Pentru elevul Mihai Emilian Manca\u015f, proasp\u0103t absolvent al clasei a IX-a la Liceul „Petru Rare\u015f”, matematica, al\u0103turi de fizic\u0103 \u015fi chimie, era amplasat\u0103 \u00een terra incognita.<\/p>\n
\u00cen toamna anului 1950, s-a zvonit \u00een clasa noastr\u0103, a X-a B, c\u0103 ne pusese Dumnezeu m\u00eena \u00een cap: venea la noi, la matematic\u0103, \u00eensu\u015fi directorul liceului, renumitul erudit Constantin Bor\u015f. Fericire pentru cei pu\u0163ini, care \u00eenc\u0103 nu uitaser\u0103 tabla \u00eenmul\u0163irii \u015fi se g\u00eendeau deja la politehnic\u0103; dezastru pentru noi, cei mul\u0163i \u015fi ageamii!<\/p>\n
Fama vagatur. Despre profesor umblau vorbe, \u015fi mai a\u015fa, \u015fi mai altfel. C\u0103 era un vr\u0103jitor al matematicii. C\u0103 nu cuno\u015ftea alte note dec\u00eet 10 \u015fi 2, f\u0103r\u0103 de intermediare. C\u0103 to\u0163i elevii lui, f\u0103r\u0103 excep\u0163ie, se numeau Costic\u0103, pentru care \u00eent\u00eemplare i se iscase \u015fi dasc\u0103lului cognomenul „Costic\u0103”. \u015ei altele, \u015fi altele…<\/p>\n
Eu \u00eens\u0103 cunoscusem de aproape alt om. \u00cen casa scriitorului Dumitru Alma\u015f, st\u00eend eu sfios deoparte, cu urechea treaz\u0103, auzeam vorbe alese despre marii poe\u0163i ai lumii, despre filosofii \u00eenc\u0103 nedescoperi\u0163i de mine \u00een c\u0103r\u0163i, despre vremea dramatic\u0103 \u00een care supravie\u0163uiau cu \u00eend\u0103r\u0103tnicie marii intelectuali, despre fo\u015ftii mei profesori din gimnaziu, doi dintre ei, doi gigan\u0163i, Aurel Rotundu \u015fi Victor Savin, arunca\u0163i \u00een pu\u015fc\u0103riile comuniste, despre poetul Har. Mihailescu, latinist de for\u0163\u0103, alungat din ora\u015f tocmai \u00een fundul mun\u0163ilor, la reeducare, despre… Acolo, \u00een salonul luminat discret de o veioz\u0103 cuminte de pe biroul scriitorului, lumea avea alte culori, alte sonuri, fiindc\u0103 vorbeau doi arti\u015fti, un poet \u015fi un prozator, cel de-al doilea cu un viitor str\u0103lucit \u00een cariera universitar\u0103 \u015fi \u00een literatura rom\u00e2n\u0103, cel dint\u00eei un mare matematician \u015fi un des\u0103v\u00eer\u015fit pedagog.<\/p>\n
\u015ei apoi \u00eel mai cunoscusem \u015fi \u00een serile c\u00eend se adunau cenacli\u015ftii de la „Slova Nou\u0103”, unde uceniceam cu sfial\u0103 \u015fi speran\u0163\u0103. Cei mai mul\u0163i cenacli\u015fti se \u00eendeletniceau cu poezia, sub directa veghere a latinistului Har. Mihailescu, venit anume, pentru serile cenaclului, de la Borca la Piatra. Eu m\u0103 \u00eempotmolisem \u00een ni\u015fte \u00eencerc\u0103ri ratate de teatru (S\u0103 scrii \u00een cel mai afurisit gen literar?! Peste poate!) \u015fi domnul Constantin Bor\u015f m\u0103 c\u0103l\u0103uzea cu bl\u00eende\u0163e c\u0103tre proz\u0103. \u015etiam c\u0103 publicase poezii sub pseudonimul Lucian Mircea, dar nu \u00eendr\u0103zneam s\u0103-i pun \u00eentreb\u0103ri indiscrete, cea mai ap\u0103s\u0103toare fiind: De ce a\u0163i renun\u0163at? Am \u00een\u0163eles mult mai t\u00eerziu cauza: ideile sale estetice nu se potriveau principiilor „realismului socialist” \u015fi compromisurile ce i se cereau \u00eentreceau orice m\u0103sur\u0103.<\/p>\n
Sub directa sa \u00eendrumare, am debutat \u00eentr-o revist\u0103 ie\u015fean\u0103, cu o schi\u0163\u0103 destul de anemic\u0103, \u00een anul 1951. Voise s\u0103-mi dea curaj magistrul!<\/p>\n
