„Cred că este important să aducem ceva nou, frumos, util în lume”
Arta Iulianei Muşetescu conferă un nimb de nobleţe. Actriţă prin instinct şi dăruire totală, ea face parte dintr-o generaţie talentată a Liceului de Arte „Victor Brauner”. „De fiecare dată când mă întorc la Piatra-Neamţ, mă încarc cu energie şi parcă mă reconectez cu copilul meu interior, autentic, încrezător, iubitor. Judeţul Neamţ este plin de oameni talentaţi, frumoşi, spirituali”, spune Iuliana Muşetescu. Consideră că drumul potrivit apare când eşti pregătit. Nu când crezi tu că eşti pregătit, pentru că te poţi înşela, ci atunci când Dumnezeu crede că eşti.
– Iuliana Muşetescu, ce vă face cu adevărat fericită?
– Frumoasă întrebare. Obişnuiesc să dau crezare primului gând. Atunci când am auzit întrebarea dumneavoastră, primul cuvânt care mi-a venit in minte a fost: OAMENII. Da. Asta mă face fericită. Să întâlnesc oameni frumoşi. Să descopăr comori în ceilalţi. Am învăţat în timp să mă uit la semenii mei şi să mă întreb fără să judec: „Oare cum arată sufletul lui?” Am învăţat să fiu atentă la gesturi, la vocea persoanei, la felul cum rosteşte sau cântă, la cum priveşte şi să simt cum arată sufletul omului respectiv. Am început să fac asta în timpul primei facultăţi, cea de teatru, din cadrul Universităţii „George Enescu” din Iaşi, atunci când aveam de studiat un personaj. Îmi plăcea să caut şi să descopăr Sufletul dincolo de aparenţe, dincolo de ceea ce spune sau vor să lase să se vadă ceilalţi. Esenţa. Gândul ascuns… Fiecare personaj ascunde în el o piatră preţioasă care are nevoie să fie şlefuită, apoi descoperită şi, de ce nu, validată. Aşa e şi cu oamenii din viaţa reală. Foarte mulţi dintre noi, în relaţiile cu ceilalţi, aducem măştile, nu fiinţa noastră autentică. Şi, astfel, relaţiile capătă un aer superficial. Ajungem să nu mai comunicăm autentic din cauza acestor măşti. Dar, pe parcursul vieţii, noi putem cunoaşte aceste măşti şi să le transformăm în trepte către autocunoaştere.
– Ce a însemnat Liceul de Arte „Victor Brauner” în devenirea dumneavoastră ulterioară?
– Când aveam şapte ani, părinţii mei s-au gândit să mă înscrie la Şcoala de Muzică din Piatra-Neamţ, la secţia pian. Am început să studiez sub îndrumarea prof. Dorina Rusu-Crişan, apoi i-am întâlnit pe minunaţii profesori Theodor şi Ana Macarie. Ei mi-au schimbat viaţa. Mi-au fost profesori, părinţi, duhovnici, prieteni… În clasa a IX-a, aş fi putut alege orice liceu din Piatra-Neamţ. Eram o elevă foarte bună, foarte bine pregătită. Am ales Liceul de Arte, unde am intrat prima. Pentru mine, Liceul de Arte a însemnat casa mea. Era locul unde stăteam cel mai mult. Nu mergeam doar la cursurile clasei mele, ci şi la alte cursuri la care eram primită de domnii profesori. Atmosfera era una de familie. Nu îmi amintesc să fi existat răutăţi între noi. Profesorii erau foarte apropiaţi de noi. Investeau timp, energie şi cunoaştere, ca să fim foarte buni pe unde vom ajunge. Am avut şansa să o am profesoară pe doamna Ada Beatrice Chicu, cu care am făcut pian şi canto, mi-o amintesc cu drag şi pe doamna Şum, care m-a încurajat să devin actriţă. Un moment important este legat tot de domnul profesor Macarie, care m-a pus să-i promit că voi continua studiul muzicii, chiar dacă voi intra la Teatru. Şi aşa a fost.
– Sunteţi actriţă cu competenţă în ART-TERAPIE, coordonator de proiecte culturale, doctor în Teatru şi Artele Spectacolului, manager artistic al Companiei de Artă Socială şi Educaţie Alternativă MINA, realizator de emisiuni radio şi TV. Cum trebuie să începem călătoria către ceea ce ne dorim?
– Cred că nu există o reţetă. Pentru fiecare om e altfel. Chiar dacă toţi suntem copiii lui Dumnezeu, nu suntem doi oameni la fel. Pe mine, provocările vieţii m-au dus pe acest drum. La Bucureşti am avut şansa să lucrez cu regizorul Oswald Gayer, care m-a iniţiat în tainele artei aşa cum eu o simţisem deja, dar nu reuşisem să o fac în teatrele în care fusesem. Am avut şansa să fiu lăsată liberă să îmi manifest creativitatea. Să greşesc. Dar să am curaj. Să propun lucruri, să fiu spontană. Un regizor bun nu transformă un actor într-o maimuţă care să facă ce îi spune el. Un regizor bun îţi creează atmosfera şi tu, ca actor, înţelegi ce ai de făcut. Această abordare mi-a fost confirmată şi de validarea primită din partea doamnei Cătălina Buzoianu, în cadrul unui workshop August Strindberg. Doamna Cătălina nu îţi arăta ce să faci. Stăteai lângă ea şi înţelegeai. Şi te făcea să te simţi cel mai liber şi mai talentat actor din lume. Acest stil îl avea şi Oswald Gayer. Asta m-a ajutat foarte mult să încep să îmi fac propriile mele proiecte. Am găsit oameni cu care rezonam şi am început să construim împreună spectacole. Ne axam în special pe Călătorii printre sunete şi cuvinte, căutând liantul dintre muzică şi poezie, într-un concept unitar, ca în cadrul unei piese de teatru. Călătoria presupune un drum. Cred că drumul apare când eşti pregătit. Nu când crezi tu că eşti pregătit, pentru că te poţi înşela, ci atunci când Dumnezeu crede că eşti. Fără rugăciune şi ajutor divin, eu nu aş fi putut realiza nimic din tot ce am făcut până acum. Ca o concluzie, cred că această călătorie începe în momentul când ai curaj să spui „Facă-se voia Ta!”
