. Acest lucru nemulţumeşte însă foarte tare. Sigur că preşedintele e preşedinte, magistraţii sunt magistraţi, demnitarii sunt demnitari dar, din punct de vedere al salarizării, şi profesorii trebuie să fie profesori.

Un lucru bun în această Lege a salarizării este însă faptul că se lasă un fond de premiere de 5% în fiecare unitate şcolară, un fond de premiere finanţat efectiv, nu ca altădată când asigurarea fondului de premiere depindea de economiile la salariu, de pildă. Ceea ce mă îngrijorează încă de pe acum este modul cum vom şti să folosim acest fond de premiere, fiind­că în mod normal aceşti bani ar trebui să meargă către cei care muncesc cel mai bine, care sunt cei mai implicaţi în bunul mers al activităţilor dintr-o şcoală. Tare mă tem însă că banii vor fi distribuiţi pe criterii subiective. Şi, în acest caz, se vor crea tensiuni şi în loc să avem emulaţie şi un stimulent pentru a munci mai bine, vom avea reacţii inverse. Deocamdată nu există norme clare, lucrurile sunt la mâna Consiliilor de administraţie din şcoli, şi mă gândesc cu îngrijorare că şi în această problemă sindicatele vor avea o groază de treabă.

– S-a aprobat Contractul colectiv de muncă la nivel de sector de activitate. Ce urmează?

– Urmează, normal, să încheiem un Contract colectiv de muncă la nivel judeţean. În acest sens, am pregătit deja un document pe care urmează să-l negociem cu Inspectoratul Şcolar al Judeţului Neamţ în Comisia paritară de la începutul lunii aprilie. Avem deja o adresă oficială din partea FSLI care ne împuterniceşte să purtam aceste negocieri printr-o delegaţie alcătuită din cei cinci membri ai Biroului Operativ, urmând – tot normal – ca acest document să fie înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Regula este ca în contractul la nivel de judeţ să fie incluse obligatoriu toate prevederile contractului de muncă la nivel de sector, dar dacă vom găsi oportunităţi, vom adăuga şi alte prevederi. Mă bucur că noul act normativ revine cu precizări legate de buna funcţionare a Comisiei paritare, cu limpeziri privind temeiul ei legal şi modul ei de organizare, astfel încât vom avea un real instrument de lucru până la nivelul unităţilor şcolare.

– Alte probleme pe ordinea de zi?

– În continuare, conducerea Federaţiei e cu ochii pe parcursul parlamentar al unor iniţiative legislative lansate de FSLI privind statutul şcolii profesionale, pensionarea cu trei ani mai devreme a celor care doresc să o facă, dar fără a le afecta cuantumul pensiei ş.a. Foarte importantă pentru noi este urmărirea iniţiativei prin care se doreşte ca profesorii, toate cadrele didactice, să capete statutul de autoritate publică. Aceasta înseamnă, nu că vom deveni funcţionari publici, cum greşit au înţeles unii dintre colegii noştri, ci că ne dorim o autoritate publică, care să întărească poziţia socială a cadrelor didactice, statutul lor de persoană publică, dacă vreţi. Trăim într-o epocă dificilă şi nu cred că trebuie să ne ferim să spunem că şi cadrele didactice sunt expuse la fel de fel de pericole – plecând de la bolile profesionale, la derapajele în relaţiile sociale cu elevii sau părinţii.

– Am citit în presă că faceţi parte dintr-o nouă comisie menită să promoveze şcoala nemţeană. Despre ce este vorba?

– Vreau să semnalez înfiinţarea mai multor comisii consultative pe lângă Consiliul Judeţean şi salut aici constituirea unei Comisii pentru educaţie. Din care fac parte, alături de reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, Casei Corpului Didactic, directori de şcoli, reprezentanţi ai Primăriei, în general oameni cu experienţă în domeniul educaţiei. Această comisie, care deocamdată a avut o primă întrunire, ar trebui să vină cu anumite iniţiative care să optimizeze actul instructiv-educativ. Important este că propunerile validate în acest sens vor primi finanţare din partea Consiliului Judeţean şi vor putea fi puse în practică. În ultimă instanţă, această comisie reprezintă tot o formă de dialog social, un instrument menit să returneze comunităţii dezvoltare şi prestigiu în schimbul banilor investiţi în anumite sectoare ale educaţiei.

– Văd ceva agitaţie în jur. Aşteptaţi oaspeţi?

– Acum nu, dar la sfârşitul lunii, da. Vom avea la Piatra-Neamţ, în premieră absolută, o activitate la nivel naţional care se va adresa contabililor organizaţiilor sindicale şi comisiilor de cenzori. Este vorba despre un schimb de experienţă şi bune practici care se vor desfăşura aici pe data de 31 martie, în ideea optimizării activităţii financiar-contabile şi a eludării problemelor provenite din nerespectarea legilor financiare. Facem lucrul acesta preventiv, pentru că până acum s-a lucrat bine şi nu au fost probleme în această zonă a activităţii sindicale.

Am căzut de acord ca reuniunea să aibă loc la Piatra-Neamţ, pentru că aici munceşte încă de la reînfiinţarea sindicatelor domnul Iosif Covasan, care este şi Preşedintele Comisiei de Cenzori a Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, tot de la naşterea Federaţiei, fără doar şi poate o persoană competentă, cu cea mai mare experienţă posibilă în domeniu. Şi am mai ales Piatra-Neamţ, pentru că aici s-au desfăşurat mai multe întruniri sindicale, pentru că ne place să primim oaspeţi şi pentru că Sindicatul din Învăţământ Neamţ a încercat întotdeauna să fie o gazdă bună. Sper să ne reuşească şi de această dată şi, salutând prezenţa acestui grup special de invitaţi, le doresc să încheie cu brio – sentimental şi lucrativ – balanţa acestei deplasări.

– Înţeleg că aşteptaţi totuşi şi o delegaţie din Republica Moldova…

– Mă bucur să spun că a venit timpul ca cele două întâlniri ale Sindicatului din Învăţământ Neamţ cu o serie de reprezentanţi ai Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei din Republica Moldova, desfăşurate anul trecut în Basarabia şi în Neamţ, să rodească deja. Plecând de la această cunoaştere reciprocă, de la necesităţile de a colabora, iată că în data de 23 martie (N.R. Interviul a fost realizat pe data de 15 martie.) vom primi la Piatra-Neamţ vizita unei delegaţii din raionul Orhei, în frunte cu şefa Direcţiei de Educaţie şi Ştiinţă a raionului Orhei (un fel de inspector general al învăţământului), şi cu Simion Boţan, liderul sindical al raionului. Sunt programate întâlniri de lucru cu Inspectorul general al ISJ, cu Directorul CCD şi reprezentanţi ai Sindicatului nostru, întruniri care urmează să se concretizeze în parteneriate pe tema formării continue a personalului din învăţământul preuniversitar, pe ambele maluri ale Prutului.

– Mi se pare un lucru de toată lauda. Pe care îl vom urmări şi consemna, urându-vă totodată izbânzi frumoase pe acest drum.

M. Z.