Am fost scenaristul propriei mele vieţi

• Interviu cu prof. Constantin-Liviu Rusu

– Din multiplele roluri pe care le îndepliniţi în activitatea dumneavoastră – profesor de istorie la Liceul Economic Administrativ „Alexandru Ioan Cuza”, Piatra-Neamţ, lider de sindicat în cadrul aceleiaşi instituţii, membru în Consiliul judeţean al SLI Neamţ, Preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor Neamţ, membru în Consiliul de Administraţiei al revistei „APOSTOLUL”, care vă împlineşte cel mai mult?

– În primul rând, vreau să vă spun că sunt onorat să stau de vorbă cu dumneavoastră şi să acord acest interviu pentru revista „Apostolul”, revistă pe care eu o consider cu adevărat „revista cadrelor didactice”.

Cam multe roluri… Bineînţeles că cel mai mult mă împlineşte rolul de profesor de istorie – meserie pe care mi-am ales-o cu toată convingerea, pentru că îmi place această disciplină, îmi place să lucrez cu copiii şi îmi oferă posibilitatea să mă dezvolt nu numai profesional, ci şi personal – ca om care trebuie să se implice şi în anumite sectoare ale comunităţii în care trăieşte. Sunt foarte fericit să fiu profesor, mai ales profesor de istorie, chiar şi în aceste momente când această disciplină e pe cale să-şi piardă statutul. Ceea ce mă bucură mult este faptul că foştii mei elevi, absolvenţi ai Liceului Economic, cu care mă întâlnesc destul de des, îmi spun că nu au uitat lecţiile mele de istorie. Astfel, realizez cât de importantă a fost activitatea mea pentru ei şi mă gândesc că poate ar fi trebuit să fac mai mult…

– Cine v-a inspirat în alegerea profesiei de dascăl?

– Model mi-a fost primul meu profesor de istorie, dl. Dumitru Rotaru – un om care m-a învăţat că această disciplină trebuie predată în primul rând respectând adevărul istoric, fără să omitem niciun eveniment, spunându-le copiilor pe care îi pregătim pentru viaţă, ceea ce s-a petrecut cu adevărat.

– Consideraţi că programa şcolară respectă întru totul adevărul istoric?

– E obligaţia noastră să respectăm programa, e o cerinţă a sistemului de învăţământ şi e util să ne ghidăm după o structură, un plan. Sunt adeptul respectării principiului cronologic în istorie, lăsând la o parte noua abordare, care se referă la învăţarea bazată pe competenţe. Cred că îi derutează pe copii. Din acest punct de vedere, pot spune că încalc programa în mică măsură,  mai ales la nivelul claselor a XI-a sau a XII-a. Sunt un patriot, dar nu sunt un ultranaţionalist. Patriotismul nu înseamnă să îi determini pe elevi să treacă la acţiuni extremiste, ci să prindă drag de neam. Pentru a înlesni elevilor înţelegerea istoriei, ţin mult să se respecte cele două aspecte: adevărul istoric şi principiul cronologic.

– Ce gând vă vine prima dată în minte, când auziţi numele revistei noastre – „Apostolul”?

– Gândul mă poartă la momentul în care a apărut ideea reeditării revistei „Apostolul”. Exista un grup efervescent, în frunte cu Florin Florescu, Gheorghe Amaicei, Dida Vasilca, Ştefan Corneanu, cărora li s-au alăturat regretaţii profesori Dumitru Dănuţ Ursache, Costică Gherghelescu şi mulţi condeieri inimoşi care s-au implicat în acest proiect. Este o mare bucurie că revista „Apostolul” a rezistat de-a lungul timpului (seria a doua e chiar mai longevivă decât prima), reuşind să păstreze un echilibru, să se delimiteze clar de influenţa politică şi să apere numai interesele cadrelor didactice, cărora li se şi adresează. Apreciez modul elegant de prezentare a articolelor şi corectitudinea limbii utilizate, aspecte ce conferă valoare revistei. Aceasta apare şi pe site-ul Asociaţiei Învăţătorilor, asfel că mulţi colegi din ţară o citesc şi de fiecare dată primim aprecieri referitoare la calitatea conţinutului. Colaborarea cu colegii din Republica Moldova aduce şi ea valoare în plus revistei. Îmi doresc foarte mult ca „Apostolul” să aibă o viaţă cât mai lungă!

– Să ne reîntoarcem la rolurile dumneavoastră de lider de sindicat şi de preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor Neamţ… Ce împliniri şi neîmpliniri aveţi?

– Ca şi în cazul rolului de lider de sindicat în şcoala mea – misiune pe care o îndeplinesc cu tot sufletul, întrucât cred în mişcarea sindicală şi în unitatea acesteia – şi rolul de preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor Neamţ (A.Î.NT.) este extrem de important pentru mine.

