Cartea lui Constantin Virgil Gheorghiu, intitulat\u0103 „Casa de la Petrodava” (Editura „Sofia”, Bucure\u015fti, 2010, traducere din limba francez\u0103 de Gheorghi\u0163\u0103 Ciocioi), ultimul roman scris \u00een limba rom\u00e2n\u0103, \u00eenainte de hirotonisirea sa ca preot al Bisericii Ortodoxe Rom\u00e2ne din Paris (1963), este prima parte (1961) a unei tetralogii din care mai fac parte \u201eNemuritorii de la Agapia” (1964), \u201eMoartea Kyralesei” (1966), \u201eCondottiera” (1967),\u00a0 \u015fi are ca model satul natal al autorului, n\u0103scut la R\u0103zboieni din Jude\u0163ul Neam\u0163. Dup\u0103 cum constat\u0103 \u015fi semnatarul prefa\u0163ei – Thierry Gillboeuf – se constituie \u00eentr-o adev\u0103rat\u0103 „rapsodie rom\u00e2n\u0103 \u00een proz\u0103”.<\/p>\n
Ac\u0163iunea este plasat\u0103 \u00eentr-un sat rom\u00e2nesc tradi\u0163ional de la \u00eenceputul secolului al XX-lea, cu pu\u0163in \u00eenainte \u015fi \u00een timpul Primului R\u0103zboi Mondial, sat localizat \u00een \u0162inutul Neam\u0163 de sub munte, \u00eentr-un spa\u0163iu aparte, la \u00een\u0103l\u0163imi „mai aproape de cer”, „pe unde norii ne trec pe sub picioare”, unde drumurile nu ajung, pe locul str\u0103vechii cet\u0103\u0163i daco-gete, al c\u0103rei nume este p\u0103strat dup\u0103 mai bine de dou\u0103 milenii. Oamenii sunt prezenta\u0163i cu modul lor de via\u0163\u0103, cu credin\u0163a, cu datinile \u015fi obiceiurile lor de tip patriarhal. Protagoniste sunt dou\u0103 femei – Roxana Roca (cea „care nu-\u015fi afl\u0103 pl\u0103cerea dec\u00eet \u00een m\u0103re\u0163ie, \u00een lucrurile \u00eenalte”) \u015fi fiica acesteia, Stela, descendente ale familiei b\u0103tr\u00eenului Petrache Roca – „cel mai mare dresor \u015fi cresc\u0103tor de cai din p\u0103r\u0163ile Moldovei” – vestit \u00een \u0163ar\u0103, dar \u015fi la t\u00eergurile de la Lvov, Leipzig, Soroca, Ia\u015fi, Bratislava \u015fi Bra\u015fov. Acestea sunt \u00eenzestrate cu calit\u0103\u0163i morale deosebite („\u2026 nu cunosc dec\u00eet dreptatea. Niciodat\u0103 mila.”) \u015fi consider\u0103 c\u0103 elementele naturii vor participa la actul drept\u0103\u0163ii ce urmeaz\u0103 s\u0103 li se fac\u0103: „Poate c\u0103 Domnul ne va da harul s\u0103u \u015fi ne va chema pe mine, so\u0163ia jignit\u0103, brazii, mun\u0163ii, caii, pe tine, pe noi to\u0163i, s\u0103 asist\u0103m la judecat\u0103.”<\/p>\n
Sunt educate \u00een spiritul dragostei fa\u0163\u0103 de aceste animale, cu care comunic\u0103 \u015fi se \u00een\u0163eleg reciproc numai din priviri („Un cal care este m\u00eeng\u00eeiat atunci c\u00eend se \u00eentoarce dintr-o c\u0103l\u0103torie, (…), se simte fericit p\u00een\u0103 a doua zi.”), pentru c\u0103 cei de la Petrodava au convingerea lor: „Caii nu se \u00een\u015feal\u0103 asupra oamenilor. Ei cu at\u00eet mai mult nu rabd\u0103 ofensa. (…). Sunt cavaleri. Sunt cai pe care oamenii i-au \u00eenv\u0103\u0163at curtoazia \u015fi codul onoarei.” De altfel, autorul atribuie cailor un comportament supranatural, prevestind catastrofe. Ei nu vor s\u0103 mai \u00eenainteze spre Prut, presim\u0163ind primejdia. \u00cencepuse revolu\u0163ia rus\u0103, „acest cataclism mai cumplit dec\u00eet potopul lui Noe pentru planet\u0103”. Tot acum, \u00een pagini de neuitat, \u00eenzestratele animale iau pe cont propriu lupta \u00eempotriva