\u00cen vremea aceea, c\u00eend ve\u015fnicul Costache Negru suna de intrare la ore, se pustiau coridoarele. \u00cen lini\u015fte des\u0103v\u00eer\u015fit\u0103, \u00eentr-o atitudine aproape militar\u0103, a\u015fteptam intrarea dasc\u0103lului. \u015ei acela nu \u00eent\u00eerzia niciodat\u0103, indiferent cum se numea \u015fi ce obiect preda! A\u015fa s-au petrecut lucrurile \u015fi \u00een prima noastr\u0103 or\u0103 de matematic\u0103 din clasa a zecea. Noi, \u00eencremeni\u0163i la marginea pupitrelor. U\u015fa deschis\u0103. Trebuia s\u0103 intre nu doar profesorul cel nou, ci mai cu seam\u0103 directorul Constantin Bor\u015f.<\/p>\n
\u015ei a intrat. A intrat un b\u0103rbat scund, sub\u0163iratic, cu sacoul \u00eencheiat la to\u0163i nasturii, cu capul descoperit \u015fi u\u015for aplecat c\u0103tre st\u00eenga \u015fi cu ar\u0103t\u0103torul dreptei m\u00eeng\u00eeind t\u00eempla. Nu avea cu sine tradi\u0163ionalul catalog, pe care nu-l purta niciodat\u0103 prin clase. Dup\u0103 salutul tradi\u0163ional, nici o clip\u0103 pierdut\u0103. Rotindu-\u015fi privirile c\u0103tre noi \u015fi v\u0103z\u00eend c\u0103 unii se piticesc pe dup\u0103 cei din fa\u0163\u0103, l-a c\u0103utat pe cel mai ghebo\u015fat sub troianul de spaim\u0103 \u015fi a cuv\u00eentat aproape \u00een \u015foapt\u0103: „M\u0103i Costic\u0103, pofte\u015fte la tabl\u0103!” Acel Costic\u0103, pl\u00eeng\u00eendu-\u015fi de mil\u0103, avu curajul s\u0103-\u015fi previn\u0103 profesorul c\u0103 este \u00een afara obiectului, corigent an de an, \u015fi c\u0103 nu e cazul s\u0103-\u015fi piard\u0103 dasc\u0103lul bun\u0103tate de timp cu d\u00eensul. Domnul Bor\u015f a z\u00eembit discret \u015fi, f\u0103r\u0103 a-l \u00eentreba de nume pe nefericitul care-\u015fi t\u00eera picioarele de plumb c\u0103tre tabl\u0103, i-a replicat bl\u00eend: „Costic\u0103, inginer te fac!”<\/p>\n
\u015ei inginer l-a f\u0103cut. \u015ei \u00eenc\u0103 un inginer de mare valoare. Din cei aproape treizeci de elevi ai clasei, dup\u0103 liceu, aproape to\u0163i au devenit ingineri.<\/p>\n
F\u0103r\u0103 de catalog, f\u0103r\u0103 s\u0103 pun\u0103 vreodat\u0103 m\u00eena pe cret\u0103, Constantin Bor\u015f ne-a deschis t\u0103r\u00eemul minunat al matematicii, cu bl\u00eende\u0163e, cu \u00eendem\u00eenare, cu note de 2 \u015fi, mai ales, de 10. Era o adev\u0103rat\u0103 vraj\u0103. M-am descoperit dintr-odat\u0103 iubitor de geometrie \u015fi trigonometrie mai mult dec\u00eet de proz\u0103, a\u015fa c\u0103 la finele anului reprezentam liceul la olimpiada de matematic\u0103, al\u0103turi de selec\u0163ia pentru literatur\u0103.<\/p>\n
Dar c\u00eend a fost s\u0103-mi aleg drumul de dup\u0103 liceu, de\u015fi eu visam s\u0103 devin geolog, a pus piciorul \u00een prag \u015fi, decis, mi-a zis: „Tu, Costic\u0103, ai s\u0103 dai examen la Litere \u015fi ai s\u0103 fii profesor de literatur\u0103!” F\u0103r\u0103 replic\u0103. \u015ei a\u015fa a fost!<\/p>\n
Poate c\u0103 aceste palide vorbe ale fostului elev nu se pliaz\u0103 pe ideea de comemorare. Poate c\u0103 ar fi trebuit s\u0103 scriu pe larg \u015fi elogios despre f\u0103uritorul \u015fcolii de matematic\u0103 din Piatra-Neam\u0163. Numai c\u0103 \u00een felul acela a\u015f fi scris despre o statuie; iar pentru mine \u015fi pentru at\u00eetea genera\u0163ii de elevi pe care i-a vr\u0103jit \u00eentru matematic\u0103, inegalabilul „Costic\u0103” a fost \u00een primul r\u00eend omul, p\u0103rintele, pedagogul des\u0103v\u00eer\u015fit, neuitatul model de maresufle\u0163ie \u015fi profesionalism.<\/p>\n
Una dintre fericirile adolescen\u0163ei mele este nemaipomenitul noroc de a-i fi fost ucenic!<\/p>\n
<\/p>\n
Mihai-Emilian MANCA\u015e<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Pentru elevul Mihai Emilian Manca\u015f, proasp\u0103t absolvent al clasei a IX-a la Liceul „Petru Rare\u015f”, matematica, al\u0103turi de fizic\u0103 \u015fi chimie, era amplasat\u0103 \u00een terra incognita. \u00cen toamna anului 1950, s-a zvonit \u00een clasa noastr\u0103, a X-a B, c\u0103 ne…<\/p>\n