Eram \u00een multe privin\u0163e foarte deosebi\u0163i unul de altul \u015fi am fost, cu toate aceste, buni, \u00een mai multe r\u00e2nduri chiar nedesp\u0103r\u0163i\u0163i prieteni; de aceea mi-a fost totdeauna greu s\u0103 vorbesc despre d\u00e2nsul, c\u0103ci nu puteam s-o fac aceasta f\u0103r\u0103 ca s\u0103 vorbesc \u015fi despre mine \u00eensumi. Am t\u0103cut chiar \u015fi atunci c\u00e2nd al\u0163ii, care-l \u015ftiu numai din auzite \u015fi din pu\u0163ina lui scris\u0103, au spus despre d\u00e2nsul \u015fi ceea ce nu-i adev\u0103rat, \u015fi n-am s\u0103 vorbesc nici acum despre Eminescu, poetul, care tr\u0103ie\u015fte, ci despre omul, care a murit, sunt acum dou\u0103zeci de ani.<\/p>\n
Mie nu mi-a fost Mihail Eminescu poet, nici, \u00een genere, scriitor, ci om suflete\u015fte apropiat, pe urma c\u0103ruia am avut multe zile de mul\u0163umire senin\u0103, \u015fi pov\u0103\u0163uitor \u00een cele literare. Ani de zile de-a r\u00e2ndul nu am publicat nimic mai \u00eenainte de a-i fi citit \u015fi lui ceea ce am scris, c\u0103ci mul\u0163umirea mea era s\u0103-l v\u0103d pe el citind cu mul\u0163umire cele scrise de mine. Numai de tot rar se \u00eent\u00e2mpla \u00eens\u0103 ca s\u0103-mi citeasc\u0103 \u015fi el ceea ce scria, c\u0103ci de cele mai multe ori era m\u00e2hnit c\u00e2nd se uita-n fa\u0163a mea. \u00cemi pl\u0103cea scrisa lui, dar \u0163ineam la el \u015fi m\u0103 atingea dureros asprimea cu care \u00eei judeca pe oameni, \u00eenc\u00e2t a\u015f fi voit ca altul s\u0103 spun\u0103 ceea ce spunea el.<\/p>\n
Nu se putea \u00eemp\u0103ca felul de a scrie al lui cu via\u0163a pe care o avusem nainte de a m\u0103 fi \u00eemprietenit cu d\u00e2nsul.<\/p>\n
Eminescu \u015fi eu ne-am \u00eemprietenit \u00een iarna anului 1869 la Viena, unde ne urmam studiile universitare.<\/p>\n
De\u015fi t\u00e2n\u0103r de abia dou\u0103zeci de ani, el avusese p\u00e2n\u0103 atunci o via\u0163\u0103 zbuciumat\u0103, umblase ani de zile de-a r\u00e2ndul r\u0103zle\u0163 ca un copil pierdut, se zb\u0103tuse pe la Sibiu, pe la Blaj, pe la Beiu\u015f \u015fi, ca sufleor la trupe c\u0103l\u0103toare, \u00een fel de fel de mizerii, cuno\u015ftea \u00een toate am\u0103nuntele ei partea ur\u00e2t\u0103 a vie\u0163ii omene\u015fti \u015fi era oarecum copt \u00eenainte de vreme. Nu-\u015fi urmase \u00een mod regulat studiile secundare, dar citise mult, \u015fi nu numai \u00ee\u015fi f\u0103cuse reputa\u0163iunea literar\u0103, ci \u015ftia totodat\u0103 mult\u0103 carte \u015fi judeca cu capul lui. Cu deosebire largi \u00eei erau cuno\u015ftin\u0163ele \u00een ceea ce prive\u015fte literatura tuturor popoarelor, istoria universal\u0103 \u015fi cea rom\u00e2n\u0103 \u00eendeosebi, filosofia tuturor timpurilor \u015fi limbile clasice \u015fi cea rom\u00e2n\u0103. […]<\/p>\n
<\/p>\n
Eminescu era \u00eenscris la facultatea de filosofie, dar \u00eel vedeam regulat la interesantul curs de economie na\u0163ional\u0103 a lui Lorenz Stein, precum \u015fi la cel de drept roman al lui Ihering \u2013 un t\u00e2n\u0103r oache\u015f, cu fa\u0163\u0103 curat\u0103 \u015fi ras\u0103 peste tot, cu un lung cl\u0103b\u0103\u0163 b\u0103n\u0103\u0163\u0103nesc peste pletele negre, cu ochi m\u0103run\u0163i \u015fi vis\u0103tori \u015fi totdeauna cu un z\u00e2mbet oarecum batjocoritor pe buze \u2013 un albanez, \u00eemi ziceam, poate chiar un persian.<\/p>\n
C\u00e2teodat\u0103 se plimba, printre lec\u0163iuni, pe coridor cu al\u0163i tineri atunci mie necunoscu\u0163i. Erau Teodor Nica \u015fi Ioan Bechnitz, Ioni\u0163\u0103 Bumbac ori vreun alt bucovinean.<\/p>\n
De\u015fi trecuser\u0103 vreo dou\u0103 luni de c\u00e2nd m\u0103 aflam la Viena, singurul rom\u00e2n de acolo pe care-l \u015ftiam era Ioan Hosanu, care studia medicina. El venea c\u00e2teodat\u0103 s\u0103 m\u0103 ia cu d\u00e2nsul, la mas\u0103. Prin el am f\u0103cut cuno\u015ftin\u0163\u0103 cu Eminescu \u015fi cu Ioni\u0163\u0103 Bumbac, care scria \u015fi el versuri, \u015fi am luat masa \u00eempreun\u0103.<\/p>\n
Mi-a r\u0103mas viu \u00eentip\u0103rit\u0103 bucuria de a m\u0103 fi \u00eencredin\u0163at c\u0103 albanezul meu nu era persian, ci rom\u00e2n de ai no\u015ftri, \u015fi-n timpul mesei am avut to\u0163i trei, \u015fi mai ales eu, o vie discu\u0163iune cu Eminescu, \u00eenc\u00e2t a\u015f fi stat p\u00e2n\u0103 seara dac\u0103 n-a\u015f fi fost nevoit s\u0103 m\u0103 prezint \u00eenainte de dou\u0103 la cazarm\u0103. (M\u0103rturii despre Eminescu. Povestea unei vie\u0163i spus\u0103 de contemporani. Editura Humanitas, 2013)<\/p>\n
<\/p>\n
Ioan SLAVICI<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Eram \u00een multe privin\u0163e foarte deosebi\u0163i unul de altul \u015fi am fost, cu toate aceste, buni, \u00een mai multe r\u00e2nduri chiar nedesp\u0103r\u0163i\u0163i prieteni; de aceea mi-a fost totdeauna greu s\u0103 vorbesc despre d\u00e2nsul, c\u0103ci nu puteam s-o fac aceasta f\u0103r\u0103…<\/p>\n