unei bande de revolu\u0163ionari, salv\u00eendu-\u015fi de la moarte st\u0103p\u00eena \u015fi, pentru moment, pe so\u0163ul acesteia, iar scriitorul nu pierde ocazia s\u0103 realizeze un portret splendid al\u00a0 hido\u015feniei\u00a0\u00a0 chipului\u00a0 dezumanizat\u00a0 al unui\u00a0 bandit beat”; s\u0103 precizeze cum au rezistat moldovenii „\u00een fa\u0163a miilor de invadatori barbari care au venit unii dup\u0103 al\u0163ii de dou\u0103 mii de ani, \u00een Europa”, \u015fi datorit\u0103 faptului c\u0103 s-au „folosit de instinctul p\u0103s\u0103rilor, al cailor, al porcilor, al viermilor de m\u0103tase \u015fi al altor fiin\u0163e vii”.\u00a0\u00a0\u00a0<\/p>\n
De\u015fi se filozofeaz\u0103 mult pe aceast\u0103 tem\u0103, relat\u00eendu-se anumite \u00eent\u00eempl\u0103ri care dep\u0103\u015fesc zona realului, \u0163in\u00eend mai mult de supranatural, tiradele celor dou\u0103 personaje feminine devenind, uneori, exagerat de lungi \u015fi melodramatice, \u00eenc\u00eet dialogul dintre ele pare neverosimil, C. V. G. \u00ee\u015fi scrie, \u015fi aceast\u0103 carte, \u00eentr-un ritm alert, nara\u0163iunea desf\u0103\u015fur\u00eendu-se prin intermediul construc\u0163iilor sintactice de mici dimensiuni, nu prea \u00eenc\u0103rcate de metafore, uneori chiar sacadat, parc\u0103 vr\u00eend s\u0103 spun\u0103 cititorului totul dintr-o r\u0103suflare. Cartea se vrea \u015fi este un omagiu adus locurilor natale ale scriitorului, dar, mai ales, unul la adresa femeii, \u00een general, pe care consider\u0103 c\u0103 „natura a f\u0103cut-o mai puternic\u0103 dec\u00eet o\u0163elul, dec\u00eet granitul, dec\u00eet tot ceea ce exist\u0103 pe p\u0103m\u00eent, c\u00eend este vorba de a \u00eendura durerea”.<\/p>\n
\u00cen via\u0163a acestor dou\u0103 femei, parc\u0103 n\u0103scute din aceea\u015fi stirpe ca Vitoria Lipan, crescute \u00eentr-un regim aspru ca locul \u00een care \u00ee\u015fi duc via\u0163a, intervin, \u00een timp, trei b\u0103rba\u0163i: Lucian Apostol, \u00eenv\u0103\u0163\u0103tor, so\u0163ul Roxanei, prin\u0163ul rus Igor Illiyu\u015fkin \u015fi ofi\u0163erul de cavalerie Mihail Basarab, ambii, pe r\u00eend, so\u0163i ai Stelei, dar nici unul nu reu\u015fe\u015fte s\u0103 \u00een\u0163eleag\u0103 modul lor de via\u0163\u0103.<\/p>\n
Numele eroilor nu sunt de loc \u00eent\u00eempl\u0103toare: Petrache Roca, fiica lui, Roxana, nepoata, Stela \u015fi argatul, Pantelimon Haiduc, care se consider\u0103 ca f\u0103c\u00eend parte din familie, sunt oameni tari ca piatra, crescu\u0163i \u00een mijlocul mun\u0163ilor, ginerele Apostol (\u00eenv\u0103\u0163\u0103tor de meserie), de prin p\u0103r\u0163ile c\u00eempiei, care nu se acomodeaz\u0103 cu ritmul vie\u0163ii de sub poalele Ceahl\u0103ului; preotul locului poart\u0103 numele Toma, iar „casa de la Petrodava” este un simbol al unui mod de via\u0163\u0103 \u00een care intoleran\u0163a este un principiu al convie\u0163uirii („noi suntem oameni verticali pe fa\u0163a p\u0103m\u00eentului \u015fi nu ne \u00eendoim niciodat\u0103.”)<\/p>\n
