Tehnica firimiturilor bugetare

 

Pentru a funcţiona, sistemul de învăţământ public preuniversitar are nevoie, printre altele, de resurse umane şi resurse financiare. Acestea din urmă, în majoritatea lor, provin din alocaţii anuale de la bugetul de stat şi sunt destinate, în principal, cheltuielilor de personal (salarii, indemnizaţii, formare profesională, condiţii de muncă etc.)

Alocaţiile bugetare anuale, pentru fiecare şcoală, se fundamentează pe costul standard/elev, adică cheltuiala necesară pentru educarea şi instruirea unui elev. Un lucru, de altfel, normal deoarece nu se pot aloca resursele financiare la întâmplare. Există o formulă pentru calculul costului standard/elev în funcţie de tipul de şcoală: primară, gimnaziu, liceu teoretic, liceu tehnologic, liceu vocaţional, şcoală profesională. Există chiar şi nişte factori de corecţie. Cu toate acestea, în ultimii ani, în majoritatea şcolilor, de prin lunile septembrie-octombrie, se constată că bugetul este insuficient şi salariile sunt în pericol. Oamenii sunt îngrijoraţi, sindicatele se agită şi atenţionează guvernanţii, prin fel şi fel de demersuri ca, printr-o mult aşteptată rectificare bugetară, să se asigure sumele necesare pentru acoperirea salariilor. Acest lucru s-a reuşit până acum, dar de ce oare nu se pot aloca încă de la aprobarea bugetului sumele necesare asigurării salariilor pe întregul an financiar? De ce oamenii trebuie să fie împovăraţi de grija că nu vor primi, la timp sau deloc, salariile? Deoarece costul standard/elev este mincinos.

Formula de calcul a costului standard este fantezistă, iar factorii de corecţie nu pot ţine seama de particularităţile fiecărei şcoli. Şi astfel încep necazurile. De multă vreme sindicatele cer, insistent, regândirea formulei de calcul pentru costul standard şi chiar s-a cerut renunţarea la costul standard şi găsirea unor alte criterii, mai realiste, pentru alocaţiile bugetare către unităţile de învăţământ. Dar guvernanţii, indiferent de culoarea politică nu au vrut să audă, lăudându-se cu indexări, din când în când, ale valorii costului standard, indexări total insuficiente pentru a rezolva problema.

Mă duce gândul că această alocare a resurselor financiare, pe baza costului standard, este convenabilă celor care au decizia politică pentru a justifica firimiturile bugetare care mai rămân pentru învăţământ – prioritate naţională, după asigurarea finanţării altor interese prioritare pentru ei. Şi atunci, de unde legalul 6% din produsul intern brut pentru educaţie? De unde bani pentru plata legală a unor activităţi ale metodiştilor, pentru formare profesională, pentru plata decentă a evaluatorilor de la examenele naţionale? De unde bani pentru o bază didactică modernă, pentru condiţii omeneşti de muncă, pentru plata hotărârilor judecătoreşti şi pentru alte minime cerinţe ale sistemului educaţional? Şi atunci, de unde calitate în învăţământ?

Dar este vacanţă pentru unii, pentru alţii va fi şi le doresc colegilor mei să se bucure de un concediu binemeritat, să fie sănătoşi şi să aibă încredere că vor veni şi vremuri mai bune.

 

Prof. Gabriel PLOSCĂ

Preşedintele Sindicatului din Învăţământ Neamţ