Călătorii – Abilitare prin explorarea patrimoniului cultural – Destinaţia finală

În perioada 01.09.2020 – 31.08.2023, s-a derulat proiectul Erasmus + Journeys – Empowerment through Exploration of Cultural Heritage (Călătorii – Abilitare prin explorarea patrimoniului cultural), în care Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ a fost partener alături de organizaţii din alte patru ţări: The Ubele Initiative (UK), care este şi coordonator, Drustvo Bodi svetloba (Slovenia)Stichting Interlock (Olanda) şi Istanbul Medeniyet University (Turcia).

Evenimentul multiplicator de diseminare şi evaluare din cadrul proiectului a avut loc pe 16 iunie 2023, în Ljubljana, Slovenia, însă a fost organizat în format hibrid de către instituţia parteneră din Turcia – Istanbul Medeniyet University. La acest eveniment s-au înscris 108 persoane – membri din echipa de proiect, profesori stagiari din echipa organizatoare, profesori, studenţi şi voluntari din toate cele cinci ţări implicate.

S-a făcut referire la scopul proiectului şi anume la implicarea educatorilor/formatorilor, lucrătorilor de tineret şi liderilor în explorarea diversităţii europene privind moştenirea culturală şi tradiţiile, oferind sentimentul de apartenenţă prin recunoaşterea şi aprecierea diversităţii populaţiilor care trăiesc în UE.

Produsele rezultate în urma derulării proiectului sunt: un ghid de activităţi non-formale de educaţie incluzivă, o hartă digitală pe care se regăsesc obiective ce reprezintă moştenirea culturală din cele cinci ţări partenere şi o aplicaţie mobilă ce este strâns legată prin conţinut de harta digitală.

Coordonatorii au reamintit toate stadiile proiectului: întâlniri online, vizite de studiu – ateliere de lucru non-formale şi formale, schimburi de bune practici şi cunoştinţe despre culturile şi comunităţile locale din ţările implicate.

Pe rând, fiecare ţară parteneră a prezenentat contribuţia la acest proiect, evidenţiind atât istoria comunităţilor şi moştenirea culturală a acestora, cât şi multiplicarea informaţiilor ce se regăsesc în produsele intelectuale. Participanţii au avut prilejul să testeze aplicaţia mobilă şi harta digitală.

Echipa din România a insistat asupra importanţei Ghidului de activităţi, realizat prin contribuţia tuturor partenerilor, ca resursă didactică foarte utilă colegilor noştri de la catedră, în activităţile non-formale privind educaţia incluzivă. Reamintesc faptul că Sindicatul din Învăţământ Neamţ a organizat astfel de activităţi, cu trei grupe de cursanţi, în luna iunie 2022. Cu acest prilej, îndemn pe cei interesaţi să viziteze website-ul organizaţiei noastre – www.slineamt.ro, unde, la secţiunea PROIECTE, pot afla mai multe informaţii despre parcursul acestui proiect şi vor putea consulta raportul final al acestuia. Astfel, s-a exemplificat călătoria unei activităţi din Ghid transmisă de formator la cursurile de instruire către profesorii formabili, care ulterior au aplicat-o în activitatea didactică.

Proiectul „Călătorii…” a ajuns cu bine la destinaţia finală, atingându-şi obiectivele, chiar dacă iniţial păreau imposibil de realizat având în vedere contextul pandemic.

Destinaţia finală nu e doar un loc sau un moment de încheiere, ci e şi sufletul şi mintea celor care au primit informaţia şi s-au bucurat de ea.

Prof. Ramona-Mihaela ROŞU

 

FINAL REPORT – Journeys 3