Concursul „Space Settlement Contest” organizat de National Space Society of America constă în proiectarea unei nave spaţiale independente de Pământ. Astfel, participanţii au fost nevoiţi să îşi imagineze cum ar arată o societate în spaţiu şi cum ar funcţiona sistemele care o susţin. Vineri, pe 1 aprilie 2022 echipa Colegiului Naţional „Petru Rareş” – NEVES, a aflat că este câştigătoarea medaliei de aur la clasa a XI-a. Aceasta este alcătuită din 11 elevi, coordonaţi de dl. prof. Grigoruţă Oniciuc: Apostol Alexandru, Armeanu Ştefan, Bărbieru Tudor, Berea Alexandru, Bistriceanu Traian, Cristescu Ilinca, Gheorghiu David, Lupaşcu Theodor, Scurtu Iancu, Verdeanu Mircea, Zăgărin Tudor.
Dl. profesor Oniciuc ne-a prezentat oportunitatea de a participa la această competiţie în 2020, la începutul clasei a X-a. Ne-am înscris fără nicio ezitare, deoarece „Space Settlement Contest” era una dintre puţinele competiţii din pandemie, olimpiadele fiind anulate în anul şcolar respectiv. Ne formasem o echipă de 5 elevi, numită Bendis şi am reuşit să obţinem o Menţiune Onorabilă. Dar ştiam că putem mult mai mult. De aceea, ne-am mărit echipa aducând încă 6 elevi cu specializări diverse (fizică şi inginerie, biologie, economie, sociologie şi design) dornici să participe. Astfel, după mult efort depus, considerăm că am obţinut un rezultat deosebit – medalie de aur acordată de NSS şi NASA.
Pot spune că NEVES este cea mai importantă activitate în cadrul căreia am luat parte la liceu până acum, chiar mai presus de olimpiade şi alte concursuri naţionale. Cel mai important lucru a fost faptul că a trebuit să lucrăm în echipă, să dezbatem şi să cădem de comun acord (cea mai dificilă parte, deoarece toate ideile erau excepţionale şi era aproape imposibil să ne hotărâm care este cea mai bună, votul fiind deseori cel mai bun arbitru). Cea mai plăcută parte a proiectului a fost că am reuşit să învăţăm să dezvoltăm ideile celorlalţi, fiecare să contribuie cu ce poate mai bine şi să ne consultăm. Eu m-am ocupat de capitolele legate de fizică şi astrofizică, dar am căpătat noi cunoştinţe şi în celelalte domenii. Una dintre cele mai grele părţi din cadrul proiectului a fost imprimarea 3D a navei. În final, considerăm că acest rezultat a venit ca o materializare a muncii noastre şi suntem foarte mulţumiţi de produsul final.
Echipa noastră îşi doreşte, ca proiectele de acest gen să devină o tradiţie în liceu şi să existe colegi mai mici care să preia responsabilitatea şi să obţină rezultate, cel puţin la fel de onorabile. În ultimul rând, am vrea să ajungem pe 27 mai în SUA, la ISDC, pentru că avem ocazia să ne prezentăm proiectul câştigător în prezenţă fizică. Proiectul a reprezentat un efort susţinut timp de 6 luni, însă echipa munceşte în continuare pentru NEVES. În urma rezultatelor a sosit şi o invitaţie din partea ambasadoarei României la Luxemburg de a ne prezenta munca în cadrul Zilei Europene a Tineretului, organizată la Esch-sur-Alzette pe data de 9 mai. Din păcate, costurile totale ar fi estimate la aproximativ 35.000 $. Dl. profesor Oniciuc spune: „Sunt elevi foarte buni, care merită să fie ajutaţi să ajungă unde îşi propun şi invităm orice ajutor ar fi oferit”.
