Categorie: 147, August – Septembrie 2012

CSDR solicită modificarea legislaţiei muncii în regim de urgenţă

Consiliul Naţional al Confederaţiei Sindicatelor Democratice din România întrunit astăzi, 31 august a.c., la Eforie Nord, solicită decidenţilor politici modificarea, în regim de urgenţă, a legislaţiei muncii, în conformitate cu Convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii(OIM), cu directivele Uniunii Europene şi…

Proiect de strategie sindicală în învăţământ

La sfârşitul lunii august a avut loc la Bucureşti şedinţa Biroului Operativ al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), în cadrul căreia s-a făcut o analiză a situaţiei actuale a federaţiei şi a mişcării sindicale în general, cu accent pe…

Un nou statut al Asociaţiei Învăţătorilor

Între  10-12  iulie 2012 s-au desfăşurat la Buşteni lucrările celui de al XXXIII-lea Congres al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România  şi al Cadrelor Didactice Române de peste hotare. Între cele 27 de delegaţii judeţene prezente la congres s-a numărat…

Școala nemțeană, la zi: August – Septembrie 2012

Dezinteres total pentru pregătirea la bac Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu a dorit să vină în sprijinul absolvenţilor care au picat la prima sesiune, considerându-i cumva victimele sistemului, mereu modificat ca legislaţie şi proceduri, dar intenţia sa lăudabilă nu a găsit…

Limba lui Voltaire învăţată cu profesori francezi

Pe 10 septembrie, va sosi la Piatra-Neamţ, la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, profesorul Jérémy Daud, din Nantes, asistent lingvistic Comenius, pentru toată perioada anului şcolar 2012-2013. Este al patrulea asistent lingvistic care vine în Neamţ în ultimii trei ani, dar…

Școală de vară la Baia Mare

În perioada 16-22 iulie 2012, la Baia Mare, s-a desfăşurat ediţia a VIII-a a Şcolii de vară „Provocările istoriei ca ştiinţă şi disciplină de învăţământ la începutul mileniului trei”. Finanţat de Guvernul României prin Departamentul pentru Românii de pretutindeni şi…

Reuniune de proiect Grundtvig la Zagreb

În perioada 8-15 iulie 2012, a avut loc la Udruzenje Obrtnika Grada Zagreba – Zagreb, Croatia, cea de a doua reuniune din proiectul Grundtvig Learning Partnership – New E-Learning Platform for Adult Education (NELPAE). Coordonat de Asociaţia Culturală Europea Vaslui,…

Sărbătoare în şcolile romaşcane…

Începutul acestui an şcolar nu vine în şcolile romaşcane doar cu sărbătoarea  deschiderii cursurilor, ci şi cu evenimente deosebite care vor marca două dintre şcolile etalon ale urbei. În ordine, calendarul acestor evenimente se referă la Şcoala gimnazială „Alexandru Ioan…

Semnal editorial: Andrei Gâdei, BACOVIA EN FRANÇAIS

Semnalăm o apariţie editorială inedită, cel puţin pentru spaţiul cultural din Judeţul Neamţ. Ne referim la placheta, cu titlul anunţat mai sus, ce conţine 39 de poezii din creaţia lui George Bacovia (Editura Pim, Iaşi, 2012). Până aici nimic deosebit.…