Întrebat şi rugat fiind să răspund în scris (întrebările le-am reformulat cu aproximaţie) „ce-am făcut ca director de teatru, ce am visat şi ce am realizat”, cam o zi şi ceva am fost descumpănit. Mi-am revenit oarecum, m-am uitat înapoi şi am vorbit singur: n-am înţeles întrebarea.
N-aveam cui să-i spun lucrul ăsta. Interlocutorul nu era lângă mine.
În primul teatru unde am fost angajat, doi ani am îndeplinit sarcinile de pictor executant şi butafor. Patru ani am făcut studii – teatrale. După un interludiu de trei ani, am fost angajat la teatrul din Piatra-Neamţ unde am petrecut treizeci şi unu de ani fiind rând pe rând pictor executant, secretar literar, director, regizor artistic, director adjunct cu probleme artistice, consilier artistic. Am petrecut în teatru treizeci şi şapte de ani.
Aţi observat desigur că am insistat pe cuvântul „petrecut”. Aşa a şi fost.
De la prietenul meu Ion Coman – cel mai bun director al teatrului – am învăţat să stau „la instituţie” de dimineaţă până seara târziu. Nu vă speriaţi: n-am bătut cuie, nu mi-au curs sudorile, nu mi-am stors creierii, n-am pilit cătarea. Am stat şi m-am distrat cu actorii şi cu alţi artişti la fel de importanţi, jucându-ne „de-a teatrul”.
Nu ştiu dacă am învăţat teatru. Eu am trăit în EL şi n-aş putea jura că nu aici m-am născut.
„Ce am visat?”
Iartă-mă Calderon, „el teatro es un sueńo”. E un vis în care visezi. Important este ca atunci când te trezeşti să nu priveşti pe fereastră: că-l uiţi.
„Ce am realizat?”
Împreună cu Ion Coman un teatru în Piatra-Neamţ.
„Dacă am avut eşecuri?” (ultimile două întrebări îmi aparţin)
Slavă Domnului! Aş putea să adaug că eşecul înseamnă o pauză de gândire, o încărcare a bateriilor, un „reculer pour sauter”. Dar nu e adevărat.
Teatrul nu trăieşte din eşecuri ci din succese.
Cu ce pot să mă laud?
…
Cu puţin timp în urmă am primit vizita unui fost actor al teatrului şi „depănând” amintiri …
„Dragă Edi, lasă festivalurile, premiile, saloanele artistice şi teatrul ca modul cultural… Vreau să-ţi spun că pe timpul directoratului tău era o bucurie să venim la teatru şi un regret când trebuia să-l părăsim”.
Mulţumesc Ţâcă!
Ed. COVALI
Eduard Covali (11 sept. 1930, Orhei – 02, nov. 2002, Piatra-Neamţ), membru al Uniunii Scriitorilor, autorul statutului moral şi artistic al Teatrului Tineretului. Facultatea de Teatrologie a IATC (1954-1958). Pictor executant la TT (1961), secretar literar al teatrului, până în 1969, director până în 1974, regizor artistic până în 1989, apoi director şi consilier artistic, până în 1992. Debut publicistic în „Teatrul” (1957), una dintre prezenţele de marcă în paginile seriei noi ale „Apostolului”. A dramatizat poveşti celebre, în nume propriu (Inimă rece, Albă ca Zăbava şi cei şapte pitici, Cartea junglei etc.) şi în colaborare (Vrăjitorul din Oz, cu Paul Findrihan). Câteva piese originale (Tinereţe fără bătrâneţe, Anotimpuri teatrale, Mărazurile Amintirilor, Bellerofon) alcătuiesc volumul de debut, „Teatru” (1995), urmat postum de volumul de eseuri „Crochiuri contemporane” (2003), „Reţetă pentru un teatru perfect” (2004) şi „Picătura de otravă” (2005).