Pentru cei care vor să afle mai multe detalii despre proiect:
https://drive.google.com/file/d/18_Izbwnqhl_T6YCuIXIHVO5iiCy86Ev0/view?usp=sharing
Traian BISTRICEANU, elev în clasa a XI-a B, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, medalia de bronz la olimpiada naţională de fizică, membru al echipei NEVES
„Suntem făcuţi din praf de stele. Suntem o cale prin care Universul se poate cunoaşte pe el însuşi”
Cum altfel să încep un articol despre astronomie decât cu un citat din astronomul şi scriitorul meu preferat, Carl Sagan?
Am citit prima oară aceste cuvinte pe când aveam cam doisprezece ani şi m-am lăsat condusă de această idee, am vrut să ştiu mai mult şi mai mult.
Încă de mici suntem fermecaţi de ce pot face adulţii: cum pot ei aprinde lumina prin simpla apăsare a unui buton sau cum de reuşesc ei să controleze acele lucruri imense numite automobile. Aşa că începem să punem întrebări. Multe.
Părinţii mei au avut răbdare cu mine şi au răspuns unora dintre întrebările mele, uneori imposibile. După o vreme, mi-am dat seama că pot să-mi dau singură răspunsuri: am început să studiez fizica la şcoală.
Datorită întrebărilor a început pasiunea mea pentru această materie. Nu pot să uit cum odată, la sfârşitul unei ore în care am învăţat despre frecare, am întrebat-o pe doamna profesoară dacă frecarea este cauza pentru care atunci când mă dau cu patinele, alunec o perioadă şi apoi mă opresc. Când mi-a răspuns „Da!”, am înţeles că fizica ne poate explica toate fenomenele din jurul nostru.
E doar un pas de la a analiza ce se întâmplă pe Pământ până la a privi în sus. M-am întrebat întotdeauna ce sunt acele mici puncte luminoase pe cerul nopţii. Şi am început să citesc Carl Sagan, Neil deGrasse Tyson, Anna Levin, Stephen Hawking şi, când am mai crescut, R. Feinmann. Nu conta că, la 12-13 ani, nu înţelegeam tot din ce citeam, eram uimită de ce aflam.
Vara trecută, în august, am văzut pentru prima oară o ploaie de stele. Am privit la 4 dimineaţa la magnificele linii de lumină de pe cer şi am plâns, impresionată de splendoarea Cosmosului. După aceea, în multe nopţi, privind către stele, mă gândeam că e cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată. Încă mai cred asta.
Desigur, există o parte mai rigidă a astronomiei, cea care se ocupă cu calculele, cu problemele de astrofizică.
În timpul olimpiadei, nu ţi se cere să citezi un astronom sau să spui ce îţi place ţie despre Univers, nu-nu.
Ţi se cere să faci desene, să scrii ecuaţii infinit de lungi şi să le rezolvi. Dar asta e partea interesantă, magia din interior. Şi asta m-a atras. În astronomie, poţi explica ce se întâmplă într-o galaxie care e la mii sau milioane de ani-lumină depărtare, poţi explica de ce se mişcă galaxiile, poţi calcula câte planete orbitează în jurul unei stele fără să poţi să le vezi, nici cu cel mai bun telescop.
E un sentiment foarte special când tu, doar un adolescent, poţi să explici cum se mişcă o cometă, cum se mişcă sateliţii sau planetele sau galaxiile pentru că nu mai e doar o problemă teoretică, astrele astea se mişcă şi tu ştii secretul lor.
Asta e ceea ce m-a atras şi încă mă uimeşte.
Am fost norocoasă că domnul director Grigoruţă Oniciuc mi-a deschis uşa Laboratorului de Astronomie. Mie şi celorlalţi copii care au simţit pasiunea asta. Avem un club şi suntem răsfăţaţi.
Astronomia nu e materie de studiu la şcoală. Poate că nu avem nevoie de încă o materie grea de ştiinţe, dar cred că noi, copiii, avem nevoie să învăţăm despre locul nostru în univers, despre ce se află în el şi despre ce aşteaptă să fie descoperit.
Ar trebui să ne deschidem minţile către frumuseţea Universului. Poate nu va apărea un astronom strălucit la fiecare cinci minute, dar cu siguranţă viaţa unor copii se va însenina. Asta s-a întâmplat cu mine şi sunt foarte bucuroasă.
