Să trăim prezentul şi să nu amânăm bucuria de a trăi pentru că, „tot amânând pe mai târziu, viaţa trece” (Seneca)
Acum doi ani, pe 5 octombrie 2022 am fost invitată de preşedintele de atunci al S.L.L.I.C.S. Neamţ, Gabriel Ploscă, să am o intervenţie în cadrul Zilei Educaţiei ca proaspătă pensionară şi, din cele prezentate, mai ales din cele trăite atunci, mi-au rămas reverberante cuvintele „tristeţea unui pensionar nu este dată de faptul că începe să uite ci că începe a fi uitat!”
Da! Aceasta este tristeţea şi durerea ce ne macină după o viaţă nu doar activă ci una contra cronometru, pe parcursul căreia am căutat să fim la Startul zilei, chiar dacă picioarele nu mai erau la fel de agere.
Acceptăm cu drag acea revigorare şi un fel de reînviere, când suntem chemaţi la anume manifestări, când cineva sau ceva are nevoie de noi dar, astfel de chemări sunt sporadice şi nu dau suficientul combustibil unui suflet tot mai plin de neliniştea viitorului său şi măcinat de dorul tinereţii sale. Şi cât de multe ar avea de spus celor tineri şi activi şi cât timp liber şi câtă răbdare… dar… ne bucurăm că am mai prins o zi de viaţă în care ne putem mişca, vedea şi simţi, ne mai amăgim cu vise…
Ştiu că bucuria de a trăi este o expresie care poate avea mai multe sensuri, în funcţie de context şi de perspectiva fiecăruia cu referire la starea de fericire, mulţumire şi recunoştinţă pe care o simte cineva pentru viaţa pe care o are, pentru oamenii şi lucrurile care îl înconjoară, pentru oportunităţile şi provocările pe care le întâlneşte, dar mai ştiu că bucuria de-a trăi trebuie trăită şi nu visată!
Mi-a venit dorinţa scrierii acestui articol din experienţa trăită aici, în Franţa, oraşul de adopţie-Vannes, unde fiecare senior, fie el şi străin (ca mine), este contaminat cu bucuria de a trăi, acel „joie de vivre” oferit la tot pasul: fie pornind de la „De unde sunteţi? Cum vă simţiţi?” pe care ţi le adresează vecinul din autobuz, tren, market etc. fie de la vecinii locatari, de la personalul medical (cu completarea că, la plecarea din cabinet îţi spun „dacă aveţi nevoie de informaţii suplimentare, de un suport moral, nu ezitaţi să ne solicitaţi, noi suntem aici pentru dvs!”) şi nu în ultimul timp, cei ce m-au inspirat profund, „colegii” din C.L.E.A.S. şi profesorii noştri, pensionari ce fac muncă benevolă şi care, doresc deschis şi sincer să-ţi fie de ajutor, să te integreze într-o atmosferă convivială, marcată de bucuria de a trăi!
C.L.E.A.S. Vannes, ca peste tot în Franţa, este un Centru de limbă, Educaţie şi Activităţi Sociale susţinute financiar şi administrativ de prefecturile locale şi unde, în mod gratuit, oameni de toate vârstele, din toate continentele lumii, se întâlnesc într-un loc plin de căldură şi respect şi în care, profesori francezi sau de alte naţionalităţi, dar care au parcurs cursurile de limbă franceză şi le-au absolvit (B2 de ex.) vin de plăcere, gratis, să-i înveţe pe cei înscrişi, multe lucruri legate de limba, cultura şi arta acestor locuri, prezentate în asociere cu cele din ţările natale ale celor înscrişi. La grupa la care sunt eu, am colegi (medici, profesori, absolvenţi de liceu sau anume alte studii, pensionari etc.) din: Italia, Finlanda, Ucraina, Rusia, Egipt, Maroc, Guatemala, Mali, China, Vietnam, Columbia, Algeria.
Cu mândrie şi cu mare bucurie am prezentat, în limba franceză, un material letric şi P.P.T. cu titlul „Comparaison entre Roumanie et France concernent la mentalité, gastronomie et climat” prilej cu care, după introducerea „cu siguranţă că fiecare din cei prezenţi, poartă mereu în suflet chipul drag al ţării sale” am trecut la prezentarea munţilor, câmpiilor, fluviului Dunărea cu celebra Delta du Danube şi a Mării Negre,a judeţului Neamţ susţinute de imagini şi de o descriere cât mai explicită, continuând cu prezentarea gastronomiei româneşti, începută cu „mâncarea este foarte gustoasă, după cum au afirmat mulţi turişti care au degustat-o” şi-am prezentat sarmalele, micii, mămăliga, ciorba, papanaşii… de i-am făcut pe majoritatea să-şi dorească să deguste din ele şi, ca urmare a provocării, le-am dus cozonac de Crăciun.