De peste tot se simte afec\u0163iunea autorului pentru \u0163inutul Petrodavei (a se citi \u0163inutul natal Neam\u0163), stare pus\u0103 pe seama personajului Stela, care se re\u00eentoarce la Petrodava, dup\u0103 ce umblase ani buni prin Europa: „Opri\u0163i-v\u0103, a\u0163i ajuns la destina\u0163ie. Sunte\u0163i la Petrodava. „Rodina maia”, locul meu natal, ori mai degrab\u0103 piatra mea natal\u0103. Paradisul rece al p\u0103str\u0103vilor. Cu locuitorii lui verticali ca \u015fi brazii.” Nu cred c\u0103 exagerez afirm\u00eend c\u0103 nimeni, p\u00een\u0103 la Constantin Virgil Gheorghiu, nu a mai \u00eenchinat asemenea pagini inspirate, pline de admira\u0163ie, pentru \u0162inutul Neam\u0163, cu Bistri\u0163a, cu Ceahl\u0103ul \u015fi, mai ales, cu oamenii acestor locuri, unici \u00een felul lor: „Petrodava este t\u0103r\u00eemul minunilor (…). Dar nu sunt doar p\u0103m\u00eentul \u015fi cerul \u00een „Rodina maia”; sunt \u015fi lumina, \u015fi seva care urc\u0103 din p\u0103m\u00eent, \u015fi stelele care sunt pe cer, \u015fi v\u00eentul care bate. Toate aceste \u015fi multe alte lucruri laolalt\u0103 formeaz\u0103 „Rodina”. \u015ei aceasta este t\u0103r\u00eemul minunilor.”<\/p>\n
Se impun \u015fi c\u00eeteva mici observa\u0163ii, pe l\u00eeng\u0103 cea de mai sus referitoare la tiradele unor personaje. Avem \u00een vedere c\u00eeteva sintagme ce se repet\u0103 („o bluz\u0103 de m\u0103tase pe g\u00eet” purtau \u015fi Roxana, \u015fi Stela; ambele \u015fi fetele din sat aveau „catrin\u0163a str\u00eens\u0103 pe \u015folduri”; fiecare dintre cele dou\u0103 personaje era „\u00eenalt\u0103 \u015fi dreapt\u0103 asemenea unui brad”); sunt prezente automatisme \u015fi locuri comune („tras ca prin inel”); unele pasaje pot p\u0103rea cititorului de azi pline de „dulceg\u0103rii „, dar p\u0103rerea noastr\u0103 este c\u0103 au fost folosite de autor din dorin\u0163a de a realiza o imagine c\u00eet mai fidel\u0103 a mentalit\u0103\u0163ilor specifice epocii \u015f. a.<\/p>\n
Traduc\u0103torului (acela\u015fi Gheorghi\u0163\u0103 Ciocioi, la fel \u015fi prefa\u0163atorul Thierry Gillyboeuf, care semneaz\u0103 cu italice (!?), cei care, tot \u00een 2010, s-au ocupat \u015fi de romanul „Omul care c\u0103l\u0103torea singur”, ap\u0103rut la aceea\u015fi editur\u0103) nu-i repro\u015f\u0103m \u00een mod deosebit folosirea gre\u015fit\u0103 a unor forme verbale (ex. „\u2026caii \u00eencepur\u0103 s\u0103 urce treptele pentru a b\u0103tea (sic!) \u00een u\u015f\u0103”, v. p. 67) sau nerespectarea normelor stabilite de Academia Rom\u00e2n\u0103 (V. c\u00eend se scrie niciun \u015fi c\u00eend nici un \u015f. a.), c\u00eet, mai ales, faptul c\u0103 nu s-a preocupat de claritatea unor fraze \u015fi nici nu a evitat unele repeti\u0163ii sup\u0103r\u0103toare la \u00eenceputurile acestor construc\u0163ii sintactice, pe aceea\u015fi pagin\u0103 \u015fi chiar \u00een alineate apropiate.<\/p>\n
Dar cititorul, care a v\u0103zut, \u00een ultimii ani, c\u0103r\u0163i cu \u015fi mai multe gre\u015feli, va trece cu vederea aceste mici „sc\u0103p\u0103ri” \u015fi se va bucura de lectura unei c\u0103r\u0163i pe care a meritat s\u0103 o treac\u0103 \u00een palmaresul s\u0103u cu literatur\u0103 valoroas\u0103.<\/p>\n
Constantin TOM\u015eA<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Cartea lui Constantin Virgil Gheorghiu, intitulat\u0103 „Casa de la Petrodava” (Editura „Sofia”, Bucure\u015fti, 2010, traducere din limba francez\u0103 de Gheorghi\u0163\u0103 Ciocioi), ultimul roman scris \u00een limba rom\u00e2n\u0103, \u00eenainte de hirotonisirea sa ca preot al Bisericii Ortodoxe Rom\u00e2ne din Paris (1963),…<\/p>\n