Pictorul Ciprian Istrate, o figură binecunoscută în mediul cultural al meleagurilor noastre, pare că sfidează trecerea timpului cu amprentă tinerească a chipului său, dar şi cu prospeţimea lucrărilor. Te surprinde mereu printr-o putere intelectuală intimidantă, prin originalitatea replicilor, prin acurateţea şi subtilitatea tablourilor, prin translaţia de la un stil la altul. În lumea ideilor sale artistice nu se fereşte să devieze de la ceea ce publicul ar aştepta de la el, dând frâu liber unei originalităţi care ne încântă ori de câte ori i-am admirat operele pe simeze.
– Cum arată un bilanţ al anului trecut? Ce ai reuşit şi ce nu ai reuşit să faci din ceea ce ţi-ai propus?
– Dacă ISTOPIA a marcat desprinderea mea, în mare măsură, de arta religioasă, ATOPIA a maturizat ideea de a fi liber în tine însuţi. De aici s-a născut curajul de a aborda fiecare lucrare, cu detaşare faţă de conceptele tradiţionale.
Încă din ianuarie am început documentarea pentru următoarea expoziţie, ce avea să aducă noi provocări, căutări şi trăiri.
Dacă pentru marea majoritate a oamenilor, această perioadă pandemică a însemnat o amorţire, pentru mine a adăugat şi sedimentat noi noţiuni de cunoaştere, dându-mi timp de a sta cu mine, pentru a experimenta tehnici şi a studia noi tendinţe.
Dacă e să mă refer la sfera anului trecut, pot spune că am realizat şapte lucrări, fiind parte din rezultatul acumulărilor din această perioadă.
– Ai lucrat mult în atmosfera plină de duh a bisericilor. Ce simte un pictor care zămisleşte o icoană?
– Pentru orice pictor iconograf există o rugăciune începătoare şi o trăire specială, în post, acestea ducând spre o comuniune cu Sfântul ce va să apară pe icoană. Atunci când lucrează, acest ritual, îi anihilează ego-ul, devenind un canal prin care curge Duhul Sfânt, astfel icoana devenind lucrare anonimă.
– Care consideri că sunt darurile cele mai de preţ pe care ţi le-a oferit Dumnezeu?
– Cu toţii avem acces la aceleaşi daruri, diferenţa făcând-o alegerile generate de educaţie şi atenţie. Şlefuind astfel darul, devenim cunoaştere.
– Sacru şi profan, două teme majore în creaţia ta! Şi totuşi, în ultimii ani te-ai reinventat şi te-ai conectat mai mult la vibraţia laicului. E un accident?
– Mereu au fost divergenţe şi contradicţii pe tema „Sacru vs Profan”, dar cred că totul este sacru, atunci când în tine se descoperă comuniunea cu divinitatea şi o vezi peste tot. Nu a fost un accident, e doar căutare!
– Există teme majore şi teme minore în pictură? Până la urmă, ce asigură perenitatea unei lucrări?
– În mediul artistic de acest fel nu există limite. Temele fiind ample şi variate, oferă libertatea creatorului de a se exprima şi de a da greutate fiecărui detaliu. Concluzionez că doar privitorul dă sens perenităţii tabloului.
– Dacă ar fi să facem o asociere, ce culoare ai acorda sufletului tău?
– Autolimitarea ne face să credem că suntem unici. Că avem o singură culoare, dar căutările m-au ghidat să înţeleg că sufletul e comun. E ca aerul dintr-o mare clădire, în care toate camerele au uşile deschise, doar interioarele au nuanţe diferite.
– Pictura este o modalitate de a scoate la suprafaţă roadele introspecţiei? Te explici, sau e mult mai mult?
– Apreciez faptul că în întrebare găsim însăşi răspunsul. Cheia. Dau frâu liber imaginaţiei, fără a avea schiţe în prealabil, în acest fel adaug element cu element, pornind de la o idee, până exprim întregul. La început chiar îmi explicam tablourile, venind în ajutorul privitorului, dar acum le dau puterea interpretării pentru a avea libertatea de a genera noi viziuni asupra aceleaşi lucrări.
– În ultimii ani, numele tău este asociat cu Galeria Era. Te rog să ne povesteşti despre această întâmplare artistică.
– Galeria Era a fost creată cu scopul de a fi o rampă de lansare dedicată tinerilor artişti şi nu numai. A îmbrăţişat mai mult valori cultural-artistice din ramuri diferite precum: poezia, muzica, teatrul şi pictura. Lunar, publicul putea participa la seratele din cadrul galeriei. Scopul principal a fost ancorarea în mediul cultural a oamenilor intelectuali, pentru a transmite viitoarelor generaţii cumulul comorilor eterne.
– Ultimul tău proiect din anul 2020 este legat de Germania, mai precis de Berlin. Despre ce este vorba? Ce alte colaborări externe se mai prefigurează pe viitor?
– La finele anului trecut, am primit invitaţia Institutului Cultural Român din Berlin prin EU National Institutes for Culture, pentru a participa cu un proiect de prezentare a lucrărilor mele în tehnica „AFRESCO”, ca mod de exprimare în arta religioasă. Din cele 24 de proiecte, acesta a primit cele mai multe aprecieri, fapt care m-a determinat să cred că am reprezentat România cu succes.
La cererea Institutului, punem bazele unei expoziţii personale în viitorul apropiat. Tot anul acesta se concretizează rezultatul studiului care şi-a conturat bazele anul anterior. Va fi un turneu expoziţional în mai multe ţări, despre care vom povesti în interviurile următoare.
A consemnat Gianina BURUIANĂ