A fi profesor este o vocaţie dumnezeiască…

• Interviu cu profesoara Liliana Ciubatîi

Profesoara Liliana Ciubatîi este director al gimnaziului „Grigore Vieru”, din satul Pererita, Republica Moldova. Născută în familia profesorilor Nicolai şi Zinaida Gheciu, Liliana urmează Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de biologie şi pedologie, specialitatea profesoară de biologie şi chimie (1991-1997) şi un program de recalificare la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de fizică, specialitatea profesoară de fizică (2012-2013). După absolvire, din 1998, este încadrată ca profesoară de chimie şi fizică în gimnaziul „Grigore Vieru” din Pererita, unde a fost şi director adjunct pentru instruire (2016-2021), înainte de a fi director al acestei instituţii. În prezent este deţinătoare de grad didactic unu la disciplina fizică. Despre experienţa profesională, performanţele în domeniul educaţiei, implicarea în proiecte internaţionale – şi recunoaşterea lor –, detalii în interviul alăturat. (Red.)

– Dacă ar fi să faceţi un bilanţ al anilor petrecuţi la catedră, ce notă i-aţi acorda profesoarei Liliana Ciubatîi?

– Activitatea mea în şcoală numără 25 de ani. Să o materializez printr-o notă, ar însemna să fac o analiză a tuturor lecţiilor predate, a situaţiilor rezolvate şi a celor rămase în umbră, a rezultatelor obţinute şi a celor aşteptate, a succeselor şi eşecurilor personale şi ale elevilor mei. Prefer să fac o analiză a cunoaşterii de sine prin evaluarea cunoştinţelor, abilităţilor, caracterului, a modului în care sunt percepută din exterior şi încrederea de a mă uita în ochii celor din jur.

Mă bucur de rezultatele discipolilor mei. În fiecare an am avut elevi premianţi la etapa raională a olimpiadelor la fizică şi chimie. Elevi care au fost delegaţi şi la olimpiadele republicane la disciplina fizică şi Ştiinţe-juniori. Participarea lor a fost modestă, dar importantă atât pentru mine, cât şi pentru aceşti tineri.

 Analizându-mi experienţa, înţeleg că aceasta este practic inseparabilă de personalitatea mea. Cu alte cuvinte, n-am copiat-o, ci m-am străduit să rămân întotdeauna eu însumi, adică să fiu un pedagog bun.

– Apropo de nota pe care v-o acordaţi, cât de importante sunt pentru dvs. calificativele pe care vi le atribuie elevii? Aveţi o poreclă?

– Pentru mine contează atitudinea elevilor faţă de disciplinele care le predau, starea lor de bine la lecţii şi deschiderea lor către un dialog sincer. Este deosebit de plăcut să văd cum unii elevi se îndrăgostesc de chimie şi fizică. Ca urmare, încep să înţeleagă aceste ştiinţe, care nu sunt pe măsură oricui. Desigur, nu toată lumea împărtăşeşte acelaşi sentiment, şi nu mă aştept ca toată clasa să alerge cu sufletul la gură spre facultatea de fizică şi chimie, dar şi aceştia mă ascultă cu plăcere, ceea ce înseamnă că vor învăţa măcar ceva. Tinerii care şi-au dat mai multă străduinţă au ales domenii cum ar fi biofizica şi medicina. Sunt mândră de ultimii, dar port respect pentru toţi elevii şi simt că şi ei nu sunt indiferenţi faţă de mine.

De poreclă n-am auzit. Chiar dacă am una, sunt sigură că sună frumos.

– Sunteţi o persoană emotivă? S-a întâmplat să aveţi de suferit consecinţe grave ale emoţiilor dvs.?

– Acum sunt o persoană mai puţin emotivă faţă de cum am fost cândva. Îmi făceam griji pentru cel mai mărunt lucru. Cu vârsta am învăţat să mă stăpânesc în anumite situaţii, să nu reacţionez la manifestările emoţionale ale unor persoane neimportante, să trec peste cuvintele neplăcute la adresa mea şi să fiu rezistentă la critică. Mi-am creat o ambianţă în care arăt potrivit şi natural şi în care spectrul reacţiilor şi emoţiilor personale sunt normale şi funcţionează în favoarea mea. Nu-mi amintesc să fi suferit grav din cauza emoţiilor, poate am fost un pic tristă şi dezamăgită.

– Ce v-a determinat să alegeţi şcoala? Tradiţie, vocaţie sau întâmplare?

– Părinţii mei sunt profesori. În exemplul lor am văzut cât de grozav este să fii admirat, respectat şi iubit de copii, dar nu fac parte din categoria oamenilor care au visat să devină pedagogi încă din copilărie. Am ales Facultatea de biologie şi pedologie din îndemnul părinţilor. Iniţial, eram sigură că mă voi dedica ştiinţei. Mă simţeam grozav când îmbrăcam halatul alb şi intram în laboratoarele de anatomie, fizică şi chimie. Mă dedicam acolo ore întregi, fără a simţi oboseală sau foame, până completam lucrarea practică cu toate datele de la măsurări sau investigaţii, calcule şi concluzii. Dar apoi, la sfârşit de facultate, când am fost antrenată în practica pedagogică, mi-am dat seama că mă interesează nu doar să fac cercetări şi să scriu articole, ci şi să aduc aceste cunoştinţe copiilor. Aşa am ajuns la şcoală.

