După două cărţi consistente, una de versuri („Abonament la Apocalipsă. Femeia, politica şi iluminaţii. Poeme aspre şi acide”) şi alta de proză („Testamentul maturităţii. Memorii de ieri şi de azi”), ambele publicate în 2010, profesoara Olga-Eleonora Loghin a fost prezentă la Târgul de Carte „Libris”, Piatra-Neamţ, ediţia a II-a, 6-9 septembrie 2012, cu alte două cărţi: „În orizont divin – poeme despre multe văzute şi nevăzute” (2011) şi „Portretul” – roman (2012), ambele, ca şi precedentele, publicate sub emblema Editurii „Crigarux” din Piatra-Neamţ.
La fel ca în cărţile din 2010, şi acum, autoarea aduce în discuţie fapte din viaţa cotidiană, de ordin economic, politic şi cultural, insistând pe unele norme de conduită umană, punându-şi în valoare zestrea şi talentul de pedagog experimentat, dar şi bagajul livresc. Nostalgia după locurile natale este pigmentată cu definiţii ale dragostei şi face din cartea de proză un roman psihologic concentrat (100 de pagini) şi cu momente tonice în care îşi îndeamnă cititorii: „să ne bucurăm indiscutabil de pasiunea noastră vijelioasă şi lucidă a maturităţii…”
Sunt, pe alocuri, şi scene melodramatice, cam neverosimile, dar cartea, în întregul ei, este romanul unei femei de o sensibilitate excesivă, căreia, ajunsă în pragul senectuţii, i se trezesc sentimentele, în prezenţa unui bărbat, pictorul Cătălin, cel care, adus de fiul ei să-i facă portretul, declanşează criza acesteia: „simţurile mele s-au trezit la viaţă dintr-un somn cam lung şi se revoltă… doresc să-şi trăiască perioada pierdută.” Însă, eroina a descoperit şi terapia acestei stări care a dat năvală în sufletul ei: scrierea tuturor trăirilor sale erotice, apreciindu-le într-o analiză lucidă, poate prea lucidă, chiar măsurându-le în procente; constatând la un moment dat: „deocamdată, merg spre bine, în sensul că aproximativ treizeci la sută din acest război, sau hărţuială, cum vrei să-i spui, s-a mai domolit.”
Conştientă de importanţa întreprinderii, considerând, şi de această dată, „amintirile vieţii – tezaurul cel mai scump” şi apreciind valoarea lor documentară, Olga-Eleonora Loghin, abordând diverse modalităţi de expunere (jurnalul intim, meditaţia, dialogul, confesiunea analitică, introspecţia), se dovedeşte, în acelaşi timp, o bună povestitoare, construind-şi romanul ca pe un cântec de lebădă: „…am rămas o fire sentimentală, pasională, dar şi profund cerebrală; privind din alt unghi, n-am avut slăbiciunea şi curajul să mă dăruiesc cuiva anume… Niciodată. Am fost permanent complexată, refugiată într-o inteligenţă analitică, care m-a ajutat să mă descopăr singură şi să rezist tuturor tentaţiilor. Cu toate acestea, am suferit că am fost profund tulburată de claustrarea ce mi-am impus-o şi care m-a dus la durere şi decepţie.”
Citind cartea, am ajuns să cred că tinerii de astăzi, care se sărută în transă, în aglomeraţia străzii, ori vor râde zgomotos, ori nu vor duce lectura până la capăt, considerând textul neverosimil.
Cartea de poezie, este o transpunere în versuri a aceloraşi sentimente şi trăiri mai mult sau mai puţin erotice din cartea de proză. Acest lucru este vizibil şi numai dacă citim titlurile. Multe din cele 93 de texte sunt intitulate „Iubirea”, „Misterul iubirii”, „Puterea iubirii”, „Iubirea noastră”,”Dragostea”, „Dragostea mă sufocă”, „Ajută-mă cu dragoste” ş. a. sau au titluri din care se înţelege că este vorba despre cel mai profund sentiment uman, IUBIREA.
Ambele cărţi poartă girul criticului Cristian Livescu: o postfaţă la roman („Scriitura, probă de rezistenţă la trecerea timpului”) şi un text succint, dar concludent, la cartea de versuri, pe coperta a IV: „O cartea interesantă, confesivă, scrisă cu intensitate sufletească, dintr-o suflare”.
Constantin TOMŞA