Curaj. Este cuvântul pe care ar trebui să îl predăm mai des în şcoli, este termenul care nu ar trebui să rămână într-un dicţionar explicativ al limbii române şi atât. Cu el ar trebui să începem să le povestim copiilor noştri despre călătoria numită viaţă.
Dragi colegi, despre curajul de a spune lucrurilor pe nume, despre curajul de a fi noi înşine, despre curajul de a împărtăşi cu cel de lângă tine, despre curajul de a căpăta putere şi despre curajul de a face bine vreau să vă vorbesc în acest număr aniversar al Revistei „Apostolul”.
Îmi argumentez alegerea, spunându-vă că voi aţi demonstrat, cu această publicaţie, ce înseamnă să ai curajul să vorbeşti despre educaţie într-un mediu în care societatea ne provoacă destul de des să ţinem pasul cu schimbările.
Admir ambiţia echipei redacţionale care a ţinut vie această publicaţie, cu eforturi, dar mai ales cu un crez profund, acela că fără oameni care scriu vom deveni mai săraci. Acestor oameni ar trebui să le mulţumim pentru că au… curaj. Mă bucur că sunt cititori care aşteaptă de la o lună la alta fiecare număr, pentru veştile din educaţie, primite astfel, dar mai ales pentru acele articole de analiză, plină de substanţă, care ne oferă perspective noi asupra modului în care putem înţelege sistemul de învăţământ în profunzimea sa.
La o scară mai largă, sistemul de învăţământ rămâne tot o dovadă de curaj. Este vorba despre puterea celor care au ales să transforme o meserie într-o vocaţie, dar şi într-un stil de viaţă. Educatorii, generic vorbind, şi-au transformat vieţile în jurul acestei profesii, pentru că ei sunt cei care au respect pentru ceea ce clădesc în fiecare zi, au responsabilitatea pentru amprenta pe care o lasă asupra elevilor şi au curajul să nu abandoneze chiar şi atunci când problemele cu care se confruntă pot să devină prea apăsătoare. Şi pentru că noi am înţeles curajul de care colegii noştri dau dovadă, ne-am ales misiunea: aceea de a le spori încrederea în ei şi de a le oferi susţinere în curajul lor, iar pentru toate acestea există un cuvânt: solidaritate. Sindicalismul pe care federaţia noastră îl promovează nu este acela al unei lupte surde, prin care vrem doar să ne facem auziţi. Noi vrem să construim şi vrem să susţinem dezvoltarea, răspunzând unor nevoi actuale ale oamenilor care ne stau alături. Avem nevoie însă şi noi, la rândul nostru, de susţinerea tuturor, pentru a prinde mai mult curaj şi încredere că ceea ce facem este bine.
Felicit încă o dată echipa redacţională a Revistei cadrelor didactice Apostolul, „atipică” prin încăpăţânarea cu care doreşte să demonstreze că este mult mai plăcut sufletului să răsfoieşti paginile unei reviste şi să citeşti conţinutul acesteia, decât să rămâi ancorat doar în universul virtual al informaţiilor citite pe telefon sau computer. Aici cuvintele scrise fără să mutileze limba română poartă substanţa unor emoţii care nu sunt distructive. De aceea, pentru binele cititorilor, doresc să apară cât mai multe numere ale publicaţiei care să ajungă în cât mai multe unităţi de învăţământ! La mulţi ani, dragi colegi!
Preşedinte FSLI, Simion HANCESCU