Cu mască şi fără mască… de-a Teleşcoala
În aşteptarea prezentării unei noi ordonanţe de către cei trei „îngeri” apocaliptici care apar la televizor şi anunţă din ce în ce mai multe restricţii, între completarea a două declaraţii pe proprie răspundere (una pentru a duce gunoiul şi alta, în baza căreia pot să bat covoarele, ba chiar să le perii puţin, eventual să le şi dezinfectez), încerc să-l contactez telefonic pe Valy, un coleg care toată ziua este cu laptop-ul în braţe, fiind la curent, în timp real, cu toate cele ce se petrec pe mapamond.
Mi-e imposibil să dau de Valy ăsta, că nu-mi răspunde în ciuda numeroaselor insistenţe telefonice. Pentru o clipă mă gândesc la un scenariu destul de pesimist: o fi în izolare, carantină sau, Doamne fereşte, internat în vreun spital. Şi mai apare iar şi Preşedintele la televizor, mă întreabă dacă m-am spălat pe mâini şi-mi spune să stau acasă…În cele din urmă îmi răspunde spre seară, subliniindu-mi faptul că a avut mult de lucru în programul „teleşcoala”. Am omis să precizez faptul că acest amic al meu este învăţător într-o comună de graniţă a judeţului şi doctorand, în anul al II-lea, la Chişinău. Auzindu-l cu chestia despre „teleşcoală”, pe care nu am înţeles-o exact, mi-am amintit o zicere din bătrâni: „ai grijă ce-ţi doreşti, s-ar putea ca Dumnezeu să-ţi îndeplinească dorinţa”. Se pare că acum Dumnezeu a îndeplinit dorinţa celor care, cu ceva timp în urmă, militau, fără a fi înţeles măcar ce-i aia, pentru aşa-zisa home-schooling.
Nu trec decât câteva minute şi observ peste tot, în mediul on-line, colegi jucându-se de-a teleşcoala. Mă îngrijorez că am ratat startul, întrebându-mă totodată, de unde atâta dorinţă de afirmare? Citind câteva nume ce apar active on-line, îmi zic în sine: câtă ipocrizie din partea unora care nu fac nimic la serviciu pe timp de normalitate, iar acum apar cap de afiş în ceea ce priveşte munca de la domiciliu, telemunca sau cum s-o mai fi chemând…, activitate pe care până acum o priveau doar la televizor. Să-i fi văzut pe unii cum se jucau de-a lecţiile on-line, de-a teleşcoala prin bucătărie, cu miros de sarmale şi gogoşi, alţii participau la diverse cursuri în mediul virtual şi multe persoane care nu mai puteau de dorul colegilor de serviciu, respectiv de dorul elevilor pe la care oricum dădeau cam rar până ceva timp în urmă…
Dar, la faţa locului, lucrurile nu stăteau chiar aşa roz ca la buletinele de ştiri, mai ales la cele locale cu damf liberal.
Dacă prin zonele metropolitane – Doamne, ce frumos sună acest cuvânt! – dotările tehnice familiale acopereau cât de cât nevoile odraslelor, cum te depărtai de asfalt, cum începeau problemele. Ce să te faci când în unele comune nu prinzi semnal la telefon decât câteva uliţe mai departe de casa părintească? Sau, dacă bunăoară eşti din Valea Ursului, şi n-ai semnal decât pe Dâmbul Morii, dincolo de capul satului, la ieşirea spre Vaslui, pe unde scoţi cămeşa? O soluţie ar fi aceea ca să se strângă şi câte 3-4 colegi acasă la câte unul mai norocos. Norocul e şi mai maşcat când tableta fratelui mai mare, bodyguard la Piatra, se deschide de cele mai multe ori la pagina cu filme porno, de parcă-i „Răscoala” lui Rebreanu din biblioteca comunală: oricum ai răsfoi-o, tot la pagina violului Nadinei pe arătură se deschide… Necazul nu-i aşa mare, pentru că dacă mai întârzie mult introducerea orelor de educaţie sexuală în programa şcolară, o să rămână însărcinate până şi mucoasele alea din ciclu primar. Dar una peste alta, nu toată lumea-i supărată, pentru că, după cum îşi aminteşte moş Ghiţă a lu Cutiuţă din Oniceni, aşa bucurie mare că Pandmia o trimis copchiii acasă, n-o mai fost în sat din 44, când au bombardat nemţii şcoala.
Iar de cadrele didactice ce să mai zic? Dincolo de faptul că poţi posta aiurea, trebuie să umbli cu mare grijă cu camera video, că au mai fost şi cazuri de miniştri care au fost surprinşi dând interviuri în chiloţi. Aşa că soluţia: sacou – cravată – izmene trebuie abordată cu mare grijă.
Şi tocmai acum, când unii îşi pregăteau dosarele pentru obţinerea gradaţiilor de merit, când cei mai mulţi îşi programaseră vacanţa de Paşte şi minivacanţa de 1 mai, iaca s-a dus totul de râpă. Oare asta nu ar trebui să ne dea puţin de gândit tuturor? Va mai exista viaţă şi după COVID-19, şi dacă da,… Cum va arăta ea?
Dar ce să mai zic de alţii… mai bine să-mi văd necazul meu: dacă astă toamnă am ratat înscrierea la doctoratul de la Chişinău şi mai aveam puţină speranţă că se va organiza vreo nouă sesiune de admitere în primăvara aceasta (având în vedere numeroasele solicitări din România), iaca am pierdut şi trenul ăsta! Nu mai pun eu murături primăvara, însă cu virusul ăsta misterios s-au dus toate…. nici nu vreau să-mi imaginez ce va fi la următoarea sesiune de admitere. Între timp a dezertat şi doctorul de la Spitalul Judeţean pe care-l cunoştea bine o prietenă a mea şi care mi-ar fi putut da recomandarea pentru doctorat… ghinion după ghinion! … Măcar să scăpăm acum sănătoşi cu toţii şi mai vedem ce facem după… Ce-i pasă lui Valy? El este deja în anul al II-lea, acum trimite „referate” prin e-mail la şcoala doctorală, că şi aşa nu era mare lucru nici până acum, în vreme ce eu mai aştept…
Între timp am aflat la TV că anul acesta lumina Sfintei Învieri ne va fi livrată, acasă, de sectoristul de serviciu, s-a citit şi noua ordonanţă de urgenţă, au trecut ştirile, iar acum nu mai ştiu cum trebuie completat formularul actualizat al declaraţiei pe proprie răspundere, aşa că rămân şi cu gunoiul în casă şi cu covoarele nebătute. Nici nu mai ştiu cum să procedez. Să recurg la vreo consultaţie psihologică on-line sau să apelez la Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă: „Aştept ordonanţele dumneavoastră!?”. Şi ordonanţele nu s-au mai oprit.
Debusolatu’