Am intrat în Asociaţie învăţând foarte mult de la seniorii acestei organizaţii, care, iată, de curând a împlinit 110 de ani. Aceşti oameni de valoare au avut o contribuţie deosebită la consolidarea A.Î.NT. şi refacerea patrimoniului acesteia. Sunt personalităţi de seamă ale învăţământului nemţean, care, din păcate au plecat dintre noi: prof. Gheorghe Amaicei, care a fost preşedinte al Asociaţiei, maestrul Puiu Vadana, pe care l-am fi aniversat pe data de 3 februarie, prof. Grigorică, prof. Ştefan Corneanu, prof. Constantin Baroi…

Am pornit pe acest drum, cu dorinţa de a aduce un suflu proaspăt în organizaţie, cu intenţia clară de a ne extinde în toate şcolile din judeţ, însă regret că nu am reuşit… Nu am reuşit să atrag mai mulţi profesori tineri, care să se implice cu tot sufletul în activitatea Asociaţiei, să fie dispuşi să facă mult voluntariat şi care să simtă importanţa acestei misiuni… Astăzi, A.Î.NT resimte o lipsă de implicare atât din interior, cât şi din partea autorităţilor. Cred că această stare vine şi din faptul că oamenii din învăţământ şi-au pierdut oarecum direcţia, nu mai sunt motivaţi. De aceea, cred că e nevoie de o schimbare – schimbarea conducerii. Este nevoie de o echipă tânără, care să vină cu o strategie puternică pentru a schimba mentalitatea colegilor.

Însă, cu toate acestea, am realizat şi multe lucruri frumoase, de pildă organizarea Congresului AGIRo, un eveniment cu peste 200 de invitaţi din ţară, Ucraina, Serbia şi Republica Moldova. Pentru A.Î.NT. a fost o dovadă a succesului muncii de echipă, bazată pe colaborare, sprijin şi implicare. Am fost apreciaţi pentru organizare şi ospitalitate.

Organizaţia noastră îşi propune să continue Proiectul Premiile revistei „Apostolul”, Proiectul Educaţional JudeţeanCopiii de azi şi arta scrisului de mână”, prin care se doreşte realizarea unui manuscris cu modele de scris caligrafic, realizat de dascălii nemţeni şi elevii lor, Concursul de matematicăMATE – Olimpiada micilor şcolari”, iniţiat de Şcoala Gimnazială nr. 3, Piatra-Neamţ în parteneriat cu A.Î.NT. Ne dorim organizarea unor evenimente prin care dascălii din ţară şi diaspora să se întâlnească pentru realizarea unui schimb de bune practici, aşa cum au făcut şi în cadrul conferinţei internaţionale din 2018 – „Apostoli pentru patriotism”.

Alte obiective importante ar fi formarea cadrelor didactice şi asigurarea sprijinului pentru colegii care doresc consiliere, acestea putând fi atinse prin colaborarea cu partenerii noştri: I.S.J. Neamţ, S.L.I. Neamţ, C.C.D. Neamţ, A.J.O.F.M. Neamţ.

Este nevoie să promovăm mai mult imaginea organizaţiei, să mediatizăm activităţile noastre, pentru că am făcut multe lucruri valoroase, dar pe care nu le-am „imortalizat”.

– Cum credeţi că va arăta Şcoala românească (sistemul de învăţământ) peste 10 ani?

– Şcoala va arăta exact aşa cum vor arăta profesorii. Atât timp cât cadrele didactice nu vor fi apreciate la adevărata lor valoare şi importanţă, Şcoala românească se va afla tot … în criză. Dacă în viitor nu se va interveni asupra modificării Statutului cadrelor didactice, asupra reabilitării imaginii acestora în societate, sistemul de învăţământ se va prăbuşi. Şcoala nu înseamnă ziduri, clădiri şi obiecte, şcoala înseamnă viaţa pe care i-o poate da doar cadrul didactic.

– Ce mesaj aţi transmite tinerei generaţii de viitori/actuali profesori pentru a-i convinge să nu renunţe la misiunea de dascăl în aceste vremuri … dificile?

– A fi dascăl nu e o meserie, ci o vocaţie. Catedra nu e un loc în care stai pentru a fi plătit. Condiţia esenţială pentru a fi profesor este să iubeşti copiii, să îi înţelegi, să îi respecţi, chiar dacă te poţi confrunta zilnic cu diverse provocări din partea lor. Consider că este vital să reclădim imaginea, statutul cadrului didactic în societate. Acesta se câştigă, se clădeşte în timp. Pandemia ne-a demonstrat că fără profesori nu se poate realiza educaţie de calitate. A ţine pasul cu progresul tehnologic e necesar în activitatea noastră însă, pentru mine, e mai important să stau de vorbă cu copiii, să îi ascult, să îi ajut, să ajung la sufletul lor.

– Care consideraţi că este punctul dvs. forte, care v-a ajutat să reuşiţi în activitatea profesională?

– Dacă nu aş fi fost profesor, mi-ar fi plăcut să fiu scenarist. Am fost mereu fascinat de scenariile de film. Aş fi vrut să fiu un scenarist care să scrie liber, fără a fi constrâns de reguli. Pot spune că am fost scenaristul propriei mele vieţi.

Şi cred că există o strânsă legătură între cele două meserii – lecţia de istorie ar trebui să fie ca o mică piesă de teatru, nu un monolog, deşi profesorul este actorul principal, iar mie îmi place să joc, să interpretez în faţa elevilor mei. De multe ori, lecţiile mele sunt un adevărat spectacol şi poate de aceea mulţi elevi mă iubesc.

Cred că acesta este punctul meu forte – faptul că îmi plac copiii, îmi plac oamenii. Mărturisesc că urăsc singurătatea, izolarea, pe care o asociez cu pădurea. Sunt o persoană socială, dar şi sociabilă. Îmi place viaţa din agora – locurile pline cu oameni cărora să le vorbesc, dar şi pe care să îi ascult. Unul dintre atuurile mele este să tac, să ascult şi să învăţ de la cei din jurul meu.

A consemnat prof. Ramona-Mihaela ROŞU