Un profesor dăruit – GRIGORE CIUCĂ

La dascălii mei mă gândesc întotdeauna cu recunoştinţă. Adesea mă încearcă un ciudat sentiment al vinovăţiei că nu le-am împlinit aşteptările. Există educatori, dascăli, care intră în sufletul elevilor şi rămân acolo pentru toată viaţa. Aşa era şi Grigore Ciucă, profesorul meu de limba şi literatura română de la Liceul de Chimie. Un om de o sensibilitate deosebită, de o intensă vitalitate spirituală, dăruit, cu o privire pătrunzătoare, trăsături conturate ferm, bine legat, cu multă siguranţă în gesturi. N-am să uit niciodată emoţia pe care i-o simţeam în voce şi lacrimile care i se prelingeau uşor pe obraji atunci când ne recita din Eminescu sau Alexandru Philippide.

Înainte de a ajunge la Liceul de Chimie din Piatra-Neamţ (1971), a predat la Liceul „Ioan Slavici” din Panciu. Din 1991 a profesat la Liceul Tehnologic Economic-Administrativ, de unde s-a şi pensionat. Timp de un an a fost şi inspector de limba şi literatura română.

În anul 1999, într-o emisiune difuzată la postul local de televiziune Tele M („Generaţia 2000”, realizator, prof. Daniela Nicoară), Grigore Ciucă spunea că a fi profesor înseamnă a iubi această profesie din toată inima.

„Consider, parafrazându-l pe un scriitor drag mie, Marin Preda, cu o formulă care practic pare uzată, dar întotdeauna îşi capătă un sens profund că: „Dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Iubirea presupune tinereţe. În momentul în care iubeşti puternic ceva, aşa cum se poate iubi şi profesia, înseamnă că rămâi, chiar şi când ai părul alb, tânăr în sufletul tău. Deci, nu se poate face această profesie fără o tinereţe sufletească şi o permanenţă a personalităţii tale în această tinereţe. Consider că, în viaţa mea, catargul principal a fost profesia. La întrebarea dacă ar fi s-o iau de la capăt, este foarte greu să răspund. Poate că m-aş racorda la profesiile cu bani mai mulţi, deşi, în mod sigur, mi-ar părea foarte rău, retrospectiv vorbind, dacă nu m-aş face profesor. În afară de o severitate ponderată, severitate pe care trebuie să o ai şi cu tine, şi cu pregătirea ta, pe care elevii să o accepte şi să-i faci să o accepte, în mod sigur nu poţi fi profesor fără să iubeşti şi să înţelegi adolescentul. Este imposibil să faci această profesie fără înţelegerea vârstei şi fără o iubire mare faţă de copii. Am avut puterea să dăruiesc şi am dăruit din toată inima, dar nu am fost un profesor comod”.

În aceeaşi emisiune, Grigore Ciucă a povestit că unul dintre cele mai frumoase momente din cariera sa de dascăl s-a petrecut exact în anul în care a venit, prin concurs, de la Panciu la Piatra-Neamţ.

„Eram nou în oraş şi mă simţeam oarecum stingher. Întâmplarea face că după începerea anului şcolar e ziua mea de naştere. Eram obişnuit să mi-o petrec cu prietenii. În anul acela m-am pomenit la uşă cu o elevă din fosta mea clasă de la Panciu. Am întrebat-o: „Ce-i cu tine aici?”. Mi-a zis: „Staţi, mă întorc repede!”. Până m-am dezmeticit eu, în apartament a intrat toată clasa a XI-a. Fiecare elev avea o floare în mână. Au venit numai pentru trei ore ca să-mi spună: La Mulţi Ani!”.

Profesorul Grigore Ciucă s-a născut la 18 octombrie 1941, în comuna Curtişoara, judeţul Dolj. A decedat la 12 noiembrie 2001, la vârsta de 60 de ani.