N-a fost o întâmplare, a fost alegerea mea conştientă. Acum sunt mulţumită de profesia mea, pentru că este una dintre cele mai nobile şi frumoase dintre toate. Elevii îmi dau putere creativă şi dorinţa de a lucra, şi asta mă motivează.

– Care credeţi că sunt slăbiciunile fundamentale ale şcolii noastre? Dar punctele ei cele mai tari? Puteţi argumenta aplicat pe specialitatea pe care o predaţi?

– Şcoala este un loc în care multe lucruri se fac incorect pentru elevi şi pedagogi. Atâta timp cât învăţământul din Moldova va pune accent pe calitatea studiilor, dar nu pe calitatea personalităţii elevului, eficienţa predării şi învăţării în şcoală va rămâne scăzută. Umplerea creierului unui copil cu cunoştinţe goale, dar extinse, nu înseamnă creşterea şi educarea unui om pregătit pentru a se încadra în societate. Străduinţa în a fi cel mai bun la toate materiile nu se va transforma în dorinţa de a sluji comunităţii care l-a educat.

Interdisciplinaritatea este o idee bună, dar încă nu funcţionează, sau nu ştim noi să o aplicăm. Rezolvarea unei probleme la fizică sau chimie implică cunoştinţele matematice. Dacă elevul a scris corect datele problemei, a transformat unităţile de măsură în sistemul în care va lucra, a utilizat corect formulele de calcul, de ce aş evalua şi calculele matematice? Oare aceasta nu este o competenţă de la altă disciplină? În acest caz un elev care nu stă bine cu matematica, riscă să nu-şi primească o notă de 10 meritată la fizică.

Proiectele STEAM care le propunem elevilor în scop de cercetare sunt şi ele superficiale şi nu aduc pic de mulţumire elevilor. Idei copiate, împrumutate, în cele mai dese cazuri rămase la nivel de teorie. Elevul trebuie să facă cercetări şi descoperiri la lecţii sau în cadrul unui cerc, dar neapărat în laborator, ghidat direct de profesor.

În concluzie: să nu mai convingem elevii că toţi anii de şcoală se reduc la pregătirea pentru examenele de absolvire. Să nu-i clasificăm după notele care le primesc la şcoală. Iar pedagogul să nu-l mai îngropăm în mormane de hârtii şi să-i oferim siguranţa că este protejat de lege.

Personal manevrez între toate aceste capcane enumerate mai sus, obţinând un fel de eficienţă a lecţiilor predate. Nu sunt disperată şi nu cred că nu se poate face nimic. Nu contopesc graniţele, folosesc diplomaţia, îmi rezervez spaţiul şi timpul. Mă pot acomoda în timp scurt la mulţimea reformelor propuse de Minister, astfel ca să nu fie afectat elevul. Ştiu din experienţă, chiar şi din şcoala modernă de astăzi poate creşte ceva bun.

– Care ar fi primele trei decizii pe care le-aţi lua dacă aţi fi pentru o zi ministrul educaţiei?

– Este greu să mă imaginez ca ministru al educaţiei şi, probabil, acest lucru este legat în primul rând de mulţimea problemelor care există în acest domeniu.

Apoi, după părerea mea, deciziile luate de o persoană, care se va afla doar o singură zi în această postură, nu-şi au rostul. Aş avea, totuşi, câteva gânduri. Un ministru al educaţiei ar trebui să viziteze toate instituţiile de învăţământ din ţară şi să comunice direct cu pedagogii, părinţii, elevii, aprofundându-se în problemele acestora, oferind ocazia de exprimare a votului în cazul reformelor şi inovaţiilor în domeniul educaţiei.

Lucrând cu copiii, mi-am dat seama cât de mare este rolul autorităţii morale a profesorului, aşadar, în faţa copiilor trebuie să ajungă doar oameni care sunt cu adevărat „obsedaţi” de această meserie, pedagogi de vocaţie, care au să treacă examene serioase înainte să ajungă la catedră.

– Vrând-nevrând, indiferent de timp sau de tipul şcolii, desfăşurarea procesului de învăţământ presupune un anumit tipic, ca să nu zic anumite clişee. Reuşiţi să le biruiţi? Cum vă reîmprospătaţi forţele?

– Uneori mă trezesc în faţa pericolului de epuizare a puterilor, dar mi-am dezvoltat acel instinct de autoconservare şi capacitatea de a manevra situaţia, care, cu tot devotamentul pentru profesie, nu-mi permit să mă uzez. Se întâmplă să intru pentru ceva timp în prima şi chiar a doua fază a epuizării, cum ar fi oboseala, apatia, indiferenţa, dar întotdeauna găsesc o modalitate de a-mi reface forţele şi de a nu ajunge la acea etapă ireversibilă în care toţi elevii şi colegii imi vor părea duşmani. Important este şi simţul momentului pentru o pauză. În acest sens mă ajută muzica, lectura, plimbările, dar reînprospătarea ideală este îmbrăţişarea soţului meu.