La terminarea prezentării am simţit emoţia şi aprecierea citită în ochii lor, ai profesorului Patrick Bescond şi în aprecierile verbale „Mais c’est une très belle pays! C’est magnifique! Je vais la visiter!”.
Aici, am văzut cum poate fi prelungită viaţa de după pensionare, cum pot fi făcuţi fericiţi şi cum se consumă bucuria de-a trăi, alături de alţii, simţind că tinereţea şi bătrâneţea pot fi nişte numere, dar pot fi trăite cu o la fel de mare bucurie. Prin acest centru C.L.E.A.S. se fac, în mod gratuit, ore de limbă franceză pe diferitele niveluri de înţelegere testate la înscriere, vizionări de filme, vizite la „Maison de retraité” (cămin pentru vârstnici), excursii, cafenele lingvistice etc., întâlniri conviviale pe teme preferate: muzică, literatură, natură etc.
C.L.E.A.S. împreună cu L’Université de tout age din Vannes, devin locul unde se intersectează generaţii, culturi, destine şi sunt un exemplu despre cum se poate asigura, în mod constant, o valorizare a seniorilor, o permanentizare a bucuriei de-a trăi şi o recunoaştere a nevoii de-a-i face pe toţi să se simtă utili, doriţi, necesari şi să le menţină vie dorinţa de interacţiune, de-a învăţa sau a face lucruri noi.
Şi Franţa constată că s-a scăpat ceva în formarea tinerilor, că ceva a derapat şi a apărut hărţuiala/violenţa în şcoli, extinsă cumva în mediul extern, că a început să scadă apetitul celor tineri pentru o viaţă sănătoasă nu doar bio-fiziologic ci şi civic: unii tineri nu mai ştiu să manifeste respect faţă de ordine, faţă de cei din jurul lor, faţă de istoria ţării şi, ca efect al slabei asumări de responsabilităţi apar tot mai multe familii monoparentale…DAR! Se intervine în forţă!
Noile prevederi legislative, aduc măsuri concrete şi destul de surprinzătoare pentru unii. Prin ceea ce este lansat de Preşedintele E. Macron cu susţinerea Guvernului şi Parlamentului sub genericul „Une révolution de SAVOIR” ce vizează toate segmentele de vârstă şi profesionale, se acţionează în forţă şi conjugat, pentru a veni cu măsuri legislative concrete menite să soluţioneze, în timp, negativele aspecte identificate.
Pentru învăţământ:
– se reintroduce uniforma şcolară (în anul 2024 pentru 100 de şcoli) ca nevoie a eliminării diferenţelor financiare dintre elevi, reflectate în ţinute de firmă sau nu şi de aici o sursă de hărţuire. Procurarea lor cade în sarcina comunităţilor locale şi a statului;
– va fi obligatorie cunoaşterea Imnului de stat „La Marseillaise”;
– se propune dublarea numărului de ore de Educaţie civică începând cu clasa a V-a (în Franţa clasele se enumeră descrescător);
– limitarea accesului la şi cu telefoanele mobile şi pe anumite reţele de socializare pentru ca elevii să stea de vorbă unii cu alţii, să interacţioneze real, să aibă dezbateri pe teme serioase, să fie preocupaţi de propriul progres.
Mai mult, în politica externă am ascultat poziţia Preşedintelui E. Macron privind neliniştea şi nevoia de susţinere a ţărilor ce sunt afectate de războiul din Ucraina şi care trebuie să fie vigilente în viitor, nominalizând aici: ţările baltice, Polonia, Moldova şi România, pentru care Franţa oferă sprijin militar!
Departe de ţară, citind zilnic, online, presa din România, realităţile din ţară suprapuse peste grija celor de aici, mă întristează amarnic, pentru că la noi nu doar că nu „se ia temperatura” colectivelor de tineri şi de seniori, nu se propun măsuri viabile şi nu electorale, nu se zbat, cei aleşi şi prea bine plătiţi (în Franţa nu există pensii speciale!),dar nici nu există propuneri concrete asupra viitorului ţării şi a cetăţenilor săi, în contextul unor ameninţări pe care alţii, străinii, le văd!
Totul pleacă de la educaţie, totul se învaţă, chiar şi bucuria de a trăi frumos, bine şi armonios, pentru toţi sau măcar pentru cât mai mulţi şi nu doar pentru unii „speciali”!
Profesor, Niculina NIŢĂ
Vannes, Franţa