Pe data de 5 octombrie, de Ziua Mondială a Profesorilor (în Republica Moldova – Ziua Lucrătorilor din Învăţământ), într-un cadru simbolic şi solemn, a avut loc semnarea unei noi Convenţii colective la nivel de ramură a educaţiei pentru anii 2021 – 2025, de către Părţile implicate în negocieri: Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în persoana ministrului, Igor Şarov şi Federaţia Sindicală a Educaţiei şi Ştiinţei, în persoana preşedintelui, Ghenadie Donos.
Semnarea Convenţiei a încununat o perioadă de discuţii, tratative, dezbateri în cadrul Comisiei bipartite de consultări şi negocieri colective la nivel de ramură, pe marginea proiectului acesteia, propus de FSEŞ.
Varianta de consens, la care s-a ajuns în rezultatul eforturilor comune ale membrilor Comisiei, prevede un şir de reglementări suplimentare la raporturile de muncă faţă de cele prevăzute în legislaţia în vigoare, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi salarizare a cadrelor didactice, majorarea perioadei de concediu pentru unele categorii de angajaţi din ramură, concedii suplimentare pentru unele situaţii concrete, facilităţi suplimentare pentru cei ce activează în condiţii nefavorabile şi altele.
În timpul întrunirii, Ministrul Igor Şarov a subliniat importanţa cooperării dintre MECC şi FSEŞ, astfel încât măsurile întreprinse pentru redresarea situaţiei din domeniul educaţiei să fie resimţite de către beneficiari: „Obiectivul nostru al tuturor este elaborarea unor politici asumate care să asigure angajaţii din sistemul educaţional cu cele mai bune condiţii de muncă şi salarii. Avem nevoie în permanenţă şi de un dialog deschis şi constructiv pentru a îmbunătăţi de fiecare dată când va fi necesar actualul cadru normativ”.
La rândul său, preşedintele FSEŞ, Ghenadie Donos, a remarcat colaborarea eficientă cu echipa MECC, şi-a exprimat satisfacţia pentru rezultatele obţinute de către grupul comun de lucru care a lucrat asupra Convenţiei Colective, lansând doleanţa permanentizării dialogului în ceea ce priveşte condiţiile de muncă şi remunerare a angajaţilor din sistem.
La final, părţile au convenit să continue dialogul şi să conlucreze în identificarea soluţiilor pentru redresarea situaţiei din sistemul educaţional şi totodată, să finalizeze în decurs de o lună lucrul asupra Convenţiei colective pentru ramura cercetării.
Angelina BEGU