– Cum putem să ne urmăm curiozitatea, cunoaşterea, dorinţa de a ne lărgi întrebările despre lume şi despre sine?
– Eu am pornit de la nişte întrebări pe care mi le-am pus încă de când eram copil. Îmi amintesc cum mergeam spre Şcoala de Muzică din Piatra-Neamţ, era toamnă, ploua, dar era foarte frumos şi mirosea a pădure şi a munte. Şi-mi treceau prin cap tot felul de întrebări pe care nu le exprimam niciodată. După mulţi ani, am întâlnit oameni, profesori, cărţi, întâmplări, cursuri, călătorii … care mi-au adus răspunsuri la acele întrebări. Pentru că am vrut să cunosc mai bine oamenii, şi pe mine însămi, m-am înscris la doctorat, apoi la Facultatea de psihologie, La masteratul de Art-Terapie de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, am făcut foarte multe cursuri, workshopuri, am întâlnit oameni minunaţi de la care am învăţat foarte mult. Paulo Coehlo spunea că, atunci când îţi doreşti ceva, tot universul conspiră. Cred că asta poate fi o cheie. Această căutare sinceră, dincolo de interesul personal.
– Care-i misiunea care dă sens existenţei dumneavoastră?
– Misiunea noastră, a creştinilor, este mântuirea. În acelaşi timp, noi nu ne putem mântui unii fără ceilalţi. E o iluzie. Multă vreme, m-a intrigat o frază auzită la biserică: „cel care va căuta să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde”… Nu înţelegeam ce înseamnă asta. Acum cred că e legat de ceea ce spuneam mai devreme: ne putem mântui doar împreună. Dacă ceea ce fac în această lume se naşte din egoismul personal şi rămâne blocat acolo, el devine nevaloros. Este important ca împreună să construim la frumuseţea acestei lumi. Şi atunci, la finalul acestei vieţi, cred că va conta străduinţa noastră şi felul cum am construit acest lucru ÎMPREUNĂ, pus în slujba Binelui, a Iubirii.
– Creatorul este expus la compromisuri?
– Petre Ţuţea spunea: „Creatura nu poate fi CREATOR”. Noi, ca fiinţe umane înzestrate cu creativitate, facem uneori compromisuri. Dar cred că asta este o etapă de început. După ce afli cine eşti şi că tot ce e în jur sunt părţi din noi, suntem microcosmos în macrocosmos, compromisurile nu mai au loc de manifestare, pentru că spaţiul este umplut cu intenţii clare, care se nasc şi curg în mod firesc. Există încercări, dar ele sunt trepte, praguri, în evoluţia noastră ca oameni.
– Într-o lume neatentă la cultură, cum putem să ne însoţim sau să avem în preajmă persoane care au aceleaşi motivaţii, care ne sprijină idealurile sau care pot chiar să ni le împărtăşească?
– Cred că este important să fim deschişi, sinceri, şi să ne rugăm ca Dumnezeu să ne scoată în cale oamenii potriviţi. Chiar dacă uneori putem fi dezamăgiţi de anumite persoane, ele nu sunt decât „Profesori” care ne arată ce părţi din fiinţa noastră mai au nevoie să fie modelate. Din experienţă, pot să spun că, de multe ori, condiţiile aparent neprielnice artei pot fi un ajutor în activarea voinţei şi a creativităţii. Artiştii din sectorul independent ştiu foarte bine asta. Am avut şansa să învăţ ce înseamnă un spectacol care începe cu o idee şi se transformă într-un proces artistic, într-o călătorie în care înveţi cum să faci un decor, costumele, scenariul, muzica, înveţi să cauţi spaţii şi, atunci când ajungi la capătul puterilor şi simţi că nu mai poţi, încep să apară miracolele.
– Se spune că oraşul natal este cel în care se odihnesc gândurile. Ce simţiţi când vă întoarceţi la Piatra-Neamţ?
– Mă simt privilegiată că m-am născut şi am crescut la Piatra-Neamţ. Aici sunt rădăcinile mele. De fiecare dată când mă întorc aici, mă încarc cu energie şi parcă mă reconectez cu copilul meu interior, autentic, încrezător, iubitor. Judeţul Neamţ este plin de oameni talentaţi, frumoşi, spirituali. Copiii ar merita sprijiniţi mai mult pentru a putea să aducă în lume talentul cu care s-au născut. Ar fi minunat dacă am reuşi să dăruim celorlalţi ceea ce noi înşine am vrea să primim şi să ne amintim: toţi suntem copiii lui Dumnezeu şi avem misiunea de a face din pământul unde ne-am născut o Grădină a Raiului.
A consemnat Violeta MOŞU; Foto: Arhiva personală a Iulianei Muşetescu