Chemarea sângelui

Probabil că în viaţa fiecăruia vine o vreme când simte nevoia de a-şi defini identitatea în spaţiu şi timp. Trebuie să ştii de unde vii pentru a şti încotro te îndrepţi, pentru a te împăca cu tine însuţi şi apoi cu alţii. Pentru mine acest demers a fost cu atât mai important cu cât mă simt deopotrivă săsoaică şi româncă.
Astfel se explică de ce acum câţiva ani când am citit întâmplător o ipoteză susţinută de Constantin Matasă (Preot, arheolog, fondatorul Muzeului de Istorie din Piatra Neamţ. Notă. Em. B,) despre prezenţa nemţilor la Roznov (oraş în jud. Neamţ, Em.B), toponimul derivând din Rosenhof n-am putut rămâne indiferentă. Informaţia care la început mi s-a părut că ţine de domeniul fantasticului s-a transformat în timp într-o obsesie, un soi de chemare a străbunilor ce nu mă lăsa să dorm nopţile.
Aşa şi-a început profesoara Elena Oboroceanu expunerea la lansarea cărţii (eseu) În căutarea saşilor pierduţi în Moldova, care avut loc înaintea începerii acestei veri la Biblioteca Judeţeană Gh. Th. Kirileanu.
De ce titlul „Chemarea sângelui”? Este lesne de înţeles. Autoarea este săsoaică din Prejmer, ajunsă prin căsătorie pe plaiuri moldave.
Un citat din Nicolae Iorga: Îmi iubesc neamul pentru că e al meu – şi atâta tot. Dar pentru a scrie istorie n-am nevoie de iubire, nici de ură; îmi trebuie numai izvoare şi minte sănătoasă în atâta măsură, câtă e de nevoie pentru a le lumina.” stă ca Motto la Argumentul invocat pentru scrierea cărţii. Iată primele rânduri din el: De câţiva ani mă macină un gând. Întrezăresc în pagini uitate de timp o realitate pe care încerc s-o recompun din cioburi de istorie. Şi înfruntând greutăţi aproape de netrecut, fără a fi de profesie istoric ci dascăl în ale desenului, deci trăind în lumea artelor, dascălul Elena Oboroceanu reuşeşte să adune ciob cu ciob, de istorie desigur, şi să realizeze un întreg, o carte despre saşii din Moldova din a căror existenţă seculară, începută în zorii mileniului doi au rămas doar urme. Cu migală, cu răbdare, cu efort, autoarea amintea că a citit peste douăzeci de mii de pagini, proiectul devenit fapt, a devenit carte, document din care să se adape nu numai cei din seminţia germană ci oricine doreşte să cunoască pagini de istorie şterse de colbul timpului fără ură şi părtinire. În continuare voi proceda în intervenţia mea, oarecum didactic, cartea în atenţie oferind nu numai o lectură plăcută, interesantă, poate şi insolită, ci şi documente de ştiut şi reţinut
Opul, format academic, 9×6,5 inch, nu este voluminos, are doar, per total, 144 de pagini. Un alt autor poate ar fi scris mai multe sau mai puţine. În căutarea saşilor pierduţi în Moldova, pentru scopul urmărit de autoare, este suficient sieşi. Cuprinde o prefaţă bine ticluită şi temeinic argumentată a profesorului Luchian Strochi, coleg cu autoarea în modelarea spiritelor tinere, un argument, de asemenea, bine gândit şi edificator privind scopul urmărit, nouă capitole şi o postfaţă.
Pornind de la o sintagmă folosită de Miron Costin în Poema polonă, (opere p.222), primul capitol este intitulat: Despre saşi „podoaba popoarelor din Ungaria”, se face o prezentare a saşilor în general, prezentându-ne şi câteva personalităţi de seamă din rândurile lor: Johannes Honterus, Samuel von Brukenthal, Ştefan Ludwig Roth şi Herman Oberth. Urmează un amplu capitol despre cavalerii teutoni, cine au fost, cum au ajuns în Transilvania şi ce au făcut. Un capitol care ar putea da naştere unor dispute contradictorii este Începuturile colonizării în Moldova. Sunt păreri şi argumente despre etimologia cuvântului Moldova, despre toponimul Neamţ şi al altor localităţi. Autoarea îşi continuă ideile cu saşii din oraşele Moldovei, (capitolul IV), cu meseriile pe care le practicau (capitolul V). Viaţa spirituală a saşilor (învăţământ, religie, artă) este redată pe larg atât ca practicare de colonişti ci şi ca influenţă aspra culturii băştinaşilor, în special în arhitectură şi artă.
Afirmaţiile textului sunt susţinute de o bogată iconografie – pietre funerare, situri arheologie, construcţii bisericeşti, majoritatea în fotografii color, ceea ce întregeşte valoarea grafică a volumului. În ultimul capitol sunt enumerate cronologic şi selectiv documentele care atestă prezenţa saşilor în Moldova.
În căutarea saşilor pierduţi în Moldova este un eseu realizat cu rigoare ştiinţifică. Demonstraţia este susţinută cu citate din operele unor istorici de seamă ai ţării, sunt prezentate păreri pro şi contra, există o bogată bibliografie. Dacă ar fi fost profesoară de istorie, ca lucrare ştiinţifică pentru gradul didactic I ar fi primit, fără dubii, notă maximă.

Emil BUCUREŞTEANU