– Dincolo de cantitatea de informaţie pe care sunteţi obligată să o transmiteţi prin programa şcolară, încercaţi să lucraţi şi asupra caracterului elevilor dvs.? Cu ce rezultate? Sunteţi temută sau iubită?

– Încerc să fiu atentă la trăsăturile individuale ale elevilor, să caut legătura între comportamentul observat şi lumea interioară a acestora, să identific motivul pentru care unele trăsături ale caracterului le-ar putea afecta viitorul, dar niciodată n-am avut intenţia să modific radical un caracter. Ce pot face, este să le demonstrez încredere, respect, să le cer sfatul sau ajutorul, să-i încurajez şi apreciez permanent, să le vorbesc calm şi să le zâmbesc de fiecare dată. Astfel, copiii devin mai responsabili, mai disciplinaţi, mai siguri în puterile proprii, mai îndrăzneţi şi mai buni. Dacă un elev, care refuza orice activitate în timpul lecţiei, într-o zi începe să asculte cu atenţie tema, consider că este un rezultat. Sunt iubită de elevi, aşa simt.

– În ce relaţie sunteţi cu modelul dvs. de dascăl?

– A fi profesor este o vocaţie dumnezeiască, pentru că suntem responsabili atât în faţa oamenilor, a societăţii, cât şi al lui Dumnezeu pentru caracterul pe care îl nutrim încă din şcoală;

Întotdeauna m-am străduit să mă raportez cu o deosebită grijă faţă de modelele pe care le-am găsit pe parcursul acestor ani. În primul rând mă gândesc la părinţii mei, care au fost şi sunt temelie neclintită a ima­ginii transcedentale a pedagogului. E imperios necesar să accentuez că raportarea la „arhetip” se poate face prin urmarea exemplului şi prin imi­tare, adică o apropiere mai intimă printr-o dedicaţie specială pentru cel/cea care îţi insuflă putere.

Mereu am urmărit să preiau unele liante din ansamblul calităţilor modelului şi să nu fiu sub nicio formă o copie în uzură a modelului meu.

– Cu ce performanţe vă mândriţi, dincolo de activitatea de la catedră?

– Împreună cu elevii şi colegii am fost şi sunt implicată în diverse proiecte educaţionale: proiectul „Green School”, în parteneriat cu Asociaţia Obştească „Pro cooperare regională”; proiectul „Educaţie fără frontiere”, în parteneriat cu şcoala Robert Shuman din Soissy-sous-Montmorency, Paris, Franţa; concursul internaţional „Împreună cu Hristos prin lume în mileniul III”, în parteneriat cu Colegiul naţional pedagogic „Gheorghe Lazăr” Cluj-Napoca, România; concursul internaţional „Caragiale între trecut, prezent şi viitor”, în parteneriat cu Şcoala gimnazială Ştefan cel Mare, Galaţi, România; proiectul internaţional „Spune-mi o poveste pentru suflet” iniţiat de gimnaziul nostru; proiectul educaţional local „Şcoala şi familia fac echipă”, în parteneriat cu părinţii elevilor şi care este în derulare.

 În anul 2011 am câştigat Premiul Mare şi titlul de „Pedagogul anului” în cadrul concursului raional cu acelaşi nume.

 Fac parte din comisia raională de evaluare a manualelor şcolare la disciplina fizică.

Am absolvit cursul „Management educaţional. Implementarea standardelor de competenţă profesională ale cadrelor manageriale din învăţământul general”, organizat şi desfăşurat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării din Republica Moldova.

Sunt încadrată în Programul de formare şi analiză tranzacţională, iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării din Repubica Moldova în parteneriat cu ERIKS Development Partner şi CIDDC.

O performanţă subtilă este şi faptul că fiul meu a ales să fie medic, un domeniu omolog celui pe care îl profesez de atâţia ani.

– Aţi vrea să adăugaţi o întrebare la care aţi fi dorit să răspundeţi? Care ar fi motto-ul dvs?

– Misiunea mea începe prin penetrarea extremităţilor lumii acesteia, încercând să vin cu explicaţii în faţa elevilor mei despre ceea ce trăim, ceea ce simţim, despre ceea ce ne înconjoară şi se desăvârşeşte prin aceea că elevii mei trec din starea senzitivo-afectivă de abordarea a lucrurilor în starea practico-raţională, ceea ce îi implineşte pe unii care sunt în căutarea descifrării realităţii pe care o trăim. Aşadar, scopul meu prioritar ca pedagog este nu doar să informez, ci şi să formez caracterele elevilor mei, care peste ani vor reuşi să ajungă să cunoască „Adevărul” şi astfel printr-o intro-retrospecţie vor fi recunoscători celor care au stat în spatele atâtor căutări şi au încurajat să lupte până la final, printre ei voi fi şi eu!

A întrebat Angelina BEGU