Calde mulţumiri profesorilor de fizică: Mariana Frenţi, Dorel Haralamb şi Grigoruţă Oniciuc. Ocupaţi un loc special în universul meu.
Ilinca SANDU, elevă în clasa aVIII-a, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, medalia de bronz la olimpiada naţională de fizică, calificată la faza naţională a olimpiadei de astronomie
Astrofizica – o formă de artă
Visurile, ţintele sunt mai mult pentru avea sentimentul de control asupra propriei vieţi decât pentru a ne ghida viitorul. Adevăratele pasiuni, lucrurile ce ne vor modela cu adevărat viitorul apar aproape mereu pe neaşteptate, în timp ce păşim în necunoscut. Aşa a fost şi pentru mine cu astrofizica: în clasa a şaptea eram convins că drumul meu mergea în direcţii umaniste, dar totul s-a schimbat când am descoperit, sau, mai bine zis, mi-a fost descoperită fizica.
La un an mai târziu, când mă mutasem la CNPR, deja eram îndrăgostit de această ştiinţă, aşa că mai mare mi-a fost bucuria de a accepta propunerea domnului Oniciuc de a învăţa astronomie şi astrofizică. Ce-i drept, eram ignorant. Deşi fusesem pasionat în copilărie de cunoaşterea universului, nu ştiam nici pe departe ce ascundea în spate această ştiinţă – eu am luat-o ca o fizică mai complicată, o provocare menită să mă ajute să evoluez, dar curând mi-am dat seama că astronomia reprezintă mult mai mult. Fizica îmi aducea bucurie prin rezolvarea de probleme, prin exerciţii de logică şi înţelegere, era mai mult ca un joc, era ca o pasiune pentru puzzle-uri, pe când astrofizica a reprezentat un alt nivel pentru mine: o simţeam ca o formă de artă, o altă formă de înţelegere, mai complexă, mai profundă a universului. Puteam, cu o deschidere de carte şi cu câteva ecuaţii pictate pe caiet, să mă transpun în interiorul Soarelui, la marginea unei găuri negre sau pe un asteroid. Cu fiecare termen, concept, lege nouă pe care o învăţam la astronomie simţeam că prind noi orizonturi – nicio materie nu îmi dăduse vreodată un asemenea sentiment de creştere.
Poate că una dintre cele mai mari calităţi ale astrofizicii e faptul că nu este o materie din programa şcolară: fiecare are ocazia să o descopere, nu e impusă de către nimeni, nu reprezintă niciodată o obligaţie, felul în care se învaţă rămâne la latitudinea fiecăruia, lucru ce oferă o foarte mare flexibilitate celor ce găsesc astrofizica o pasiune. Am observat că şcoala, în general, diminuează frumuseţea materiilor predate, făcându-le aproape detestabile prin nevoia de note, teste, deci stres, şi poate chiar printr-o structurare a materiei ce nu se potriveşte ritmului de învăţare al elevilor. Adesea, curiozitatea e ucisă, mai totul se face pentru că aşa se impune, aşa nici rezultatele nu aduc o foarte mare mulţumire, căci ele nu au fost ţinta, scopul elevilor, ci simpla consecinţă a ceea ce au fost obligaţi să înveţe. Pentru mine, munca individuală, din pură pasiune, nu se compară niciodată cu ce se învaţă în şcoli; alta este motivaţia, alta este bucuria atunci când reuşeşti să faci ceva cu ceea ce ai învăţat pentru că tu ai vrut.
Să înveţi o ştiinţă precum astrofizica necesită, totuşi, multă responsabilitate şi perseverenţă – pentru mine a fost şi o experienţă educativă, formatoare, prin care am înţeles, treptat, ce înseamnă disciplina. Profesorul, cum este domnul Oniciuc pentru mine, este un ghid, o figură ce, în timp, îţi dă multiple impulsuri pentru a te îndruma pe calea cea bună, dar mare parte din muncă rămâne la cel ce vrea să înţeleagă ştiinţa. Fiecare trebuie să îşi croiască drumul, să muncească pentru ce doreşte să atingă, nu e niciodată uşor să reuşeşti.
