\u00cen mijlocul \u0163intirimului, troneaz\u0103 \u00een\u0163elept \u015fi maiestuos, ca un b\u0103tr\u00een ce se afl\u0103, un m\u0103r, copac a\u015fezat aici, – a\u015fa spune satul – de la facerea lumilor. Ca pomul cunoa\u015fterii din Eden, e martor precum un filosof t\u0103cut, la toate ale lumii: a celor v\u0103zute \u015fi nev\u0103zute, a celor trec\u0103toare \u015fi a celor netrec\u0103toare.
\nLa suprafa\u0163\u0103, \u00een lumea v\u0103zut\u0103, fost-a leg\u0103nat \u00een v\u00eenturi – ce-au trecut peste el ca peste \u0163ar\u0103 – din cele patru puncte cardinale, dar nu s-a fr\u00eent nici n-a plecat nic\u0103ieri: r\u0103d\u0103cini din ad\u00eencuri hr\u0103nite din carnea \u015fi pulberea oaselor celor trecute, \u00eel \u0163intuiau bine locului.
\nAici, la suprafa\u0163\u0103, l-au troienit flori de mai \u00een tinere\u0163ea \u015fturlubatic\u0103 a prim\u0103verilor; aici l-a \u00eenc\u0103lzit c\u0103ldura de cuptor \u00een zile \u00eensetate; aici a ascultat \u00eenc\u0103rcat \u00een z\u0103pezile de alt\u0103dat\u0103 \u00een geruri ce-i \u00eenghe\u0163au s\u00eengele str\u0103mo\u015filor din cercurile concentrice ale anilor, colinde \u00een limba Miori\u0163ei cu Lerui-Ler \u015fi flori de m\u0103r \u00eenflori\u0163i n-o s\u0103 v\u0103 vin\u0103 s\u0103 crede\u0163i, taman \u00een decembrie, aici merele sale, fructe rotunde \u015fi ro\u015fii ca soarele, au gustul str\u0103mo\u015filor; cine-a gustat din ele nu le poate uita niciodat\u0103, \u00een orice col\u0163 al lumii ar fi pletat.
\nDorul de mere-n p\u00eerg, daruri ale copacului din mijloc de \u0163intirim, nu-i vor da pace fire\u015fte, e dorul de tata, de mama, de bunelul, de r\u0103d\u0103cini, de \u0163ar\u0103: \u0163ara din morminte.
\n\u015ei tot aici, la umbra lui, bocindu-\u015fi mor\u0163ii st\u0103 \u00eendoliat\u0103 suflarea lumii, \u00een c\u0103utarea r\u0103spunsurilor legate de Dumnezeu, de suflet de via\u0163\u0103 \u015fi moarte, de pulbere \u015fi ve\u015fnicie, de unde venim \u015fi unde ne ducem. La umbra b\u0103tr\u00eenului pom, v\u0103duvele \u00ee\u015fi pl\u00eeng \u015fi \u00ee\u015fi t\u0103m\u00eeiaz\u0103 mor\u0163ii, dragostele lor cununate acum cu ve\u015fnicia.
\nAici a suspinat pomul trist, pentru omul c\u0103zut \u00een p\u0103cate \u015fi moarte, privind la ultima lopat\u0103 de p\u0103m\u00eent ce r\u0103suna peste sicrie, g\u00eendind, cu siguran\u0163\u0103 la de\u015fert\u0103ciunea lumii.
\nDar tot aici, a tres\u0103rit bucur\u00eendu-se de carul de flori alb-roz d\u0103ruit de prim\u0103veri, cu care s-a \u00eempodobit ca to\u0163i \u00eemp\u0103ra\u0163ii lumii. \u00een ad\u00eencuri, r\u0103d\u0103cinile lui, bine \u00eenfipte \u00een trupul neamului, se hr\u0103neau din praful de oase albe ale lui Ion, Gheorghe, ale Mariei sau ale Ioanei; iar atunci c\u00eend \u00eentreaga crea\u0163ie c\u00eenta „Hristos a \u00eenviat din mor\u0163i cu moartea pe moarte c\u0103lc\u00eend \u015fi celor din morm\u00eenturi via\u0163\u0103 d\u0103ruindu-le”, din florile alb-roz ce prindeau via\u0163\u0103 \u00een coroan\u0103 ne z\u00eembeau aceia\u015fi Ioni \u015fi Gheorghe, acelea\u015fi Marii \u015fi Ioane izvor\u00eend \u00een lumini din ad\u00eencuri.
\nLeg\u0103nat \u00een cele trec\u0103toare \u015fi bine \u00eenfipt \u00een cele ale ve\u015fniciei, \u00eentregul copac era un z\u00eembet. Se vindecase de absurd, biruind cu Hristos, moartea…
\n… Acum, peste copac a n\u0103v\u0103lit toamn\u0103 t\u00eerzie.
\nLumina s-a spart \u00een mii de fe\u0163e, ca un curcubeu. Poezia copacului \u00een plin\u0103 toamn\u0103 e poezia omului care-\u015fi transfigureaz\u0103 declinul vie\u0163ii, \u00eemp\u0103rt\u0103\u015findu-\u015fi destinul lui pieritor cu al cerului \u015fi al p\u0103m\u00eentului.
\nAgoniile cerurilor \u00een toamn\u0103 rev\u0103rsate peste el, sunt ale vie\u0163ii noastre, iar zilele descresc mai mult \u00een noi. Ne scutur\u0103m frunzi\u015furile de fiecare clip\u0103 \u00eeng\u0103lbenit\u0103 ce-a trecut, la fel ca pomul din \u0163intirim, p\u0103lit de brum\u0103, de frunze.
\nSim\u0163im solsti\u0163iul toamnei la fel ca solsti\u0163iul vie\u0163ii noastre \u015fi, furtunile din afar\u0103, ce tot vin peste noi, ne b\u00eentuie cu aducerile aminte.
\n\u00cen toamn\u0103, ne contempl\u0103m melancolia \u00eempu\u0163in\u0103rii noastre, triste\u0163ea treptatei noastre \u00eentunec\u0103ri.
\nNe tot bat brume \u015fi, ca \u00een ve\u015fnicul dor de mit, ca frunzele tivite \u00een galben, gr\u0103dinile zilelor noastre \u00ee\u015fi coboar\u0103 sevele \u00een p\u0103m\u00eent, spre r\u0103d\u0103cinile str\u0103-mo\u015filor.
\nAvertismente \u00eenscrise \u00een tragicele \u015fi frumoasele stihii din afar\u0103 \u015fi din noi, cei afla\u0163i \u00een c\u0103utarea eternit\u0103\u0163ii.
\nOmul \u015fi poetul mor, \u00eencet, \u00eencet.
\nSufletul \u015fi poezia lui, niciodat\u0103!<\/p>\n
Pr. Neculai COJOCARIU – Borca<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
\u00cen mijlocul \u0163intirimului, troneaz\u0103 \u00een\u0163elept \u015fi maiestuos, ca un b\u0103tr\u00een ce se afl\u0103, un m\u0103r, copac a\u015fezat aici, – a\u015fa spune satul – de la facerea lumilor. Ca pomul cunoa\u015fterii din Eden, e martor precum un filosof t\u0103cut, la toate…<\/p>\n