Răsfoind mai multe publicaţii din domeniul economic, am aflat că Academia de Studii Economice din Bucureşti, prin intermediul Facultăţii de Business şi Turism, a lansat la Centrul Teritorial ASE din Deva cursul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă –…
Categorie: 249, aprilie 2022
Apostolul nr. 249 aprilie 2022
Guvernul recunoaşte că ne-a furat!
• Interviu cu dl. Gabriel Ploscă – preşedintele Sindicatului din Învăţământ Neamţ – Domnule Gabriel Ploscă, despre ce discutăm astăzi? – Aş dori să vorbim despre obiectivele stabilite în cadrul Colegiului Naţional al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ pentru…
Colegiului Naţional „Petru Rareş” – Medalie de aur la NASA
Concursul „Space Settlement Contest” organizat de National Space Society of America constă în proiectarea unei nave spaţiale independente de Pământ. Astfel, participanţii au fost nevoiţi să îşi imagineze cum ar arată o societate în spaţiu şi cum ar funcţiona sistemele…
CENTENAR: Ştefan-Augustin Doinaş sau întoarcerea la baladă
De cele mai multe ori, personalitatea unui scriitor se reduce la câteva date care desenează evoluţia sa în spaţiul unor trasee literare sinuoase sau limpezi, precum şi la un complex de exegeze critice. Adeseori, pentru o receptare corectă, nuanţată a…
Alina Grigore, actriţă, regizoare, scenaristă:
Iubesc mult mai mult să regizez decât să joc Actriţa, regizoarea şi scenarista Alina Grigore (n. 30 decembrie 1984, Bucureşti), absolventă a Colegiului Naţional „Petru Rareş” şi a UNATC (2007, clasa profesorilor Ion Cojar şi Adrian Titieni), s-a obişnuit cu…
Suntem ceea ce gândim şi vorbim
• Interviu cu doamna Carmen Zaharescu – profesor de Limba şi literatura română la Colegiul Naţional de Informatică – În perioada 1991-1995 aţi fost elevă a Liceului de Informatică din Piatra-Neamţ, iar în toamna anului 2002 aţi devenit profesor de…
Biblioteca „George Radu Melidon”, izvor de învăţătură pentru elevii romaşcani
Împlinirea a 137 de ani de la întemeierea primei biblioteci publice la Roman reprezintă o ocazie fericită de a sublinia rolul fundamental al acestei instituţii în dezvoltarea culturii şi educarea tinerilor. Considerând că Romanul are destule şcoli primare şi secundare,…
Erasmus+ uneşte elevi şi cadre didactice
Educaţia pentru protecţia mediului este considerată o prioritate de cǎtre politicile statelor europene. Şcoala, prin destinaţia şi rolul acesteia, asigură cadrul adecvat în care se desfăşoară un complex de formare a elevilor sub cele două laturi: cea instructivă şi cea…
Olimpiade şi concursuri. Exemple de bună practică (I)
Aşa cum sunt definite în documentele curriculare elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale, olimpiadele şi concursurile sunt competiţii şcolare pe discipline de studiu şi pe domenii de pregătire, care au ca obiectiv general stimularea elevilor cu performanţe şcolare înalte precum şi…