Robert VOAIDEŞ, elev în clasa a X-a B, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, medalia de aur la olimpiada naţională de fizică, calificat la faza naţională a olimpiadei de astronomie şi astrofizică
Viitor strălucit prin dăruirea profesorilor mei
Experienţa mea privind studiul fizicii la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, sub îndrumarea domnului profesor Secară Cristinel, s-a dovedit a fi o dezvoltare continuă a gândirii şi a sinelui, atât pe plan educaţional cât şi personal. Interesul şi dorinţa de a explora şi înţelege fenomenele fizice cu care ne întâlneam cât şi ambiţia de a ne exploata potenţialul, de a obţine rezultate la competiţii şcolare, ne-au fost constant stimulate şi cultivate de domnii profesori şi de exemplul elevilor mai mari care au fost premiaţi cu numeroase distincţii, întărind astfel imaginea consacrată a liceului în cadrul olimpiadelor şi concursurilor naţionale de fizică.
Adevărata eleganţă şi frumuseţe a acestei materii ni s-a descoperit pe parcursul gimnaziului şi liceului atât mie cât şi colegilor mei nu prin formule sau teorii memorate, ci prin raţionarea logică a unor fenomene, prin creativitate, imaginaţie şi pasiune, alimentate de momentele în care detaliile discrete ce descriu funcţionarea lumii ce ne înconjoară ne deveneau cunoscute.
Prezenţa zilnică în laborator în perioadele de pregătire pentru olimpiade şi-a păstrat an de an acelaşi sentiment de familiaritate şi colegialitate, de pătrundere într-o dimensiune a ambiţiei, consecvenţei şi dorinţei de cunoaştere. Alături de profesori implicaţi ce ne ajută să ne conturăm drumul în acest domeniu, bucuria reuşitelor şcolare s-a ivit adesea la participarea la concursuri, nu doar de fizică, ci şi multidisciplinare, individuale sau în echipe de elevi dornici de implicare şi progres. În împrejurarea unui rezultat inferior celui dorit, am avut prilejul de a ne consolida cunoştinţele, de a ne încuraja să ne menţinem perseverenţa şi de a clădi încredere în munca susţinută.
Susţinerea corpului didactic al liceului ne încurajează să ne concentrăm efortul asupra pasiunilor noastre şi a excelenţei în domeniul fizicii, dar ne asigură concomitent dezvoltarea culturii noastre generale şi a caracterului. Acest mediu, format de cadrele didactice şi elevii liceului, creează premisele favorabile unui viitor strălucit. Absolvenţii sunt purtaţi de aceste abilităţi, de munca şi de aspiraţia spre succes către cele mai prestigioase universităţi ale lumii, drum pe care noi, elevii ce încă studiază în laboratoarele liceului, îl admirăm şi spre care ţintim. Profilul personal complex pe care fiecare îl formăm în anii de gimnaziu şi liceu ne permite să ne cultivăm dorinţa de cunoaştere, să dobândim un simţ al raţiunii şi să urmăm o cale în acest domeniu în continuă evoluţie, spre una dintre numeroasele oportunităţi pe care le prezintă studiul fizicii, fie aceasta în predare, cercetare sau multe altele.
Indiferent de particularităţile drumului fiecăruia, amintirea sprijinului şi îndrumării profesorilor de la Colegiul Naţional „Petru Rareş” va rămâne un element cheie al dezvoltării noastre ca oameni, o amintire a muncii depuse, a descoperirilor şi realizărilor alături de mentori şi colegi, ce ne-au iniţiat în captivantul univers al fizicii, al cercetării şi înţelegerii.
Alexandru APOSTOL, elev în clasa a XI-a B, Colegiul Naţional „Petru Rareş”, medalia de argint la olimpiada naţională de fizică