„Mă rog cu lacrimi îngerului bun, care îi poartă sufletul către înal­turi, să-i spună împăratului ceresc că, datorită domnului profesor Ciucă, nu am părăsit liceul, când nu mai aveam bursă, în ultimii doi ani (1980 şi 1981)”. Acest fragment provine dintr-o scrisoare trimisă familiei îndoliate de Vasile Ţăranu, absolvent al promoţiei 1981 de la Liceul de Chimie.

Prof. Adriana Zâna Ioniţă a scris, după dispariţia lui Grigore Ciucă, un articol răvăşitor, pe care l-a intitulat „Mica plecare”.

„…De curând, mi-a fost dată o lecţie de încredere în frumuseţea ieşirii din scenă, lecţie de înaltă demnitate şi preţioasă luare-aminte. Într-un liceu urcat pe o colină (Liceul Auto), rece ca o temniţă, dar încălzit de sufletele elevilor, a avut loc cercul pedagogic al profesorilor de limba română din liceele urbei. E greu de închipuit mai mulţi visători la un loc! Strâmtoraţi de aceleaşi griji, împovăraţi înainte de vreme, înnouraţi cu gândul la ziua de mâine, rămânem veşnic fascinaţi de vraja cuvântului pentru că „metafora e cea mai mare putere a omului… e ca un instrument de creaţie, pe care Dumnezeu l-a uitat în creaturile sale”, spune Ortega I. Gasset. Nimeni nu bănuia că ziua îngheţată va sta sub semnul unei clipe regale.

În mod obişnuit, la întâlnirile noastre, profesorul Grigore Ciucă (Liceul Economic, Piatra-Neamţ) lua cuvântul, dar acum prinse a vorbi grav, cu glas tremurător, despre un ultim cerc pedagogic, despre „mica plecare”. Lumina se adunase toată pe chipul său, liniştea se adâncea în vecinătatea cuvintelor, care căpătau conotaţii tulburătoare.

Un mare profesor de literatură, profesorul Grigore Ciucă, îşi lua rămas bun de la noi, după 36 de ani dăruiţi şcolii.

O lecţie de suflet, o demonstraţie pe care o face laureatul (cu 36 de ani de trudă încununată cu lauri!). Aflat pe podium, execută încă o dată (dar cât de tulburător!) „numărul” său. Învecinându-se cu cerul prin albul aristocratic al frunţii. Elegant, discret, a „ieşit din scenă”, însoţit de aplauze.

Meditez azi la paradoxul în care trăim: apostolatul nu are voie nici acum, la Răspântie, să întârzie, chiar dacă doare „mica plecare”… Este şi acesta un tribut plătit memoriei. Astfel, întreaga dăruire se sanctifică, viaţa apostolatului se aureolează şi este aşezat, cu pietate, între icoane…”.

Nu numai elevii, ci şi foştii colegi l-au iubit pentru exemplu de vieţuire, de generozitate, de profesor preocupat, care s-a străduit să ofere ore de învăţătură aleasă tuturor celor pe care i-a întâlnit.

„Un om de o distincţie şi un rafinament intelectual ieşite din comun, de o sensibilitate artistică deosebită, un profesor care se mistuia în pasiunea sa pentru literaţi, proză dar mai ales poezie; un visător, un idealist, a cărui dăruire pentru şcoală şi elevi atingea inefabilul.

Cu un suflet generos, dublat de un fin simţ al umorului, aşa cum numai oamenii foarte inteligenţi pot fi…”. (Prof. Gianina Buruiană, Liceul Tehnologic Economic-Administrativ, Piatra-Neamţ)

„În istoria etern vie a liceului nostru, a învăţământului şi educaţiei nemţene şi naţionale, profesorul-filolog Grigore Ciucă rămâne ca un om, intelectual şi pedagog rafinat, curat, puternic, menit biruinţelor creative, durabile”. (Prof. Maria Ţigău, fostă directoare a Liceului Tehnologic Economic-Administrativ, Piatra-Neamţ)

Violeta MOŞU