Cu toate că profesorul doctor Constantin Grasu, nume cunoscut în lumea ştiinţifică universitară a specialiştilor în geografie-geologie, îşi avertizează potenţialii cititori, prin intermediul unui şapou postat pe coperta IV a noii sale cărţii („Rememorări tardive”, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, 2014), cum că aceste pagini „nu sunt nici pe departe rodul unor virtuţi de narator”, în cele ce urmează, vom încerca să-l contrazicem, afirmând în oarece cunoştinţă de cauză, că textele ce alcătuiesc acest volum au o vădită „atingere” cu literatura.
Deşi conţinutul cărţii este eterogen, dacă avem în vedere cuprinsul, două părţi aparent fără o temă comună: I. – „Oameni, fapte, locuri”, în care sunt prezentate personalităţi ale vieţii ştiinţifice şi diverse instituţiile în care şi-au desfăşurat activitatea, şi II. – „Impresii de călătorie”, un fel de jurnal, după lectură, cititorul va constata că titlul cărţii se justifică.
Prima parte a cărţii este un puzzle prin care se realizează, în final, o imagine convingătoare a unei părţi din viaţa ştiinţifică românească – aceea referitoare la geologie – prin prezentarea în diferite ipostaze şi în diferite momente ale vieţii, o galerie a celor mai importante personalităţi din domeniu, de la colegi din studenţie, la colegi de serviciu de la Staţiunea „Stejarul”, Neamţ, până la înalte somităţi – membri ai „Catedralei Ştiinţei Româneşti”, cum numeşte Constantin Grasu, Academia Română.
Astfel, sunt prezentate şi omagiate personalităţi precum: Atanasiu, Grigore Cobălcescu, „savantul şi cărturarul I. Simionescu”, academicianul Mircea Savul, „întemeietorii şi slujitorii şcolii geologice ieşene”, savantul entomolog Aristide Caradja, academicianul Neculai Marcovici, Radu Dimitrescu, Mircea Săndulescu, prof. dr. doc. Ion Gugiuman, prof. Constantin Martiniuc, profesorul Vasile Ionescu, „Conu’ Vasile”, cum îl numeau apropiaţii, profesorul Liviu Ionesi, prof. dr. Ilie Turculeţ, prof. dr. Ion Mârza, Grigore Alexandrescu, dr. Mihai Ciobanu, întemeietor şi director al Muzeului de Ştiinţe Naturale din Piatra-Neamţ, ş. a.
Mai are în vedere şi alte personalităţi din „Tarcăul natal”: preotul Gheorghe Verşescu (autorul „Monografiei Comunei Tarcău”, carte ce a atras atenţia „celor mai de seamă personalităţi ale vremii şi chiar a Academiei Române”), Mihai Anania (unul din primii şefi de Ocol din Tarcău, „care, pe la 1900, a scris cea mai bună lucrare despre plutărit pe Bistriţa”), Constantin Turcu („care a dat o descriere documentară şi detaliată a fabricilor de praf de puşcă” de la Tarcău), Dimitrie Hogea („care a relatat cu amănunte odiseea deschiderii primei şosele Piatra-Neamţ – Vatra Dornei”), precum şi pe artiştii plastici Elisabeta Benedek, Dumitru Bezem ş. a.
Acestora le sunt alăturate nume de mare prestigiu din domeniul literaturii (Octavian Paler, Nicolae Labiş, Mihail Sadoveanu, Eugen Simion ş. a.), spre surprinderea cititorului; toţi cei prezentaţi fiind selectaţi de Constantin Grasu pe baza unui singur principiu: contribuţia lor la „cunoaşterea străbunului pământ românesc”.
După propria mărturisire, această carte are la bază multă judecată: „Am îndrăznit, nu de puţine ori, să ne încercăm condeiul, rememorând unele fapte de viaţă legate de foştii noştri dascăli, colegi, colaboratori sau simpli amici pe care destinul ni i-a adus, de-a lungul anilor, în cale”. Prin aceste portrete, autorul oferă tinerilor modele demne de urmat, dacă vor avea şansa întâlnirii cu această carte.
Cu un farmec aparte şi demne de reţinut sunt inserţiile ce alcătuiesc o bogată paletă de „ziceri”, de la anticii greci şi romani (Euripide, Cirus ş.a.), la renascentişti şi contemporani – o zestre livrescă de invidiat a autorului, cel care, pe cei care l-au cunoscut de-a lungul anilor, i-a uimit.
Demne de menţionat sunt şi cele patru texte ce alcătuiesc partea a doua a cărţii – „Impresii de călătorie”– rod al unor excursii ale autorului pe diverse meridiane ale lumii, şi, desigur, bogatul „album de călătorie” alcătuit din peste cincizeci de imagini fotocolor, realizate de autor şi de fiul acestuia, Cătălin Grasu.
Cele trei cărţi ale sale („Vacanţe ratate”, 2005; „Vacanţe recuperate”, 2007; „Rememorări tardive”, 2014), deşi nu ocolesc menţiunile ştiinţifice, specifice breslei din care face parte autorul, aparţin mai mult beletristicii, în mod deosebit, memorialisticii, scrise pe baza propriului crez, exprimat, cu oarece „reticenţă”, şi în această a treia carte: „Pentru un asemenea demers, credem noi, este nevoie de talent, iar ca imbold, de un anume romantism, o oarecare nostalgie şi sensibilitate pentru ceea ce a devenit trecut şi, pe lângă conştiinţa responsabilităţii, şi de o detaşare în judecarea evenimentelor trăite, în judecarea semenilor, dar şi a propriei sorţi.”
Fără a ştirbi cu nimic din valoarea cărţii, aşa cum am făcut şi cu celelalte cărţi ale lui Constantin Grasu, şi cum obişnuim în recenziile noastre, pentru autor, dar, mai ales, pentru cititorii acestor rânduri, din dorinţa de a contribui la folosirea cât mai corectă a limbii române, în spiritul celor mai recente norme („Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române” ed. II, Univers Enciclopedic, 2014), menţionăm câteva nereguli strecurate şi acum: scrierea pronumelor de politeţe („Domniei Sale” şi nu „domnia sa” sau „Domniei sale”), a substantivelor proprii compuse („Valea Bistriţei”, nu „valea Bistriţei”; „Ţinutul Neamţ”, nu „ţinutul Neamţului”), scrierea numelor de instituţii (toate cuvintele componente cu majusculă: de ex., Staţiunea de Cercetări Biologice, Geologice şi Geografice „Stejarul”), nu şi de compartimente („Catedra de geografie” şi nu „Catedra de Geografie”; „Laboratorul de acvacultură”, nu „de Acvacultură”), scrierea numelor de persoane aşa cum se scriau în vremea lor (Ion Ionescu dela Brad, nu de la Brad), evitarea pleonasmului (de felul „urmând până la urmă”), evitarea unor construcţii de felul „aveam să venim” ş. a.
Constantin TOMŞA